Povestea regelui Arthur și a cavalerilor săi/Prologul regelui Arthur

În vremuri străvechi a trăit un rege foarte nobil, numit Uther-Pendragon, care a devenit stăpânul întregii Britanii. Acest rege a fost foarte mult ajutat la obținerea titlului de Pendragon al regatului de ajutorul a doi bărbați, care i-au oferit un mare ajutor în tot ceea ce a făcut. Unul dintre acești bărbați a fost un anumit vrăjitor foarte puternic și uneori profet, cunoscut de oameni sub numele de Merlin cel Înțelept; și el i-a dat sfaturi foarte bune lui Uther-Pendragon. Celălalt om a fost un excelent nobil și renumit cavaler, hight Ulfius (care era considerat de mulți ca fiind cel mai mare conducător în război dintre toți oamenii care trăiau atunci); și i-a dat lui Uther-Pendragon ajutor și sfaturi în luptă. Astfel, cu ajutorul lui Merlin și al lui Sir Ulfius, Uther-Pendragon a reușit să-și învingă toți dușmanii și să devină rege al întregului regat.

După ce Uther-Pendragon și-a condus regatul timp de câțiva ani, el a luat de soție o anumită doamnă frumoasă și blândă, hight Igraine. Această nobilă doamnă era văduva lui Gerlois, Ducele de Tintegal; – prin care prinț a avut două fiice – una dintre ele se numea Margaise și cealaltă Morgana le Fay. Iar Morgana le Fay a fost o vrăjitoare faimoasă. Aceste fiice regina le-a adus cu ea la curtea lui Uther-Pendragon după ce s-a căsătorit cu acel rege puternic, și acolo Margaise a fost căsătorită cu regele Urien de Gore, iar Morgana le Fay a fost căsătorită cu regele Lot de Orkney.

După un timp, Uther-Pendragon și regina Igraine au avut un fiu care li s-a născut, și el era foarte frumos și de mare mărime și tărie de oase. Și în timp ce copilul zăcea încă înfășurat în scutece și așezat într-un leagăn de aur și ultramarin, Merlin a venit la Uther-Pendragon cu un duh de profeție puternic asupra lui (căci așa se întâmpla adesea cu el) și, vorbind în acel duh de profeție, a spus: „Doamne, îmi este dat să prevăd că în scurt timp te vei îmbolnăvi de febră și că poate vei muri de o sudoare violentă care va urma după aceea. Acum, dacă un astfel de lucru dureros se va întâmpla cu toții, acest tânăr copil (care este, desigur, speranța întregului regat) va fi în foarte mare pericol pentru viața lui; pentru că mulți dușmani se vor ridica cu siguranță cu intenția de a pune mâna pe el de dragul moștenirii sale, și fie va fi ucis, fie va fi ținut în captivitate din care cu greu va spera să scape. De aceea, te implor, Doamne, să ne îngădui mie și lui Sir Ulfius să îl ducem în curând pe copil într-un loc de refugiu sigur, unde să fie ascuns în secret până când va crește până la maturitate și va fi capabil să se păzească singur de pericolele care l-ar putea amenința.”

Când Merlin a terminat de vorbit astfel, Uther-Pendragon a răspuns cu un chip foarte hotărât în acest sens: „Merlin, în ceea ce privește moartea mea – când va veni vremea să mor, cred că Dumnezeu îmi va da harul de a-mi întâmpina sfârșitul cu toată veselia; căci, desigur, soarta mea nu este în acest sens diferită de cea a oricărui alt bărbat care s-a născut din femeie. Dar în ceea ce privește chestiunea acestui copilaș, dacă profeția ta se adeverește, atunci pericolul lui este foarte mare și ar fi bine ca el să fie dus într-un loc sigur, așa cum ne sfătuiești tu. De aceea, te rog să-ți împlinești voința ta în această chestiune, având în inima ta considerentul că acest copil este cea mai prețioasă moștenire pe care o voi lăsa acestui pământ.”

