Tremurul din Haiti din 2010

Un popor în criză

S-a estimat că aproximativ trei milioane de persoane au fost afectate de cutremur – aproape o treime din populația totală a țării. Dintre aceștia, peste un milion au rămas fără adăpost în perioada imediat următoare. În zonele urbane devastate, persoanele strămutate au fost nevoite să se instaleze ilegal în orașe ersatz compuse din materiale găsite și corturi donate. Jafurile – reținute în primele zile după cutremur – au devenit mai frecvente în lipsa unor provizii suficiente și au fost exacerbate în capitală de evadarea a câteva mii de prizonieri din penitenciarul avariat. În a doua săptămână de după cutremur, mulți orășeni au început să se îndrepte spre zonele periferice, fie din proprie inițiativă, fie ca urmare a programelor guvernamentale de relocare, concepute pentru a atenua condițiile de înghesuială și insalubritate.

Pentru că multe spitale au devenit inutilizabile, supraviețuitorii au fost nevoiți să aștepte zile întregi pentru tratament și, în condițiile în care morgile au ajuns rapid la capacitate, cadavrele au fost îngrămădite pe străzi. Debutul descompunerii a forțat îngroparea multor cadavre în gropi comune, iar recuperarea celor îngropați sub dărâmături a fost împiedicată de lipsa de echipamente grele de ridicare, ceea ce a făcut ca bilanțul morților să fie dificil de determinat. Cifrele publicate de oficialii guvernamentali haitieni la sfârșitul lunii martie estimau numărul de morți la 222 570 de persoane, deși existau dezacorduri semnificative cu privire la cifra exactă, iar unii estimau că au mai pierit aproape o sută de mii de oameni. În ianuarie 2011, oficialii haitieni au anunțat o cifră revizuită de 316.000 de morți. Proiectul unui raport comandat de guvernul Statelor Unite și făcut public în mai 2011 a revizuit drastic în scădere estimarea la nu mai mult de 85.000. Oficialii Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) au recunoscut ulterior neconcordanțe în achiziția de date. Având în vedere dificultatea de a respecta procedurile de documentare în graba de a se debarasa de morți, s-a considerat puțin probabil ca un total definitiv să fie stabilit vreodată.

Au mai avut loc și alte decese, deoarece rănile grave au rămas netratate în lipsa personalului medical și a proviziilor. Orfanii creați de aceste decese în masă – precum și cei ai căror părinți au murit înainte de cutremur – au rămas vulnerabili la abuzuri și trafic de persoane. Deși adopțiile de copii haitieni de către cetățeni străini – în special în Statele Unite – au fost accelerate, procesul a fost încetinit de eforturile autorităților haitiene și străine de a se asigura că copiii nu aveau rude în viață, deoarece orfelinatele găzduiseră adesea temporar copiii celor nevoiași.

Pentru că infrastructura rețelei de calculatoare a țării nu a fost în mare parte afectată, mass-media electronică a apărut ca un mod util de conectare a celor separați de cutremur și de coordonare a eforturilor de ajutorare. Supraviețuitorii care au reușit să acceseze internetul – și prietenii și rudele din străinătate – au apelat la rețelele de socializare, cum ar fi Twitter și Facebook, în căutarea de informații despre cei dispăruți în urma catastrofei. Fluxurile de pe aceste site-uri au ajutat, de asemenea, organizațiile de ajutorare să construiască hărți ale zonelor afectate și să stabilească unde să direcționeze resursele. Numeroșii haitieni care nu au acces la internet au putut contribui cu actualizări prin intermediul mesajelor text de pe telefoanele mobile.

Dezordinea generală creată de cutremur – combinată cu distrugerea sediului electoral al țării și cu moartea unor funcționari ONU care lucrau împreună cu consiliul electoral haitian – l-a determinat pe președintele haitian René Préval să amâne alegerile legislative care fuseseră programate pentru sfârșitul lunii februarie. Mandatul lui Préval urma să se încheie în anul următor.

