Tratatul de la Maastricht
Pentru că obiectivul „realizării progresive a uniunii economice și monetare”, prevăzut în Actul Unic European (AUE), a fost considerat o prioritate, Consiliul European de la Hanovra din 1988 a decis să încredințeze sarcina elaborării unui „Raport privind uniunea economică și monetară” unui comitet – format din guvernatorii diferitelor bănci centrale naționale, un membru al Comisiei Europene și trei personalități – prezidat de Jacques Delors, președintele Comisiei. Acest raport, prezentat 10 luni mai târziu, indica faptul că, fără un nou tratat, nu va fi posibil să se facă progrese semnificative în direcția uniunii economice și monetare. În 1989, având în vedere acest lucru, Consiliul European de la Strasbourg a decis, să convoace o Conferință Interguvernamentală.
Într-un climat politic în evoluție rapidă, ca urmare a căderii Zidului Berlinului și a dispariției Cortinei de Fier, necesitatea de a da un nou impuls uniunii politice devenea din ce în ce mai evidentă. Acesta a fost motivul pentru care, cu ocazia Consiliului European de la Dublin din iunie 1990, au fost convocate două conferințe interguvernamentale, una privind uniunea economică și monetară și cealaltă privind uniunea politică. Aceste conferințe s-au deschis la 15 decembrie 1990. Un an mai târziu, în decembrie 1991, la Consiliul European de la Maastricht, s-a ajuns la un acord cu privire la noul tratat. Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat la 28 februarie 1992 și a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, după ce a fost ratificat de toate statele membre.
Structura tratatului
Tratatul a constat din 37 de articole și a fost redactat în zece limbi. La acesta au fost anexate 20 de declarații.
Structura tratatului a fost următoarea:
Titlu I – Dispoziții comune
Titlu II – Dispoziții de modificare a Tratatului de instituire a Comunității Economice Europene în vederea instituirii Comunității Europene
.
Titlul III – Dispoziții de modificare a Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
Titlul IV – Dispoziții de modificare a Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice
Titlu V – Dispoziții privind politica externă și de securitate comună
Titlul VI – Dispoziții privind cooperarea în domeniile justiției și afacerilor interne
Titlul VII – Dispoziții finale
.
Protocoale
Act final
Uniunea Europeană
Tratatul a instituit o Uniune Europeană bazată pe cele trei Comunități Europene, o politică externă și de securitate comună (PESC) și o cooperare în domeniile justiției și afacerilor interne (JAI). Acest nou cadru instituțional este reprezentat în mod tradițional sub forma unui templu grecesc cu trei piloni. Acești trei piloni reprezintă Comunitățile Europene, PESC și cooperarea în domeniul JAI. Aceștia sunt surmontați de un fronton reprezentând dispozițiile comune.
Cadrul instituțional
Uniunea dispune de un cadru instituțional unic, format din Parlamentul European, Consiliu, Comisie, Curtea de Justiție și Curtea de Conturi.
Tratatul a definit componența și atribuțiile Consiliului European, deși acestea fuseseră deja menționate în SEA. Consiliul este format din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre și din președintele Comisiei. Aceștia sunt asistați de miniștrii statelor membre responsabili cu afacerile externe și de un membru al Comisiei.
Consiliul European se reunește cel puțin de două ori pe an, fiind prezidat de șeful de stat sau de guvern al statului membru care deține președinția Consiliului Uniunii Europene.
Responsabilitățile Uniunii Europene
Uniunea Europeană își stabilește următoarele obiective:
– să promoveze un progres economic și social echilibrat și durabil, în special prin crearea unui spațiu fără frontiere interne, prin consolidarea coeziunii economice și sociale și prin instituirea unei uniuni economice și monetare, care să includă, în cele din urmă, o monedă unică;
– să își afirme identitatea pe scena internațională, în special prin punerea în aplicare a unei politici externe și de securitate comune, inclusiv prin definirea, în cele din urmă, a unei politici de apărare comună, care ar putea, în timp, să conducă la o apărare comună;
– să consolideze protecția drepturilor și intereselor resortisanților statelor sale membre prin introducerea unei cetățenii a Uniunii;
– să dezvolte o cooperare strânsă în domeniul justiției și afacerilor interne;
– să mențină în întregime acquis-ul comunitar și să îl extindă.
Cadrul financiar
Uniunea se dotează cu resursele necesare pentru a-și atinge obiectivele și pentru a-și duce la bun sfârșit politicile. Cheltuielile administrative pe care dispozițiile referitoare la PESC și la JAI le implică pentru instituții sunt suportate din bugetul Comunităților Europene. Cheltuielile operaționale pot fi suportate fie din bugetul Comunităților Europene, fie din cel al statelor membre.
Capacitate juridică
Tratatul nu conferă capacitate juridică Uniunii. Doar cele trei Comunități au capacitate juridică.
