Soarele intră în ultimul decan al Peștilor pe 10 și răsare acolo, pentru prima dată în acest an, pe 11. O săptămână mai târziu, pe 17 martie, Luna Nouă are loc în acest decan, fixând următoarele două săptămâni pe temele decanului. La doar câteva ore după Luna Nouă, Marte cel roșu se alătură lui Saturn și Pluton în Capricorn, dând startul unei perechi de luni în care lucrurile se înrăutățesc, iar cei mai duri se pun în mișcare. Acest interval de zile este esențial, deoarece încheie timpul petrecut în oceanicul Pești și introduce temele marțiale care vor caracteriza lunile următoare. La sfârșitul ultimei fețe a Peștilor se află echinocțiul, care ne va introduce într-un anotimp care încă nu a fost descoperit.
Motorul supraviețuirii
Ultima treime a Peștilor este un loc atât al viselor devenite realitate, cât și al nemulțumirilor fără limite. Cea mai dragă dorință a inimii sălășluiește aici, la fel ca și prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru ea – sângele vieții pe care îl oferim în schimb. Aceasta forțează întrebarea – pentru ce merită să sângerezi? La sfârșitul zilei, când genericul este pe cale să se deruleze, răspunsul a fost și va fi întotdeauna: dragostea. Nu contează ce aromă anume de iubire este, nici dacă acea iubire se găsește într-o singură persoană, în toate ființele simțitoare sau în bucuria pură a unei anumite activități. Iubirea este cea pentru care merită să mori și, prin urmare, merită să trăiești. După cum spunea Leonard Cohen, „Dragostea este singurul motor al supraviețuirii.”
Este suficient de fundamentală pentru a fi prezentă la început în cosmogeneza diferitelor sisteme. De ce Unul a devenit Doi? Pentru a putea experimenta Iubirea. Așa cum scria Crowley în Cartea Legii: „Sunt divizat de dragul iubirii, pentru șansa unirii”. Iubirea necesită divizarea între cunoscut și necunoscut, între sine și celălalt, între cer și pământ, între lumesc și misterios.
Aici, în ultimul decan al Peștilor, considerat în general ca fiind chiar capătul zodiacului, cei doi pești se întorc în spirală spre punctul lor de origine – Unicul care s-a divizat de dragul Iubirii.
Și totuși lucrurile se pierd pe drumul lor spre manifestare. Iubirea care începe o poveste de dragoste se îngroapă, se pierde, se întunecă. Pasiunea care l-a inspirat cândva pe artistul divin se estompează, iar arta însăși devine memorabilă și mecanică.
Din când în când trebuie să ne întoarcem la această sursă misterioasă și să sorbim apele ei întineritoare. Căci numai iubirea poate justifica suferința.
Dar sursa este obscură și prinsă în trecutul mitic. Există nu numai bariere temporale, ci și metafizice, care ne separă de ea.
Procesul de întoarcere, căutarea Graalului, este, prin urmare, unul ciudat, pentru că adesea nu știm de unde să începem. Când iubirea noastră este insuficientă pentru a justifica viața, rătăcim fără țintă, purtând cu noi o nemulțumire fără obiect. La fel ca în monologul lugubru al lui Hamlet: „Cât de obositoare, învechite, plate și nefolositoare mi se par toate utilizările acestei lumi!”. Toate ororile lumii devin insuportabile atunci când nu există niciun motiv pentru a le suporta. Fiecare poveste pare să se sfârșească în tragedie. Acesta este 10 de Cupă inversat, finalul nefericit. Cu toate acestea, atunci când ne amintim de dragostea noastră, cartea este întoarsă cu susul în jos, iar finalul fericit de la Hollywood pare dintr-o dată nu doar posibil, ci și inevitabil, pur și simplu pentru că totul a meritat.
În mod constant ne rătăcim dragostea, o dăruim persoanelor nepotrivite, o atașăm de situații trecătoare, refuzăm să o simțim decât în condiții specifice. Iubirea nu este un produs al acelor situații sau persoane. Ele sunt fereastra prin care vedem curcubeul. Totuși, pentru a o recăpăta, pentru a ne aminti de ea, trebuie să lucrăm înapoi, prin vremuri și chipuri.
Orcul este un act alchimic de separare, cernând iubirea însăși de toate numele și condițiile. Ele sunt instalațiile sanitare, nu apa. Întorcându-te în ocean, poți începe din nou ciclul apei, de la început. Lăsați-o să se evapore în nori, apoi să cadă sub formă de ploaie proaspătă, pentru a fi absorbită de pământ și a deveni parte din corpurile vii. Sfârșitul este o pregătire pentru început. Ultimul semn al zodiacului este oceanul din care iese primul.
