Un fragment din B. B. B. Warfield, „The First Question of the Westminster ‘Shorter Catechism'”, din The Princeton Theological Review (octombrie 1908), paginile 583-87:
Particularitatea acestei prime întrebări și răspunsuri din Catehismele Westminster, se va vedea, este fericirea cu care aduce la o expresie concisă întreaga concepție reformată a semnificației vieții umane. Spunem întreaga concepție reformată. Pentru că nu se face dreptate acestei concepții dacă spunem doar că scopul principal al omului este de a-L glorifica pe Dumnezeu. Asta cu siguranță: și cu siguranță asta în primul rând. Dar, conform concepției reformate, omul nu există doar pentru ca Dumnezeu să fie glorificat în el, ci și pentru ca el să se bucure de acest Dumnezeu glorios. Aceasta face dreptate atât laturii subiective, cât și celei obiective a cazului.
Concepția reformată nu este pe deplin sau corect enunțată dacă este enunțată în așa fel încât poate părea că se mulțumește să conceapă omul doar ca obiect asupra căruia Dumnezeu Își manifestă gloria Sa – eventual chiar ca obiect pasiv în și prin care gloria divină este asigurată. Ea îl concepe pe om și ca subiect în care slava lui Dumnezeu este percepută și încântată. Nici un om nu este cu adevărat reformat în gândirea sa, așadar, dacă nu concepe omul nu doar ca fiind destinat să fie instrumentul gloriei divine, ci și ca fiind destinat să reflecte gloria lui Dumnezeu în propria sa conștiință, să se bucure în Dumnezeu: mai mult, dacă nu se bucură el însuși de Dumnezeu ca Cel atotglorios.
Citește-i pe marii divini reformați. Nota operei lor este exultarea în Dumnezeu. Cum Calvin, de exemplu, s-a glorificat și s-a bucurat în Dumnezeu! Fiecare pagină răsună cu această notă, nota bucuriei personale în Cel Atotputernic, cunoscut a fi, nu doar cel atotînțelept, ci și cel atotbun. …
Nu este, totuși, Calvin cel care atinge primul această notă și există un altul în a cărui gândire Dumnezeu este chiar mai constant prezent – maestrul lui Calvin, Augustin. Aceasta este povara, de exemplu, a Confesiunilor lui Augustin, iar expresia sa clasică se găsește în acea mare propoziție care rezumă întreaga învățătură a Confesiunilor: „Tu ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și inima noastră este neliniștită până nu-și găsește odihna în Tine”. Căci nu există nimic de care sufletul să aibă nevoie și pe care să nu-l găsească în Dumnezeu. „Lasă-L pe Dumnezeu”, îndeamnă el într-o altă propoziție măreață dintre cele care împânzesc paginile sale – „Lasă-L pe Dumnezeu să fie totul în toate pentru tine, căci în El se află totalitatea a tot ceea ce iubești”. Și apoi, dezvoltând ideea, el continuă: „Dumnezeu este totul în toate pentru tine: dacă ți-e foame, El este pâinea ta; dacă ți-e sete, El este băutura ta; dacă ești în întuneric, El este lumina ta; … dacă ești gol, El este haina ta de nemurire, când această corupție se va îmbrăca în incoruptibilitate și acest muritor se va îmbrăca în nemurire.”
Încântarea în Dumnezeu, bucuria lui Dumnezeu – acesta este refrenul recurent al întregului discurs al lui Augustin despre Dumnezeu: încântarea în Dumnezeu aici, bucuria lui Dumnezeu în veci. Vrea să cunoască calea vieții – în cuvinte pe care marele său elev avea să le repete după el, el ne spune că trebuie să ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și pe noi înșine, pe Dumnezeu în iubirea Sa ca să nu deznădăjduim, pe noi înșine în nevrednicia noastră ca să nu fim mândri. Și dacă am ști care este țelul – care este acesta, dacă nu bucuria veșnică a acestui Dumnezeu al iubirii? …
Distincția întrebării și a răspunsului de deschidere a Catehismului Scurt de la Westminster este că se mișcă pe acest plan înalt și spune toate acestea în compasul comprimat al unei duzini de cuvinte fericite: „Scopul principal al omului este de a-L glorifica pe Dumnezeu și de a se bucura de El pentru totdeauna”. Nu să se bucure de Dumnezeu, cu siguranță, fără a-L glorifica, căci cum ar putea Cel căruia îi aparține în mod inerent gloria să se bucure fără a fi glorificat? Dar, la fel de sigur, nu să-l glorificăm pe Dumnezeu fără să ne bucurăm de El – căci cum poate fi glorificat Cel a cărui glorie constă în perfecțiunile Sale, dacă nu se bucură și de El?
.