Pe măsură ce se apropia sezonul ploios de primăvară și sezonul uraganelor de vară, în condițiile în care eforturile de reconstrucție făcuseră puține progrese, locuitorii din așezările de corturi au fost încurajați de către agențiile de ajutorare să construiască locuințe mai solide folosind prelate și, mai târziu, cherestea și tablă donate. Deși unele locuințe provizorii au fost ridicate înainte de începerea intemperiilor, multe persoane au rămas în corturi și alte adăposturi care ofereau o protecție slabă împotriva intemperiilor. Problemele din taberele din ce în ce mai dezorganizate din Port-au-Prince au fost agravate de întoarcerea multor persoane care, cu câteva luni înainte, se retrăseseră inițial în mediul rural doar pentru a găsi puține oportunități de angajare.

Doi ani mai târziu, deși aproximativ jumătate din molozul care împânzea Port-au-Prince fusese curățat și unele locuințe avariate fuseseră făcute locuibile, mai mult de o jumătate de milion de persoane au rămas în corturi, multe dintre acestea deteriorându-se semnificativ. Acest număr a scăzut la aproximativ 360.000 până la a treia aniversare. Scăderea s-a datorat în parte unui program sponsorizat de Canada, care a oferit subvenții unora dintre cei aproape 30.000 de locuitori din cea mai vizibilă tabără – situată în apropierea palatului prezidențial prăbușit pe Champs de Mars -, ceea ce le-a permis să găsească locuințe de închiriat sau să repare structurile existente. Deși zona respectivă a fost curățată până în iulie 2012, la nivelul întregii țări mai rămăseseră aproximativ 500 de tabere la sfârșitul anului. Până în 2014, numărul taberelor fusese redus la mai mult de jumătate, deși aproximativ 100.000 de persoane au rămas fără locuințe permanente. În timp ce numărul taberelor a continuat să scadă, mai mult de 62.000 de persoane erau încă strămutate la începutul anului 2016.

Mulți dintre cei care au părăsit taberele s-au mutat pur și simplu în zone periferice ale mahalalelor existente în jurul orașului Port-au-Prince. Alții s-au înghesuit în casele nedeteriorate deținute de membri ai familiei extinse sau de prieteni sau s-au întors în structurile avariate, dintre care peste 200.000 au fost fie marcate pentru demolare, fie au necesitat reparații majore. Eforturile de nivelare a celor mai grave clădiri de acest tip, dintre care unele se agățau în mod precar pe marginea unor râpe, au fost îngreunate de locuitorii furioși care au refuzat să plece. Capitala a rămas fără energie electrică pentru perioade semnificative în timpul unei zile, din cauza blocării lucrărilor la rețeaua electrică. În plus, mai puțin de o treime din populație a fost angajată în mod constant. Condițiile au fost agravate și mai mult de pagubele provocate culturilor și așezărilor de fenomenele meteorologice tropicale, în special de Superstorm Sandy în octombrie 2012.

În octombrie 2010, au început să apară cazuri de holeră în jurul râului Artibonite. Râul – cel mai lung de pe insulă și o sursă majoră de apă potabilă acolo – a fost contaminat cu materii fecale purtătoare ale unei tulpini sud-asiatice a bacteriei holerei. Suspiciunea că forțele nepaleze de menținere a păcii ale ONU staționate în apropierea râului erau sursa probabilă a epidemiei a fost validată de scurgerea unui raport al unui epidemiolog francez în decembrie. Raportul cita absența holerei în Haiti în deceniul precedent și apariția unui focar paralel de holeră în Kathmandu, orașul din care trupele au plecat din Nepal. Epidemia a ajuns în orașele de corturi din Port-au-Prince în noiembrie 2010, iar până în 2016 a îmbolnăvit aproximativ 770.000 de persoane și s-a dovedit a fi fatală pentru peste 9.200 de persoane. Un raport din 2016 al organizației Medici fără Frontiere susținea că, probabil, cazurile de holeră au fost subraportate în mod semnificativ.