Toate acestea, după cum s-a spus, Uther-Pendragon le-a spus cu mare calm și echidistanță de spirit. Și Merlin a făcut așa cum îl sfătuise, iar el și Sir Ulfius au transportat copilul noaptea, și nimeni în afară de ei nu știa unde fusese dus copilul. Și la scurt timp după aceea Uther-Pendragon a fost cuprins de boală, așa cum prezisese Merlin, și a murit exact așa cum se temuse Merlin că va muri; de aceea a fost foarte bine că pruncul a fost dus într-un loc sigur.

Și după ce Uther-Pendragon a plecat din această viață, a fost la fel de bine cum se temuse Merlin, căci tot regatul a căzut într-o mare dezordine. Pentru că fiecare rege mai mic se lupta împotriva colegului său pentru stăpânire, iar cavalerii și baronii răi hărțuiau drumurile pe măsură ce listau și acolo percepeau taxe cu mare cruzime asupra călătorilor neajutorați. Căci pe unii dintre acești călători îi luau prizonieri și îi țineau pentru răscumpărare, pe alții îi omorau pentru că nu aveau ce răscumpărare să plătească. Așa că era o priveliște foarte obișnuită să vezi un om mort zăcând pe marginea drumului, dacă te aventurai să faci o călătorie pentru o afacere sau alta. Astfel s-a întâmplat că, după un timp, tot acel ținut dureros gemea de necazul care se abătea asupra lui.

Atunci au trecut aproape optsprezece ani într-o așa mare suferință, iar într-o zi Arhiepiscopul de Canterbury l-a chemat pe Merlin la el și l-a rugat în felul acesta: „Merlin, oamenii spun că tu ești cel mai înțelept om din toată lumea. Nu poți tu să găsești vreun mijloc de a vindeca distracțiile acestui tărâm nenorocit? Apleacă-ți înțelepciunea asupra acestei probleme și alege-ți un rege care să fie un stăpân potrivit pentru noi, astfel încât să ne putem bucura din nou de fericirea vieții, așa cum am făcut-o pe vremea lui Uther-Pendragon.”

Atunci Merlin și-a ridicat chipul asupra arhiepiscopului și a vorbit în felul următor: „Domnul meu, duhul profeției care mă cuprinde uneori mă îndeamnă acum să spun că percep că această țară va avea în curând un rege care va fi mai înțelept, mai mare și mai vrednic de laudă decât a fost chiar Uther-Pendragon. Și el va aduce ordine și pace acolo unde acum este dezordine și război. Mai mult decât atât, pot să vă spun că acest rege va fi din propriul sânge regal deplin al lui Uther-Pendragon.”

La aceasta arhiepiscopul a spus „Ceea ce îmi spui, Merlin, este un lucru minunat de ciudat. Dar, în acest spirit de profeție, nu poți tu să prezici când va veni acest rege? Și poți tu să spui cum îl vom cunoaște când va apărea printre noi? Pentru că sunt mulți regi mai mici care ar vrea să fie stăpânul acestui pământ și mulți alții care se cred în stare să domnească peste toți ceilalți. Cum îl vom deosebi atunci pe adevăratul rege de cei care se pot proclama rege de drept?”

„Domnul meu Arhiepiscop”, a spus Merlin, „dacă am permisiunea ta de a-mi exercita magia, voi pune la cale o aventură pe care, dacă cineva o va reuși, toată lumea va ști imediat că el este regele de drept și stăpânul acestui tărâm.” La aceasta, arhiepiscopul a spus: „Merlin, îți poruncesc să faci tot ceea ce ți se pare corect în această afacere”. Și Merlin a spus: „Așa voi face.”

