Rezumatul Federalist Papers 39
Rezumatul Federalist Paper 39: James Madison 16 ianuarie 1788
Madison începe „analiza sinceră a planului de guvernare raportat de Convenție” prin definirea unei forme republicane de guvernare și apoi răspunde criticilor referitoare la faptul că planul propus este federal sau național, adică o confederație de state sau o consolidare de state. Acest ultim punct important reprezintă diferența dintre statele care își păstrează suveranitatea, în cazul unui guvern federal, și o Uniune cu control direct al poporului, în cazul unui guvern național. Este necesară o definiție a republicanismului, deoarece istoria a creat confuzie în această privință. O republică este „un guvern care își derivă toate puterile, direct sau indirect, de la marele corp al poporului; și este administrat de persoane care își exercită funcțiile pe plac pentru o perioadă limitată sau pe durata unei bune purtări”. O comparație a acestei definiții cu Constituțiile fiecărui stat în parte arată că, în cea mai mare parte, statele au o formă de guvernare republicană.
Dar criticii susțin că ar fi trebuit să păstreze și forma federală de guvernare, ca în Articolul Confederației. Pentru a determina dacă caracterul guvernului propus este federal sau național trebuie să ne uităm la trei obiecte; care este fundamentul înființării sale, care sunt sursele puterilor sale, funcționarea și întinderea lor și prin ce autoritate se vor face schimbările viitoare.
Federalist 39 Rezumat privind procesul de ratificare
Înființarea guvernului se face printr-un proces de ratificare în care deciziile sunt luate la nivel de stat de către oficiali aleși de popor în acest scop. Ratificarea se face printr-un singur vot din partea fiecăruia dintre statele suverane independente care au dorit să facă parte din noua Uniune, deci este un act federal. Orice stat care nu ar fi ratificat Constituția nu ar fi fost membru al Uniunii. Dacă ar fi fost necesar ca întregul popor să voteze o majoritate pentru ratificare, ar fi fost un act național, dar nu a fost cazul, deci un act federal.
Următoarea relație este legată de sursele din care guvernul își derivă puterile. Camera reprezentanților își derivă puterile de la popor, iar poporul este reprezentat în aceeași proporție în care se află în fiecare stat, deci o poziție națională. Senatul își derivă puterile de la statele ale căror legislaturi selectează senatorii cu câte doi din fiecare stat, ceea ce reprezintă o poziție federală. Puterile președintelui provin dintr-o sursă compusă în care legislaturile statelor au ales Electorii pentru a exprima voturi egale cu suma senatorilor și reprezentanților, care sunt numărate de președintele Senatului, iar dacă niciun candidat nu întrunește majoritatea, Camera votează pentru a alege câștigătorul. „Din acest aspect al guvernului, acesta pare a fi de un caracter mixt prezentând cel puțin la fel de multe trăsături federale ca și naționale.”
Funcționarea guvernului este în primul rând direct asupra poporului deci național. Dar întinderea „guvernului propus nu poate fi considerată națională, deoarece jurisdicția sa se extinde numai asupra anumitor obiecte enumerate și lasă celor mai multe state o suveranitate reziduală și inviolabilă asupra tuturor celorlalte obiecte”.
Ultima chestiune care ține de amendamente nu este nici în întregime națională, nici în întregime federală. Faptul că sunt necesare voturile statelor o face federală, dar din moment ce nu este necesar un vot unanim, aceasta este o caracteristică națională. Deci, pe scurt, Constituția propusă nu este nici națională, nici federală, ci o compoziție a ambelor. Ratificarea este federală, sursele de putere sunt ambele, funcționarea este națională, întinderea puterilor este federală, iar autoritatea de modificare este ambele.
Federalist 39 Rezumat scris de Donald Mellon
.