Prostaglandinele sunt formate din acid arahidonic prin acțiunea ciclooxigenazei (COX) și a sintetazelor ulterioare din aval. Recent, s-a constatat că există două forme de COX strâns legate între ele, care sunt acum cunoscute sub numele de COX-1 și COX-2. Deși ambele izoforme ale acestei enzime transformă arachidonatul în prostaglandine, există diferențe semnificative în ceea ce privește distribuția lor în organism și rolul lor în sănătate și boală. Baza acestor diferențe importante se află în genele pentru COX-1 și COX-2 și în reglarea acestor gene. COX-1, forma predominant constitutivă a enzimei, este exprimată în tot corpul și asigură anumite funcții homeostatice, cum ar fi menținerea unei mucoase gastrice normale, influențarea fluxului sanguin renal și contribuția la coagularea sângelui prin favorizarea agregării plachetare. În schimb, COX-2, forma inductibilă, este exprimată ca răspuns la stimuli inflamatori și la alți stimuli fiziologici și factori de creștere și este implicată în producerea acelor prostaglandine care mediază durerea și susțin procesul inflamator. Toate medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene convenționale (AINS) inhibă în mod nespecific atât COX-1, cât și COX-2 la doze antiinflamatoare standard. Efectele antiinflamatorii și analgezice benefice apar prin inhibarea COX-2, dar toxicitățile gastrointestinale și diateza hemoragică ușoară apar ca urmare a inhibării concomitente a COX-1. Este important ca medicii să înțeleagă pe deplin baza farmacologică a acțiunilor diferențiate ale AINS atunci când le prescriu pentru durere și inflamație. Această înțelegere este, de asemenea, importantă pentru ca medicii să poată evalua în mod critic baza și datele emergente privind inhibitorii specifici COX-2 și rolul lor potențial în medicina clinică. Agenții care ar inhiba COX-2 fără a afecta COX-1 reprezintă o evoluție terapeutică atractivă și ar putea reprezenta un progres major în tratamentul artritei reumatoide și al osteoartritei, precum și al unei game diverse de alte afecțiuni.