Pilierul comunitar
Cadrul instituțional
Tratatul de la Maastricht a consolidat puterile Parlamentului prin introducerea unei alte proceduri legislative, cunoscută sub numele de codecizie – care conferă Parlamentului puteri și mai mari decât cele rezultate din procedura de cooperare – prin extinderea procedurii de cooperare, prin creșterea numărului de cazuri în care este necesar avizul conform al Parlamentului, prin recunoașterea în tratate a dreptului Parlamentului de a aproba sau de a respinge Comisia, prin abilitarea acestuia de a înființa comisii de anchetă și prin consolidarea rolului Parlamentului în controlul bugetar.
Votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului Uniunii Europene a fost extins pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi cercetarea și dezvoltarea, tehnologia, mediul și politica socială.
Diverse modificări au afectat, de asemenea, Comisia. Președintele Comisiei este numit, de comun acord, de către guvernele statelor membre, după consultarea Parlamentului. Comisia este supusă unui vot de aprobare de către Parlament, iar mandatul Comisiei coincide cu legislatura Parlamentului.
Curtea de Conturi a devenit o instituție instituită în tratatele constitutive.
Promovatorul, ca și Curtea de Justiție, este un organism responsabil cu soluționarea litigiilor. Competențele sale sunt mai largi decât cele ale Curții de Justiție și, în același timp, mai specifice. Acesta este împuternicit să primească plângeri din partea oricărui cetățean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridice care își are reședința sau sediul social într-un stat membru cu privire la cazuri de administrare defectuoasă în cadrul activităților instituțiilor sau organismelor comunitare, cu excepția Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță care acționează în calitate de instanță.
Un nou organism a fost creat pentru a reprezenta interesele organismelor regionale și locale. Acesta este Comitetul Regiunilor.
În ceea ce privește uniunea economică și monetară, tratatul a prevăzut crearea Institutului Monetar European cu scopul, printre altele, de a consolida cooperarea între băncile centrale naționale, de a întări coordonarea politicilor monetare naționale și de a monitoriza funcționarea Sistemului Monetar European. Acesta era alcătuit dintr-un președinte și din guvernatorii băncilor centrale naționale. Acest organism a fost înlocuit la începutul celei de-a treia etape a uniunii economice și monetare cu Banca Centrală Europeană.
O nouă procedură legislativă, care urma să fie utilizată exclusiv în domeniul politicii sociale, a fost introdusă prin Protocolul privind politica socială. Sub rezerva anumitor condiții, patronatele și sindicatele pot decide să stabilească relații contractuale care pot conduce la un acord între părți; la cererea părților, acordul respectiv poate fi transformat într-un act comunitar de către Consiliu.
Putere și responsabilități
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice nu au suferit modificări substanțiale în ceea ce privește competențele și responsabilitățile lor. Comunitatea Economică Europeană și-a pierdut conotația economică și a devenit Comunitatea Europeană. Această modificare implică o schimbare a perspectivei globale a Comunității Europene și facilitează reconcilierea diferitelor obiective ale Comunității. În aceeași ordine de idei, tratatul a creat o cetățenie a Uniunii, prin care orice cetățean al Uniunii care locuiește într-un stat membru al cărui cetățean nu este, are dreptul de a vota și de a candida la alegerile municipale, are dreptul la protecție din partea autorităților diplomatice ale oricărui stat membru și are dreptul de a adresa petiții Parlamentului și de a se adresa Ombudsmanului European.
Prin instituirea unei piețe comune și a unei uniuni economice și monetare și prin punerea în aplicare a unor politici comune, Comunitatea are acum ca sarcină promovarea în întreaga Comunitate a unei dezvoltări armonioase și echilibrate a activităților economice, a unei creșteri durabile și neinflaționiste care să respecte mediul înconjurător, a unui grad ridicat de convergență a performanțelor economice, a unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de protecție socială, a creșterii nivelului și calității vieții, precum și a coeziunii și solidarității economice și sociale între statele membre.
În realizarea obiectivelor sale, Comunitatea trebuie să respecte principiul subsidiarității, ceea ce înseamnă că ar trebui să acționeze numai atunci când obiectivele urmărite pot fi mai bine realizate la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre.
Comunitatea este acum în măsură să acționeze în domenii noi, cum ar fi politica economică și monetară, educația și tineretul, cultura, sănătatea publică și regimul vizelor. Competențele sale de intervenție au fost, de asemenea, sporite în domenii care erau deja domenii „comunitare”, cum ar fi mediul, dezvoltarea rețelelor transeuropene de transport, telecomunicațiile, energia, politica industrială, turismul, protecția consumatorilor și protecția civilă. În plus, a fost creat un temei juridic specific pentru politica de cooperare pentru dezvoltare. Pentru a depăși opoziția Marii Britanii, care era împotriva oricărei integrări sporite în ceea ce privește politica socială, a fost anexat la tratat un protocol privind politica socială, care permite altor state membre să facă progrese în acest domeniu.
