Până în secolul al XIV-lea, identitatea sirenei a devenit standardizată ca o ispititoare cu coadă de pește și voce hipnotică. Cuvintele sirenă și sirenă erau interschimbabile.
Când Geoffrey Chaucer a tradus Consolation of Philosophy a lui Boethius, (1378-1381) a tradus sirenae ca meremaydenes. Apoi, în Nonne Preestes Tale (1387-1400), el a descris un „Song merier than the mermayde in the see.”
Male Regle (The Male Regimen) de Thomas Hoccleve (1406)
„…spekth of meermaide in the see,
How þat so inly mirie syngith shee
that the shipman therwith fallith asleepe,
And by her aftir deuoured is he.
From al swich song is good men hem to keepe.”
În Faerie Queene cartea a II-a (1590) a lui Edmund Spenser, „mermayds . . . making false melodies” îi ispitesc pe eroi. Aceste sirene, a explicat Spenser, au fost cândva „doamne frumoase”, dar le-au provocat cu aroganță pe „fecioarele Heliconiene” (Muzele grecești) și au fost transformate în pești sub talie ca pedeapsă. (Acest lucru se leagă oarecum de Descrierea Greciei a lui Pausanias, din jurul secolului al II-lea d.Hr., unde Sirenele și Muzele aveau un concurs de cântat. Sirenele au pierdut, iar Muzele le-au smuls penele pentru a le transforma în coroane.)
Versiunea originală a Sirenelor nu a dispărut niciodată complet. William Browne, în Inner Temple Masque (1615) a descris Sirenele „cu părțile superioare ca niște femei până la buric, iar restul ca o găină”.
Cu toate acestea, sirenele și sirenele au rămas în general sinonime, cu puține excepții. Engleza are cuvântul mermaid pentru femeia-pește și sirenă pentru femeia-pasăre mitologică. În limba rusă, de asemenea, sirena a supraviețuit ca femeie-pasăre. Dar în multe alte limbi, „sirenă” este cuvântul The Word pentru sirenă. Potrivit lui Wilfred Mustard, „în literatura franceză, italiană și spaniolă, sirena pare să fi fost întotdeauna în parte pește”. Printre limbile care folosesc doar sirena sau o variantă pentru „sirenă” se numără albaneza, basca, bosniaca, croata, franceza, galiciana, italiana, letona, poloneza, portugheza, româna, sârba, slovena și spaniola. Mamiferele acvatice precum lamantinii și dugongii fac parte din ordinul Sirenia. O afecțiune congenitală care determină copiii să se nască cu picioarele fuzionate se numește Sirenomelia.
Sirenele au fost întotdeauna asociate cu oceanul și cu marinarii. Ele sunt copiii unui zeu al râului. Este logic ca oamenii să le portretizeze ca fiind parțial pește. Dar ar putea ca schimbarea să fi fost intenționată, cel puțin pe unele părți? Jane Harrison sugerează că „coada unui monstru marin malefic” a fost menită să sublinieze corupția și întunericul sirenei (p. 169). Cartea Vrăjitoarea mării: The Tale of the Mermaid and her Kin (Povestea sirenei și a rudelor sale) propune că intenția a fost aceea de a-i da frumoasei fecioare a mării „o coadă grațioasă de pește, întrucât un corp de pasăre nu prea are un aspect seducător” (p. 48). Sunt linii de gândire diferite, dar cu același efect. Indiferent ce a cauzat această evoluție, este clar că sirena modernă este cu adevărat descendenta directă a sirenei antice grecești.
SURSE
- Elbein, Asher. „Sirenele din mitul grecesc erau femei-pasăre, nu sirene”. Audubon. 2018.
- Dorofeeva, Anna. „The siren: a medieval identity crisis”. Mittelalter. Interdisziplinäre Forschung und Rezeptionsgeschichte, 16 mai 2014,
- Harrison, Jane. Myths of the Odyssey, 1882. Capitolul 5.
- The Medieval Bestiary: Sirena.
- Mustard, Wilfred P. „Siren-Mermaid”. Modern Language Notes, vol. 23, nr. 1 (ian., 1908), pp. 21-24
- Pakis, Valentine A. „Contextual Duplicity and Textual Variation: The Siren and Onocentaur in the Physiologus Tradition”. Mediaevistik, vol. 23, 2010, pp. 115-185.
- Tsiafakis, Despoina. „Pelora: Fabulous Creatures and/or Demons of Death?” (Creaturi fabuloase și/sau demoni ai morții). Zâmbetul Centaurului: The Human Animal in Early Greek Art. 2003-2004. p. 75.