În noiembrie 2011, mai multe organizații au depus plângeri împotriva Organizației Națiunilor Unite, cerând ca aceasta să își asume responsabilitatea pentru epidemie, să instaleze noi sisteme de gestionare a apei și a deșeurilor și să îi despăgubească pe cei care s-au îmbolnăvit sau și-au pierdut rudele din cauza holerei. În decembrie 2012, ONU, deși nu a recunoscut că trupele sale au fost vectori ai bolii, a anunțat că va finanța un program propus de guvernele din Haiti și Republica Dominicană pentru a scăpa Hispaniola de holeră prin instituirea de noi măsuri de igienizare și vaccinare. Cu toate acestea, criticii au remarcat faptul că schema financiară propusă pentru acest proiect se baza în mare parte pe sume de bani promise anterior, care nu au fost încă disponibile. În februarie 2013, ONU a afirmat că nu va primi cereri de despăgubire legate de epidemie, invocând convenția sa privind privilegiile și imunitățile. În octombrie 2013, un grup cu sediul în SUA, Institutul pentru Justiție și Democrație în Haiti, a intentat un proces la New York împotriva ONU, solicitând despăgubiri în numele haitienilor afectați de epidemie. În 2014, Departamentul de Justiție al SUA a afirmat că ONU beneficiază de imunitate în fața justiției. Într-o scrisoare din octombrie 2015 adresată secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon, un grup de experți în domeniul drepturilor omului din cadrul ONU a scuzat organismul pentru că a folosit lacune juridice pentru a evita asumarea responsabilității pentru epidemie, subminându-și astfel propria credibilitate. În anul următor, ONU a recunoscut în cele din urmă că a jucat un rol în declanșarea epidemiei, deși nu a spus că organizația a provocat epidemia. Anunțul a fost făcut după ce Ban a primit un raport de la un consilier ONU care susținea că epidemia „nu ar fi izbucnit dacă nu ar fi existat acțiunile Națiunilor Unite”. În plus, consilierul a îndemnat ONU să ofere despăgubiri victimelor. Cu toate acestea, nu a existat niciun indiciu că organizația va renunța la cererea sa de imunitate legală.

Elegerile pentru alegerea succesorului lui Préval în funcția de președinte au avut loc în noiembrie 2010, după o întârziere de 10 luni. Prezența la vot a fost scăzută, iar acuzațiile de fraudă electorală au fost larg răspândite. Un al doilea tur de scrutin a avut loc la 20 martie 2011, între primii doi candidați: muzicianul popular Michel Martelly și Mirlande Manigat, o cercetătoare în domeniul juridic și soția unui fost președinte al statului Haiti. Observatorii electorali au remarcat mai puține cazuri de fraudă în turul doi, iar prezența la vot a fost mai mare. La 21 aprilie, s-a anunțat că Martelly a câștigat alegerile cu aproximativ două treimi din voturi. Instabilitatea politică creată de cutremur a dus la amânarea alegerilor municipale și senatoriale programate pentru 2011 și, respectiv, 2012. Parlamentul haitian a fost dizolvat în ianuarie 2015, după ce și-a pierdut mandatul de guvernare. Alegerile parlamentare au avut loc în august 2015, iar un al doilea tur de scrutin, alături de alegerile prezidențiale, a avut loc în octombrie 2015. Cu toate acestea, acuzațiile de fraudă au dus la cereri de organizare a unui tur de scrutin prezidențial. Programat inițial pentru decembrie 2015, turul doi a fost anulat. În urma constituirii noului parlament în ianuarie 2016, Martelly a fost de acord să părăsească funcția în februarie, iar un președinte interimar a depus jurământul în acea lună.

.