Omenirea trebuie să se confrunte cu realitatea că nu poate depinde la nesfârșit de arderea cărbunelui, gazului și petrolului pentru cea mai mare parte a nevoilor sale energetice. În procesul inevitabil de înlocuire treptată a combustibililor fosili, pot fi luate în considerare multe tehnologii energetice și majoritatea vor fi implementate în aplicații specifice. Cu toate acestea, pe termen lung, susținem că tehnologia fisiunii nucleare este singura sursă de energie dezvoltată care este capabilă să furnizeze cantitățile enorme de energie care vor fi necesare pentru a asigura funcționarea societăților industriale moderne în condiții de siguranță, economicitate, fiabilitate și într-un mod durabil, atât din punct de vedere ecologic, cât și în ceea ce privește baza de resurse disponibile. În consecință, fisiunea nucleară trebuie să joace un rol major în această transformare necesară a sistemului de aprovizionare cu energie din secolul XXI.
Într-o primă fază a acestei necesare transformări energetice globale, accentul ar trebui pus pe conversia celei mai mari părți a capacității mondiale de producere a energiei electrice de la combustibilii fosili la fisiunea nucleară. Acest lucru poate fi realizat în mod realist în câteva decenii, așa cum s-a făcut deja în Franța în anii 1970 și 1980. O astfel de transformare energetică ar reduce profund emisiile globale de dioxid de carbon, precum și alte gaze cu efect de seră semnificative, cum ar fi metanul. Națiunile industriale ar trebui să preia conducerea acestei tranziții.
Pentru că metanul este un puternic gaz cu efect de seră, înlocuirea centralelor pe cărbune cu centrale pe gaz nu va duce neapărat la o reducere a ratei emisiilor de gaze cu efect de seră, chiar și în cazul unor rate relativ scăzute de scurgere a gazului natural în atmosferă.
Sursele de energie cunoscute în mod popular sub numele de „regenerabile” (cum ar fi energia eoliană și solară), vor avea dificultăți în a furniza cantitățile necesare de energie în mod durabil, economic și fiabil. Ele sunt în mod inerent intermitente, depinzând de energia de rezervă sau de stocarea energiei dacă vor fi utilizate pentru furnizarea de energie electrică de bază în rețea. Această energie de rezervă trebuie să fie flexibilă și provine, în cele mai multe cazuri, din arderea combustibililor fosili (în special a gazelor naturale). Dacă sunt utilizate în acest mod, sursele de energie intermitentă nu îndeplinesc cerințele de durabilitate și nici nu sunt viabile din punct de vedere economic, deoarece necesită investiții redundante și subutilizate în capacități, atât pentru generare, cât și pentru transport.
Instalațiile de energie intermitentă, împreună cu instalațiile de energie de rezervă pe bază de gaz, se va constata în multe cazuri că au o rată combinată de emisii de gaze cu efect de seră mai mare decât cea a unor centrale autonome pe bază de cărbune cu o capacitate de generare egală. Ar trebui să se ia în considerare o taxă de conectare la rețea, care să fie impusă țărilor cu o capacitate mare de producție intermitentă, în scopul de a compensa țările adiacente pentru utilizarea rețelelor lor electrice interconectate ca energie de rezervă. De asemenea, sursele de energie intermitentă au tendința de a afecta negativ stabilitatea rețelei, în special pe măsură ce pătrunderea lor pe piață crește.
Alternativa – stocarea de energie dedicată pentru sursele de energie intermitentă conectate la rețea (în locul energiei de rezervă) – nu este, în multe cazuri, încă viabilă din punct de vedere economic. Cu toate acestea, sursele intermitente plus stocarea pot fi competitive din punct de vedere economic pentru alimentarea locală cu energie electrică în regiuni izolate geografic, fără acces la o rețea electrică mare. Cu toate acestea, chiar și în acest caz, energia de fisiune nucleară va fi necesară pentru înlocuirea majoritară a combustibililor fosili în acest secol.
.