Palpitații

Există diferite tipuri de palpitații în funcție de locul din inimă unde este generat semnalul electric și dacă acel semnal poate genera bătăi ale inimii. Multe bătăi suplimentare ale inimii sunt variante normale și majoritatea pacienților nu sunt conștienți de faptul că inima lor a avut o bătaie sau două în plus; cu toate acestea, altele pot fi periculoase, cauzând complicații pe termen scurt și lung. Palpitațiile care își au originea în atriu tind să nu pună în pericol acut viața în comparație cu cele care își au originea în ventricul.

Palpitațiile sunt adesea descrise în funcție de localizarea sursei lor (atriu, nodul AV sau ventricul), de frecvența lor (izolate sau grupate în serii de mai multe bătăi împreună), dacă bătăile au un ritm regulat sau neregulat și dacă sunt persistente sau se opresc de la sine (autolimitate). Cu toate acestea, unele palpitații sunt simptome ale unei aritmii. Unii cercetători nu includ anumite aritmii atunci când discută despre palpitații, dar alții le includ ca posibile simptome pe care pacienții le observă în timpul acestor aritmii. Acest articol va include aceste aritmii.

PAC și PVC

O contracție atrială prematură (PAC) apare atunci când nodul SA generează o bătaie înainte ca inima să fie destul de pregătită și, în timp ce este generată o bătaie a inimii, se poate simți ca și cum ar exista o lovitură sau o zvâcnire în piept. Din cauza sincronizării sale timpurii, o PAC este adesea urmată de o ușoară pauză în timp ce nodul SA se resetează. O PAC este o variantă normală și poate sau nu să fie simțită de pacient.

O contracție ventriculară prematură (PVC) este cauzată în mod similar de o bătaie timpurie a ventriculului, de obicei cauzată de o bătaie electrică suplimentară generată într-o celulă musculară situată în ventricul. Deoarece este timpurie, pacientul poate simți un bubuit, deoarece bătăile inimii sunt ușor deplasate în ciclul său normal. Ca și în cazul PAC, PVC-urile pot fi asimptomatice, iar pacientul poate să nu fie conștient de faptul că se produc. Nici un PAC sau PVC ocazional nu afectează funcția cardiacă.

Tachicardia supraventriculară

Tachicardia supraventriculară (SVT) este un termen general care descrie o bătaie rapidă a inimii care apare din semnale electrice generate deasupra ventriculului din interiorul atriului. Ea poate apărea din cauza unor forțe exterioare care acționează asupra inimii sau din cauza unui „scurtcircuit” sau a unei cablări anormale a sistemului de conducere electrică.

SVT poate fi un răspuns fiziologic normal la un stres asupra organismului. Atunci când organismul are nevoie de mai mult oxigen, el eliberează adrenalină, care determină inima să bată mai repede pentru a crește circulația sângelui. Acest lucru poate apărea ca răspuns la exerciții fizice, boală sau rănire.

SVT poate apărea, de asemenea, din cauza unor anomalii ale sistemului de conducere electrică în atriu și în nodul AV și poate apărea fără o cauză aparentă de bază. Acest lucru este denumit tahicardie supraventriculară paroxistică sau PSVT. Acest ritm poate începe și se poate opri de la sine, aparent fără motiv sau avertisment, și poate dura doar câteva secunde sau poate necesita o intervenție de urgență pentru a se opri.

Pot exista erori înnăscute de cablare a inimii care pot provoca forme speciale de PSVT. Sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) este un exemplu, iar palpitațiile pot apărea la începutul vieții sau nu pot fi resimțite decât mai târziu, la vârsta adultă.

SVT poate fi cauzată de substanțe chimice care par similare cu adrenalina pentru inimă. Printre acestea se numără cofeina, medicamentele pentru răceală eliberate fără prescripție medicală care conțin pseudoefedrină, alcoolul și alte medicamente stimulante precum amfetamina și cocaina. Excesul de hormoni tiroidieni sau anomalii electrolitice în fluxul sanguin pot irita atriile și precipita SVT.

În timp ce anxietatea poate determina pacientul să experimenteze aceste tipuri de palpitații, profesionistul din domeniul sănătății poate dori să ia în considerare alte cauze potențiale înainte de a atribui acest diagnostic.

Fibrilație și flutter atrial

La unii pacienți, celulele musculare atriale acționează toate ca niște stimulatoare cardiace, generând un impuls electric. Acest lucru provoacă un haos electric și atriile nu pot bate într-un mod coordonat. În loc să genereze o contracție atrială organizată, atriul în schimb fibrilează, sau se agită ca un bol de jeleu. Numeroasele semnale electrice care sunt generate bombardează nodul AV, iar acesta încearcă să răspundă, dar transmite ventriculului doar o parte din sutele de semnale pe care le primește în fiecare minut. Acest lucru duce la bătăi rapide și neregulate ale ventriculului, ceea ce se numește fibrilație atrială (A Fib).

Flatterul atrial (AFL) descrie o situație în care există un scurtcircuit electric în atriu și o buclă de celule generează un ritm atrial rapid și regulat de aproximativ 300 până la 400 de cicluri pe minut. Nodul AV primește aceste numeroase semnale și încearcă să protejeze ventriculul de acest baraj și transmite doar la fiecare al doilea, al treilea sau al patrulea impuls. Adesea, un pacient cu flutter atrial va avea un ritm atrial de 300 de bătăi pe minut, dar un ritm ventricular de numai 150 de bătăi pe minut. Acest ritm este încă suficient de rapid pentru ca pacientul să aibă palpitații.

Chiar dacă fibrilația atrială și flutterul atrial sunt ritmuri relativ sigure, există complicații care pot apărea. Atunci când atriul zvâcnește și nu se contractă, există un potențial ca sângele din crăpăturile pereților atriali să stagneze și să formeze cheaguri mici (trombi). Există potențialul ca un cheag să se desprindă și să se deplaseze (embolizează) în arterele mici din organism, blocând circulația și livrarea de oxigen. În acest fel, fibrilația atrială este unul dintre factorii de risc pentru accident vascular cerebral și alte probleme vasculare. Fibrilația atrială poate afecta, de asemenea, eficiența inimii. Fără impulsul oferit de o bătaie atrială coordonată, aportul de sânge către ventricul este diminuat, iar debitul cardiac – cantitatea de sânge care circulă în organism cu fiecare bătaie a inimii – scade.

Tachicardie ventriculară și fibrilație ventriculară

În comparație cu ritmurile atriale rapide, este o situație care poate pune în pericol viața atunci când ventriculul bate prea repede. Tahicardia ventriculară (TV) apare atunci când sistemul electric ventricular începe să tragă de unul singur, fără aportul nodului SA sau AV. În funcție de situație, tahicardia ventriculară poate sau nu să bată în mod organizat și să genereze o bătaie a inimii.

Fibrilația ventriculară (V Fib) nu este compatibilă cu viața, deoarece semnalele electrice haotice nu generează o bătaie coordonată a inimii. Ventriculul zvâcnește și sângele nu este pompat către organism. Fibrilația ventriculară este ritmul asociat în mod obișnuit cu moartea cardiacă subită.

Atât tahicardia ventriculară, cât și fibrilația ventriculară sunt observate ca complicații ale cardiopatiei ischemice, în special după un atac de cord, unde mușchiul cardiac ventricular este iritat din cauza lipsei de alimentare cu sânge.

.