Simțul proprioceptiv
Simțul proprioceptiv este un simț corporal puțin cunoscut, dar vital, pe care cei mai mulți dintre noi îl luăm complet de bun. Propriocepția este simțul și conștientizarea poziției și mișcării propriului nostru corp. Este conștientizarea orientării corpului nostru în spațiu, precum și a direcției, vitezei și amplorii mișcărilor corpului și membrelor noastre. Aceste informații sunt detectate de receptorii senzoriali din mușchii, ligamentele și articulațiile noastre, iar apoi sunt procesate prin intermediul sistemului nervos central.
Simțul proprioceptiv este strâns legat de simțul vestibular. Receptorii pentru simțul vestibular sunt celulele ciliate din interiorul urechii interne (vestibulul). Acestea trimit mesaje către creier despre poziția și mișcarea capului în raport cu restul corpului.
În termeni practici, simțul proprioceptiv trimite mesaje către creierul nostru pentru a ne spune dacă mușchii sunt întinși sau relaxați, dacă articulațiile se îndoaie sau se îndreaptă și în ce măsură are loc această mișcare. Aceste informații sunt esențiale pentru desfășurarea activităților de zi cu zi, pe care cei mai mulți dintre noi le considerăm de la sine înțelese.
O propriocepția deficitară face dificilă menținerea posturii corporale și mișcarea cu un sentiment de siguranță și securitate. Ea afectează conștientizarea poziției corpului, a brațelor și a picioarelor.
Capacitatea de a recunoaște ce serie de acțiuni și mișcări corporale sunt necesare pentru a finaliza o anumită sarcină depinde de propriocepția noastră. Un simț proprioceptiv neperformant afectează „planificarea motorie”. Atunci când acesta nu funcționează corect, copilul poate avea dificultăți în a se îmbrăca, în a lega șireturile de la pantofi și în a finaliza alte sarcini de zi cu zi.
Simțul nostru proprioceptiv ne spune câtă forță trebuie să exercităm atunci când finalizăm o sarcină. De exemplu, cât de tare trebuie să împingem atunci când deschidem o ușă sau câtă presiune să exercităm pe un creion atunci când scriem sunt doar câteva dintre sarcinile zilnice care pot fi afectate.
Un simț proprioceptiv care funcționează prost poate fi un simptom al tulburării de integrare senzorială. Acest concept a fost dezvoltat pentru prima dată de Dr. A Jean Ayers în anii 1970. Integrarea senzorială este, în esență, procesul de preluare a informațiilor din mediul nostru, de a da sens acestor informații și de a le folosi pentru a acționa și a răspunde într-un mod adecvat.
Astfel, un copil cu un simț proprioceptiv slab poate…
- să se joace în mod greoi; să împingă prea tare, să țipe, să sară sau să alerge excesiv
- să pară neîndemânatic
- să aibă o motricitate fină slabă, găsind dificil să scrie și să deseneze
- să manifeste un comportament repetitiv și autostimulator, cum ar fi să se învârtă, să se balanseze sau să se agite
- să-i placă să-și mestece degetele, hainele, pixurile, jucăriile, sau alte obiecte
- apare necoordonat și are dificultăți în ceea ce privește abilitățile motorii mari, cum ar fi săriturile, cățăratul sau mersul pe bicicletă
- se lovește frecvent de alte persoane și obiecte
Presiunea tactilă profundă și propriocepția
Terapia cu greutăți stimulează sistemul proprioceptiv prin utilizarea presiunii tactile profunde.
Presiunea tactilă profundă funcționează pe principiul aplicării unei greutăți sau a unei presiuni pentru a oferi o intrare proprioceptivă. Această intrare calmează și modulează sistemul nervos central care, la rândul său, ajută la procesarea informațiilor senzoriale (Grandin 1992, McClure & Holtz-Yotz 1991). Această calmare și modulare are efectul de a-l face pe copil să se simtă mai ancorat în pământ și îi scade starea de excitare. Această stare scăzută de excitare reduce apoi comportamentele repetitive de autostimulare (cum ar fi rotirea, fluturarea mâinilor și legănarea) și permite o mai bună focalizare, concentrare și atenție.
Dr. Temple Grandin descrie Presiunea de atingere profundă după cum urmează: „Presiunea de atingere profundă este tipul de presiune de suprafață care este exercitată în majoritatea tipurilor de atingere, de ținere, de mângâiere, de mângâiere a animalelor sau de înfășare.” (Grandin, 1992).
Dr. Grandin (care a fost diagnosticată ca fiind autistă la vârsta de 3 ani) continuă afirmând că „Terapeuții ocupaționali au observat că o atingere foarte ușoară alertează sistemul nervos, dar presiunea profundă este relaxantă și liniștitoare”.
Copiii cu un simț proprioceptiv slab (în special cei „căutători de senzații”) vor căuta adesea senzațiile de presiune profundă care îi fac să se simtă mai în siguranță, mai relaxați și capabili să se concentreze și să se focalizeze mai bine.
De exemplu, unor copii le place să poarte haine strâmte (care oferă feedback proprioceptiv). Unii dorm sub pături grele pentru un plus de greutate – am auzit chiar de un băiat autist care a preferat să doarmă sub saltea! Alți copii vor dori să poarte obiecte grele, cum ar fi rucsacurile, pentru a obține feedback proprioceptiv, deoarece acest lucru îi poate face adesea să se simtă mai împământați și mai în siguranță.
Dr. Grandin a dezvoltat o „mașină de strâns” pentru a o ajuta să își depășească propriile probleme senzoriale (Grandin 1992). Aparatul aplica o presiune tactilă profundă pe o zonă mare a corpului și dădea „sentimentul de a fi înconjurat și cuprins de îmbrățișarea presiunii tactile profunde de stoarcere”. Dr. Grandin a constatat că aparatul a avut un efect relaxant care i-a calmat sistemul nervos, reducând anxietatea și făcând-o „mai puțin agresivă și mai puțin încordată”.
.