Context: Osteoartrita (OA) este o afecțiune cronică caracterizată prin durere, afectarea funcției și reducerea calității vieții. Au fost identificați o serie de factori de risc pentru OA de genunchi, cum ar fi obezitatea, ocupația și accidentele. Asocierea dintre OA a genunchiului și activitatea fizică sau anumite sporturi, cum ar fi alergarea, este mai puțin clară. Analizele anterioare, precum și dovezile care le fundamentează, prezintă constatări contradictorii sau neconcludente.
Scop: Această revizuire sistematică a urmărit să determine asocierea dintre alergare și dezvoltarea OA de genunchi.
Designul studiului: Revizuire sistematică și meta-analiză.
Metode: Au fost căutate patru baze de date electronice, împreună cu citatele din articolele și recenziile eligibile și conținutul numerelor recente ale revistelor. Doi recenzori au verificat independent titlurile și rezumatele folosind criterii de eligibilitate prestabilite. Articolele în text integral au fost, de asemenea, evaluate independent pentru eligibilitate. Studiile eligibile au fost cele în care alergarea sau sporturile legate de alergare (de exemplu, triatlonul sau orientarea) au fost evaluate ca factor de risc pentru apariția sau progresia OA la genunchi la adulți. Rezultatele relevante au inclus (1) diagnosticul de OA a genunchiului, (2) markerii radiografici ai OA a genunchiului, (3) intervenția chirurgicală a articulației genunchiului pentru OA, (4) durerea genunchiului și (5) dizabilitatea asociată genunchiului. Riscul de părtinire a fost judecat prin utilizarea scalei Newcastle-Ottawa. A fost efectuată o meta-analiză cu efecte aleatorii cu studii caz-control care au investigat artroplastia.
Rezultate: După de-duplicare, căutarea a returnat 1322 de înregistrări. Dintre acestea, au fost evaluate 153 de articole cu text integral; 25 au fost eligibile, descriind 15 studii: 11 studii de cohortă (6 retrospective) și 4 studii caz-control. Constatările studiilor cu un rezultat de diagnosticare a OA au fost mixte. Unele diferențe radiografice au fost observate la alergători, dar numai la momentul inițial în cadrul unor subgrupuri. Meta-analiza a sugerat un efect protector al alergării împotriva intervențiilor chirurgicale din cauza OA: odds ratio cumulat 0,46 (IC 95%, 0,30-0,71). I2 a fost de 0% (IC 95%, 0%-73%). Dovezile referitoare la rezultatele simptomatice au fost puține și neconcludente.
Concluzie: Cu aceste dovezi, nu este posibil să se determine rolul alergării în OA de genunchi. Dovezile de calitate moderată spre slabă sugerează că nu există nicio asociere cu diagnosticul de OA, o asociere pozitivă cu diagnosticul de OA și o asociere negativă cu intervenția chirurgicală pentru OA de genunchi. Rezultatele contradictorii pot reflecta eterogenitatea metodologică. Sunt necesare mai multe dovezi din studii prospective bine concepute pentru a clarifica aceste contradicții.