„Toți cățeii sunt drăguți”, explică Clive Wynne, șeful laboratorului de științe canine de la Universitatea de Stat din Arizona. „Dar nu toți cățeii sunt la fel de drăguți”. Într-adevăr, crescătorii au constatat de mult timp că puii devin cei mai drăguți la vârsta de opt săptămâni; orice vârstă mai mare, iar unii crescători oferă o reducere pentru a susține dorința slăbită a potențialilor proprietari. Astfel de preferințe bine puse la punct ar putea părea arbitrare, chiar crude. Dar cercetări recente indică faptul că vârful de drăgălășenie al cățelușilor servește unor scopuri importante – și ar putea juca un rol fundamental în legarea câinelui și a stăpânului.
Într-un studiu publicat în această primăvară, Wynne și colegii săi au încercat să stabilească, în mod științific, cronologia drăgălășeniei cățelușilor. Descoperirea lor a coincis în mare măsură cu cea a crescătorilor: Oamenii au evaluat în mod constant câinii ca fiind cei mai atractivi atunci când aveau între șase și opt săptămâni. Această vârstă, spune Wynne, coincide cu o etapă crucială de dezvoltare: Mamele câine nu-și mai alăptează puii în jurul săptămânii a opta, după care puii depind de oameni pentru supraviețuire. (Cățeii fără îngrijitori umani se confruntă cu rate de mortalitate de până la 95% în primul lor an de viață). Vârful drăgălășeniei, deci, nu este o întâmplare – exact în momentul în care intervenția noastră contează cel mai mult, cățeii devin irezistibili pentru noi.
Nu strică faptul că oamenii par a fi deosebit de vulnerabili la lucrurile drăguțe. Cercetările care datează încă din anii 1940 arată că practic orice creatură cu trăsături asemănătoare cu cele ale unui bebeluș – ochi mari, frunte bombată, membre scurte – este capabilă să ne atragă afecțiunea, de la cele mai puțin surprinzătoare (foci, koala) la cele mai ciudate (axolotl, un tip de salamandră) și până la cele inanimate (Mickey Mouse). Dar drăgălășenia canină este în mod unic dirijată de om, iar desfășurarea sa strategică nu se limitează la căței. Într-un studiu realizat în 2017 pe câini cu vârste cuprinse între un an și 12 ani, psihologii din Regatul Unit au arătat că animalele de companie ale oamenilor erau semnificativ mai predispuse să ridice sprâncenele și să scoată limba atunci când oamenii se uitau la ele, indicii vizuale care conferă caninilor adulți un aer de cățeluș. Alte cercetări clarifică motivul pentru care câinii caută să ne atragă atenția în acest mod. S-a constatat că oxitocina, așa-numitul hormon al iubirii, crește brusc la câini și la stăpânii lor după ce se privesc în ochi – inițiind aceeași buclă de feedback care există între mamele umane și copiii lor. Cu alte cuvinte, cu cât câinii ne fac să ne uităm mai mult la ei, cu atât creștem mai strâns legați de ei.
Născuți orbi și practic surzi, cățeii nu sunt interactivi în primele lor săptămâni de viață, iar Wynne remarcă faptul că mulți oameni consideră că animalele în acest stadiu sunt străine și neatractive. Un studiu recent axat pe oameni a arătat că, la fel ca în cazul cățeilor de șase săptămâni, bebelușii de șase luni sunt văzuți ca fiind semnificativ mai drăguți decât nou-născuții.
Ceea ce ne aduce la scopul final al drăgălășeniei maxime: să compenseze urâțenia nou-născutului. După cum au propus psihologii Gary Sherman și Jonathan Haidt, debutul întârziat al drăgălășeniei la bebelușii umani oferă beneficii mult mai mari decât să ne pună în mișcare instinctul de îngrijire – provoacă, de asemenea, o avalanșă de interacțiuni sociale, cum ar fi mângâierea, joaca și discuțiile cu bebelușii. Aceste acte sunt cruciale din punct de vedere al dezvoltării și pentru căței, dar nu pot fi realizate foarte eficient cu cei extrem de tineri. Și astfel, „nu ne naștem drăguți”, concluzionează Sherman și Haidt. „Se devine drăguț.”
Acest articol apare în ediția tipărită din noiembrie 2018 cu titlul „Survival of the Cutest.”
.