DISCUȚII
Leziunile tendoanelor din zona I sunt leziuni relativ frecvente care implică flexor digitorum profundus (FDP) de la inserția sa pe baza falangei distale până la inserția flexor digitorum superficialis pe baza falangei medii.1 Pacienții se prezintă fie în momentul leziunii, fie, de obicei, mai târziu, din cauza pierderii continue a funcției. Leziunile tendinoase din zona I pot fi deschise cu diviziunea tendonului flexor1 sau închise cu sau fără fractură prin avulsie. Leziunile închise sunt, de obicei, rezultatul unei extensii forțate la un DIPJ care se flexează în mod activ și, prin urmare, sunt frecvent întâlnite în cazul leziunilor suferite în timpul activităților sportive, cum ar fi atunci când un sportiv apucă tricoul sau tricoul unui adversar.2 Din acest motiv, astfel de leziuni sunt, de asemenea, denumite „degetul din tricou”. Mecanismul leziunilor tendinoase deschise diferă de cel al leziunilor închise și nu este discutat aici. Leddy și Packer2 au clasificat leziunile închise ale tendonului flexorului din zona I în 3 categorii:
-
Niciun fragment osos, ruptura ambelor vinculae și retracția tendonului în palmă;
-
Fragment mic, cu capătul proximal al tendonului ținut de un vinculum lung la nivelul PIPJ; și
-
Fragment osos mare prins la nivelul scripetelui A4 și ambele vinculae intacte.
Smith3 a sugerat o extindere a acestui sistem de clasificare pentru a include:
-
Fractură intraarticulară a falangei distale combinată cu avulsia tendonului FDP din fragmentul avulsionat.
Au fost descrise diverse tehnici pentru repararea leziunilor tendonului flexorului de zona I. Dacă există suficient tendon distal, se poate efectua o reparație primară a tendonului folosind tehnici convenționale, cum ar fi tehnica Kessler modificată.1 Dacă nu există suficient tendon distal pentru o reparație primară a tendonului sau în cazul leziunilor prin avulsie ale FDP, tendonul FDP trebuie să fie reatașat la falanga distală. În literatura de specialitate au fost descrise diverse tehnici de reatașare a tendonului, cum ar fi utilizarea unei ancore osoase, tehnici de smulgere a butonului4 sau tehnici de fixare intraosoasă.5
Complicațiile generale în urma reparațiilor tendonului flexorului din zona I includ infecția, cicatricea, rigiditatea și reducerea amplitudinii mișcărilor (ROM) din cauza contracturilor sau aderențelor articulare, afectarea altor structuri, cum ar fi nervii și vasele, ruptura reparației și sindromul durerii regionale complexe. Tehnicile de reatașare a tendonului cu ajutorul ancorelor osoase prezintă riscuri suplimentare de reacții ale corpului străin, de extrudare a materialului străin sau de desprindere a ancorei osoase.5 Tehnicile de smulgere a butonului, care în prezent sunt folosite rar, pot duce la infecții deoarece materialul de sutură este expus și pot provoca leziuni ale matricei germinale cu efecte ulterioare asupra creșterii unghiei.4
Terapia mâinii după reparațiile tendonului flexorului reprezintă un echilibru între a permite tendonului să se vindece și a preveni formarea aderențelor care pot compromite ROM postoperator. Regimurile de reabilitare a mâinii pot fi clasificate în mobilizare întârziată, care în prezent sunt rareori utilizate din cauza incidenței ridicate a aderențelor, și mobilizare pasivă timpurie sau mobilizare activă timpurie. Protocolul Kleinert cuprinde exerciții active de extensie și flexie pasivă folosind rezistența oferită de benzile elastice.6 Protocoalele de mișcare activă controlată folosesc exerciții de flexie și extensie activă timpurie supervizate7 și s-a demonstrat că produc rezultate mai bune decât regimurile de mobilizare pasivă timpurie.8
Leziunile tendonului flexorului de zona I sunt relativ frecvente și gestionarea lor poate fi o provocare, mai ales dacă acestea implică reatașarea tendonului pe falanga distală. Fizioterapia postoperatorie cu regimuri de mobilizare timpurie este crucială pentru a obține cel mai bun rezultat funcțional posibil.
.