Majoritatea studiilor care examinează disparitățile rasiale în distribuția grăsimii abdominale s-au concentrat asupra femeilor aflate la premenopauză. Scopul acestui raport a fost de a determina dacă există diferențe rasiale în distribuția grăsimii abdominale la femeile albe și negre la postmenopauză. Cincizeci și patru de femei (33 de albe și 21 de negre) au fost scanate prin imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) pentru a determina distribuția grăsimii abdominale, au fost măsurate prin cântărire hidrostatică pentru procentul de grăsime corporală și li s-au măsurat lipidele din sânge la post, glucoza și nivelul de insulină. Aceste femei au fost asortate în ceea ce privește vârsta (vârsta medie, 53,5 +/- 0,9 ani) și procentul de grăsime corporală (negre: 39,6% +/- 2,3%, albe: 37,3% +/- 1,2%). Atunci când a fost ajustată pentru masa totală de grăsime corporală și terapia de substituție hormonală (HRT), grăsimea abdominală totală (albă: 10.352,1 +/- 535,2, neagră: 11.220,4 +/- 670,1 cm(3)) nu a fost diferită statistic între grupuri, dar conținutul de grăsime viscerală a fost semnificativ mai mare la femeile albe (albă: 2.943,5 +/- 220,4, neagră: 2.332,6 +/- 176,1 cm(3)). Procentul de grăsime viscerală a fost, de asemenea, mai mare la aceste femei (albe: 30,5% +/- 1,3%, negre: 22,1% +/- 1,6%, P <.01). Țesutul adipos subcutanat (SAT) a fost semnificativ mai mare la femeile de culoare (albe: 7.408,6 +/- 450,2, negre: 8.887 +/- 563,1 cm(3), P <.05). Nu s-au constatat diferențe semnificative în ceea ce privește concentrațiile de insulină sau profilul lipidic din sânge al acestor femei. Indiferent de rasă, grăsimea viscerală a fost un predictor semnificativ al logaritmului trigliceridelor, al colesterolului cu lipoproteine cu densitate scăzută (LDL-C), al colesterolului/LDL-C, al nivelurilor de insulină și al rezistenței la insulină. S-a constatat că rasa a contribuit doar la 8% din variabilitatea LDL-C. Utilizarea HRT nu a avut niciun efect asupra distribuției grăsimii abdominale sau asupra profilului lipidic din sânge în această cohortă de femei. În concluzie, disparitățile în distribuția grăsimii abdominale între femeile albe și negre continuă să existe în primii ani de postmenopauză, iar rezultatele regresiei indică faptul că cantitatea absolută de grăsime viscerală, și nu cantitățile relative de grăsime viscerală, este cel mai bun predictor al profilului lipidic din sânge și al sensibilității la insulină. Utilizarea HRT nu a dus la diferențe în distribuția grăsimii abdominale la aceste femei. Factorii, cum ar fi genetica și stilul de viață, trebuie să joace un rol mai important în explicarea riscului crescut pentru sănătate la femeile de culoare.