În noaptea de 14 aprilie, operatorul de radio Phillips era foarte ocupat cu trimiterea mesajelor pasagerilor vorbăreți către Cape Race, Newfoundland, de unde puteau fi transmise în interior către prieteni și rude. El a primit un al șaselea avertisment de gheață în acea noapte, dar nu și-a dat seama cât de aproape era Titanicul de poziția avertismentului și a pus acel mesaj sub un prespapier la cotul său. Nu a ajuns niciodată la căpitanul Smith sau la ofițerul de pe punte.
R.M.S. Titanic era o navă Royal Mail Ship, o denumire care însemna că Titanicul era oficial responsabil cu livrarea corespondenței pentru serviciul poștal britanic. La bordul Titanicului se afla un oficiu poștal maritim cu cinci funcționari poștali (doi britanici și trei americani). Acești funcționari poștali erau responsabili pentru cei 3.423 de saci de corespondență (șapte milioane de trimiteri poștale individuale) de la bordul Titanicului. Interesant este faptul că, deși nu a fost recuperată încă nicio corespondență de pe epava Titanicului, dacă ar fi fost recuperată, Serviciul Poștal al SUA ar fi încercat totuși să o livreze (USPS, deoarece cea mai mare parte a corespondenței era trimisă în SUA).
Potrivit tuturor mărturiilor, noaptea a fost neobișnuit de limpede și întunecată, fără lună, dar cu o strălucire slabă și un cer incredibil de plin de stele. Stelele erau atât de strălucitoare încât un ofițer a confundat planeta Jupiter (care se ridica atunci chiar deasupra orizontului) cu o lumină de vapor. Marea era, de asemenea, neobișnuit de calmă și plată, „ca sticla”, au spus mulți supraviețuitori. Lipsa valurilor a îngreunat și mai mult reperarea aisbergurilor, deoarece nu existau apele albe care să se spargă la marginile aisbergurilor. Observatorii întrebau personalul White Star unde se aflau binoclurile lor. Li s-a spus că au fost rătăcite, iar acest lucru ar fi jucat un rol în distrugerea navei.
.