Tectonica plăcilor – Teoria unificatoare a geologiei

Introducere

Tectonica plăcilor a revoluționat modul în care privim caracteristicile mari de pe suprafața Pământului. Anterior se credea că procesele interne ale Pământului funcționează în mod vertical, cu continente, oceane și lanțuri muntoase care se mișcă în sus și în jos, fără prea multe mișcări laterale. Dar acceptarea derivei continentale și a altor dovezi privind mișcări laterale mari a schimbat toate acestea. Acum se înțelege că procesele interne ale Pământului pot deplasa plăci mari ale învelișului exterior al Pământului pe distanțe orizontale mari. Astfel, tectonica plăcilor oferă „imaginea de ansamblu” a geologiei; ea explică modul în care lanțurile muntoase, cutremurele, vulcanii, țărmurile și alte caracteristici tind să se formeze acolo unde plăcile în mișcare interacționează de-a lungul granițelor lor.

Deriva continentală și dezvoltarea teoriei tectonicii plăcilor

Încă de la realizarea primelor hărți ale Oceanului Atlantic, în secolul al XVI-lea, oamenii au observat cum Africa și America de Sud se potrivesc ca piesele unui puzzle uriaș. Potrivirea este și mai impresionantă dacă continentele sunt unite de-a lungul marginilor platourilor lor continentale. Masa continentală rezultată, numită Pangea, reprezintă o privire în timp, cu aproximativ 250 de milioane de ani în urmă, când cea mai mare parte a scoarței continentale a fost alăturată. Înainte de acel moment, continentele erau separate; de atunci, ele s-au îndepărtat unele de altele (imaginați-vă mașini de șocuri care au fost lipite împreună pentru o vreme, apoi s-au despărțit!). Această teorie, numită derivă continentală, a fost privită cu scepticism la începutul secolului XX. Se credea că este imposibil ca blocurile de scoarță să-și croiască drum peste mantaua Pământului, despre care se știa că este mult mai rigidă și mai densă.
Ideea de derivă continentală, inspirată de observația că continentele se potrivesc între ele ca piesele unui puzzle gigantic, a oferit dovezi puternice pentru teoria care s-a dezvoltat mai târziu sub numele de tectonică a plăcilor.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.