Atunci Merlin a făcut prin magie ca o piatră de marmură uriașă, de patru pătrate, să apară deodată într-un loc deschis în fața ușii catedralei. Și pe acest bloc de marmură a făcut ca pe el să stea o nicovală și în nicovală a făcut ca în ea să fie înfiptă o sabie mare și goală la jumătatea adâncă a lamei. Și această sabie era cea mai minunată pe care o văzuse vreodată vreun om, căci lama era din oțel albastru și extraordinar de strălucitoare și de strălucitoare. Iar mânerul era de aur, dăltuit și sculptat cu o minunată viclenie și încrustat cu un mare număr de pietre prețioase, astfel încât strălucea cu o strălucire minunată în lumina soarelui. Și în jurul sabiei erau scrise aceste cuvinte cu litere de aur: –

„Oricine scoate această sabie de pe nicovală
Acela este Regele Drept-Născut al Angliei.”

Atunci un mare număr de oameni au venit și au privit acea sabie și s-au minunat foarte mult de ea, pentru că așa ceva nu mai fusese văzut niciodată pe pământ.

Atunci, după ce Merlin a înfăptuit această minune, el i-a cerut arhiepiscopului să convoace pe toate căpeteniile acelui ținut în ziua de Crăciun; și i-a cerut arhiepiscopului să poruncească ca fiecare om să se pregătească să scoată sabia, pentru că cel care va reuși să o scoată din nicovală va fi de drept rege al Angliei.

Așa că arhiepiscopul a făcut așa cum a spus Merlin; și aceasta a fost minunea pietrei de marmură și a nicovalei, despre care același lucru oricine poate citi cu ușurință pentru el însuși în acea carte scrisă cu foarte mult timp în urmă de Robert de Boron, care se numește Le Roman de Merlin.

Atunci când mandatul Domnului Arhiepiscop a ieșit la iveală, chemând toate căpeteniile țării la asistarea acelei minuni (căci, într-adevăr, era o minune să scoți o lamă de sabie dintr-o nicovală de fier masiv), tot regatul s-a aruncat imediat într-o mare fervoare, astfel încât fiecare își întreba tovarășul: „Cine va scoate acea sabie și cine va fi regele nostru?”. Unii credeau că va fi regele Lot, iar alții credeau că va fi regele Urien din Gore (aceștia fiind ginerele lui Uther-Pendragon); unii credeau că va fi regele Leodegrance din Camiliard, iar alții că va fi regele Ryence din nordul Țării Galilor; unii credeau că va fi acest rege, iar alții că va fi acel rege; căci toată lumea era împărțită în diferite partide care gândeau după placul lor.

Atunci, pe măsură ce se apropia Crăciunul, în prezent se părea că întreaga lume se îndreaptă spre Orașul Londrei, pentru că drumurile și căile de acces s-au umplut de călători – regi și lorzi și cavaleri și domni și doamne și scutieri și paji și oameni de arme – cu toții luându-și drumul spre locul unde urma să se facă încercarea acelei aventuri a sabiei și a nicovalei. Toate hanurile și castelele erau atât de pline de călători, încât era o minune cum de puteau fi reținuți atât de mulți oameni în perimetrul lor, iar peste tot erau corturi și pavilioane instalate pe marginea drumului pentru cazarea celor care nu puteau găsi adăpost înăuntru.

Dar când arhiepiscopul a văzut mulțimea care se aduna, i-a spus lui Merlin: „Într-adevăr, Merlin, ar fi un lucru foarte singular dacă printre toți acești mari regi și nobili și onorabili lorzi nu am găsi pe cineva demn de a fi rege al acestui regat.”

La care Merlin a zâmbit și a spus: „Nu vă minunați, domnul meu, dacă printre toți cei care par a fi atât de extraordinar de demni nu se va găsi unul care să fie demn; și nu vă minunați dacă, printre toți cei necunoscuți, se va ivi unul care se va dovedi a fi pe deplin demn.”

Și Arhiepiscopul a meditat asupra cuvintelor lui Merlin, și așa începe această poveste.