O ierarhie a nebuniei
Din această iubire nemărginită, irațională, provine unul dintre cele mai puternice atuuri ale tale, „nebunia bună” ta. Nebunia bună este dorința ta de a urmări un vis până la capăt, în ciuda a ceea ce spune toată lumea, inclusiv statisticile. Supărarea poate duce lucrurile la îndeplinire, dar nu poate ține piept nebuniei bune. Nebunia bună provine din tărâmul maiestuos și turbulent al sufletului, nu dă doi bani și nu poate fi oprită.
Chestia este că nu îți alegi nebunia bună. O descoperi. Toată lumea are parte de ea, dar nu este ceva ce construiești sau creezi. Este ceva ce primești și accepți. Nebunia bună este rezultatul renunțării la ceva mai mare, mai profund și mai adevărat decât personalitatea conștientă.
Din păcate, este ușor de confundat cu nebunia rea. Există o mulțime de nebunie rea și este ușor transmisibilă. Așadar, cum deosebești nebunia bună de cea rea? Dragoste. Nebunia bună are întotdeauna, în centrul ei, o îmbrățișare extatică. Este dispusă să o urmărească pe Beatrice prin Infern și înapoi pentru că iubește, și iubește mult. Vrea să dăruiască și să dea totul. Nebunia rea, care este cea mai mare parte a nebuniei, se bazează în mod fundamental pe aversiune. Ea urăște asta. Se îneacă în plăcere pentru a evita asta. Rădăcina ei este întotdeauna negația.
La fel cum varietățile de nebunii transmisibile din punct de vedere social care există sunt adesea tratate ca fiind normale sau chiar dezirabile, nebunia bună primește adesea o reputație proastă. Chiar dacă o găsești în tine, nu te aștepta ca toată lumea să o laude și să o onoreze. Asta e treaba ta.
Forța industrială
La doar câteva ore după Luna Nouă în Pești de pe 17, Marte intră în Capricorn. În semnul caprei, planeta roșie capătă o putere ctonică, magică, și posedă o dispoziție nemiloasă și strategică. Dacă Marte ar fi fost singur în Capricorn, am putea considera prezența sa acolo o binecuvântare, dar anul acesta Marte se alătură atât lui Saturn, cât și lui Pluton. Așa cum am scris în „The Astrology of 2018: The Lay of the Land:”
În astrologia tradițională, Marte și Saturn sunt cei doi „malefici”, ceea ce înseamnă că ei prezidează diferite forme de dificultate, impedimente și adversitate. Marte este maleficul fierbinte și guvernează momentele de criză adrenalizate, iar Saturn este maleficul rece și vorbește despre provocările privațiunilor și încercările de rezistență. Cele două planete nu sunt considerate a fi teribil de prietenoase una cu cealaltă, deși amândouă pot fi de acord în a da bătăi de cap oamenilor.
Perioadele în care ele împart același semn („coprezență”) le vede cum își unesc puterea, generând adesea situații și stări extrem de dificile sau neplăcute.
Câteva dificultăți notabile se vor abate cu siguranță asupra indivizilor și popoarelor în această perioadă. Cu toate acestea, ea nu este în întregime negativă și nici lipsită de valoare. Marte și Saturn susțin împreună o acțiune feroce, puternică, și există proiecte care necesită acest tip de intensitate nemiloasă. Această perioadă de coprezență, dacă este abordată corect, ne oferă ocazia de a ne dedica îndeplinirii unor sarcini scandalos de dificile. Marte-Saturn-Pluto generează împreună o putere distructivă, dar dacă această potență este îndreptată în direcția corectă, ea poate realiza lucruri mărețe. Rezultatul net al negării unui negativ este pozitiv. Un obstacol distrus lasă în urmă o cale liberă.
Cu intrarea lui Marte în Capricorn, intrăm în 2 luni de coprezență Marte-Saturn. Nu numai atât, dar doar câteva zile mai târziu, pe 19, Mercur și Venus se contopesc în Berbecul guvernat de Marte, cu mai puțin de o săptămână înainte de stația retrogradă a lui Mercur. Această conjuncție semnalează schimbarea pe care trebuie să o facem pe măsură ce trecem de la Sfârșitul oceanicului Pești la Începutul marțialului Berbec.
Și astfel, după baia noastră în apele iubirii primordiale, trebuie să ne uscăm și să ne îmbrăcăm. Să mergem în hangarul mecano, să ne urcăm în puternicele noastre exoschelete și să ne apucăm uneltele de putere, căci avem treabă de făcut și medii periculoase de traversat. Amintiți-vă totuși că interdicția din exterior are rolul de a proteja tandrețea din interior. Aceasta este dualitatea pe care trebuie să o traversăm – să devenim duri fără a uita cum să redevenim blânzi. Această configurație zgomotoasă, grea, de forță industrială, face ca amintirea și recuperarea iubirii să fie cu atât mai importantă. Situațiile dure au nevoie de mai multă iubire pentru a le răscumpăra. Aceasta este lecția celor doi pești. Ei nu sunt niciodată separați decât atunci când visează că sunt.
.