Domeniul de aplicare teritorial
A fost eliminată trimiterea din tratatul constitutiv la aplicarea treptată a Tratatului CEE în Algeria, care a devenit nulă odată cu obținerea independenței acestei țări în 1962.
Cel de-al doilea pilon
Tratatul privind Uniunea Europeană abrogă dispozițiile privind cooperarea politică europeană (CPE) și introduce o veritabilă politică externă și de securitate comună (PESC). Obiectivele sale sunt mult mai ambițioase decât cele ale CPE. De fapt, cooperarea politică devine acum atât mai coerentă, cât și mai obligatorie. Legătura dintre pilonul comunitar și cel de-al doilea pilon este accentuată de faptul că cheltuielile administrative ale instituțiilor comunitare efectuate în cadrul PESC sunt suportate din bugetul comunitar.
Cadrul instituțional
Principalele organisme implicate în PESC sunt următoarele:
Consiliul European, care definește principiile și orientările generale ale PESC;
Consiliul, care adoptă poziții comune și acțiuni comune. În plus, președinția Consiliului, asistată de statul membru care a deținut președinția în ultimele șase luni și de cel care va deține următoarea președinție, reprezintă Uniunea în chestiunile care intră sub incidența PESC;
Comisia, care joacă un rol secundar în comparație cu pilonul comunitar, dar care își păstrează dreptul de a propune acte legislative, partajat cu statele membre;
Comitetul politic, format din directori politici, care monitorizează situația internațională și punerea în aplicare a politicilor în cauză.
Pentru măsurile adoptate în cadrul PESC, tratatul prevede un sistem decizional care se bazează, în esență, pe unanimitate.
Putere și responsabilități
Obiectivele PESC sunt de a proteja valorile comune, interesele fundamentale și independența Uniunii, de a menține pacea și de a consolida securitatea internațională, de a promova cooperarea internațională, precum și de a dezvolta și consolida democrația și drepturile omului.
Rolul Uniunii Europei Occidentale
Uniunea Europeană intenționează să stabilească relații instituționale mai strânse cu Uniunea Europei Occidentale (UEO), în vederea unei posibile integrări a UEO în Uniune. În consecință, UEO este invitată să elaboreze și să pună în aplicare decizii și acțiuni ale Uniunii care au implicații în domeniul apărării.
Cel de-al treilea pilon
Tratatul privind Uniunea Europeană enumeră sectoarele care fac obiectul cooperării în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI): politica de azil, trecerea frontierelor externe, politica de imigrare, combaterea toxicomaniei și a fraudei la scară internațională, cooperarea judiciară în materie civilă și penală, cooperarea vamală și cooperarea polițienească.
Cadrul instituțional
Consiliul adoptă poziții comune și acțiuni comune, hotărând în unanimitate. Măsurile de punere în aplicare relevante pot fi adoptate cu o majoritate calificată augmentată. Consiliul poate, hotărând în unanimitate, să decidă ca noul articol 100c din Tratatul CE să se aplice acțiunilor care se încadrează în anumite domenii ale JAI, după ratificarea la nivel național. În plus, Consiliul poate stabili convenții, sub rezerva ratificării de către statele membre.
Tratatul privind Uniunea Europeană pune bazele creării unui organism de cooperare în domeniul combaterii criminalității, Europol.
Comitetul de coordonare, format din înalți funcționari și cunoscut sub numele de K.4 comitet, este responsabil de elaborarea de avize pentru Consiliu și de a contribui la pregătirea lucrărilor Consiliului în domeniile de cooperare în materie de JAI, precum și de determinarea țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză la trecerea frontierelor externe ale statelor membre.
Alte dispoziții
Procedurile de revizuire și de aderare consacrate în tratatele CECO, CE și Euratom se înlocuiesc cu o procedură unică aplicabilă Tratatului privind Uniunea Europeană.
Tratatul privind Uniunea Europeană stabilește, de asemenea, o dată pentru convocarea unei noi conferințe care să fie responsabilă de examinarea acelor dispoziții ale tratatului care necesită revizuire.
La Tratatul privind Uniunea Europeană sunt anexate mai multe protocoale. Printre cele mai importante se numără Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, Protocolul privind Statutul Institutului Monetar European (IME), Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, Protocolul privind criteriile de convergență menționate la articolul 109 J din Tratatul CE, Protocolul privind tranziția la cea de-a treia etapă a uniunii economice și monetare, Protocolul privind politica socială încheiat între statele membre ale CE, cu excepția Regatului Unit, și Protocolul privind coeziunea economică și socială.
Cele mai importante dintre declarații sunt cea privind rolul UEO și relațiile acesteia cu Uniunea Europeană și cu Alianța Atlantică și cea privind cooperarea polițienească.
.