Sinuzita fungică alergică (AFS) este o formă neinvazivă de rinosinuzită fungică cu o incidență între 6 și 9% din toate rinosinuzitele care necesită intervenție chirurgicală. A fost raportată o variație regională a incidenței, sudul și sud-vestul SUA fiind deosebit de endemice. Pacienții cu AFS prezintă în mod obișnuit rinosinuzită cronică cu polipi nazali, atopie inhalatorie, imunoglobuline E (IgE) serice totale ridicate și inspistate sinusale care obstrucționează sinusurile cu un material caracteristic extramucos „unt de arahide” visco-elastic bogat în eozinofile, numit „mucină alergică”, care conține un număr redus de hife fungice. Tomografia computerizată a sinusurilor este întotdeauna anormală, prezentând constatări de rinosinuzită cronică care includ adesea zone centrale de contrast crescut („hiperatenuare”) în interiorul sinusurilor paranazale anormale care reprezintă prezența mucinei alergice care conține ciuperci. S-a constatat că AFS este analogă din mai multe puncte de vedere cu aspergiloza bronhopulmonară alergică (ABPA). Ambele sunt afecțiuni inflamatorii cronice ale tractului respirator care sunt determinate de reacții de hipersensibilitate la prezența unui număr mic de ciuperci extramucoase care se găsesc în creștere în cadrul mucinei alergice cu impact asupra căilor respiratorii. Mucina alergică AFS are, de obicei, culturi pozitive fie pentru ciuperci dematiacee, cum ar fi Bipolaris spicifera sau Curvularia lunata, fie pentru specii de Aspergillus, cum ar fi A. fumigatus, A. flavus sau A. niger. Ca și în cazul ABPA, pacienții prezintă hipersensibilitate imediată de tip I la mucegaiul etiologic în AFS. În plus, s-a constatat că atât AFS, cât și ABPA sunt asociate cu alele majore de histocompatibilitate specifice de clasa II. Diagnosticul corect al AFS și diferențierea de celelalte forme de rinosinuzită fungică atât neinvazivă, cât și invazivă, necesită respectarea strictă a criteriilor de diagnostic publicate. Tratamentul medical al AFS a fost modelat, într-o anumită măsură, după abordările de tratament pentru ABPA, care include utilizarea corticosteroizilor orali postoperatori și o terapie agresivă împotriva inflamației antialergice. Utilizarea măsurătorilor de urmărire a IgE serice totale în timpul tratamentului atât pentru pacienții cu AFS, cât și pentru cei cu ABPA poate ajuta la monitorizarea activității bolii. Viitoarele cercetări privind AFS vor duce la o mai bună înțelegere a patogenezei, la îmbunătățirea tratamentelor și, în cele din urmă, la scăderea ratelor de recurență chirurgicală pentru această afecțiune de rinosinuzită hipertrofică foarte recurentă.