Această pictură în miniatură prezintă o întâlnire între un membru al elitei Imperiului Mughal indian și un ascet, sau om sfânt.
Omul sfânt este un derviș, o persoană care a făcut jurăminte de sărăcie și care duce o viață austeră. Celula sa este reprezentată ca un pavilion și stă înconjurat de puținele sale bunuri: un baston, o pungă, o carte, un mic bol de ceramică și mărgelele sale de rugăciune. Un tânăr însoțitor cu un evantai din pene de păun stă în spatele lui, în stânga. Vizitatorul său este un prinț tânăr, identificat uneori ca fiind tânărul Jahangir (conducător al Indiei Mughal 1605-27), care își împreunează mâinile în semn de respect față de omul sfânt. Prințul este însoțit de o serie de personaje care poartă daruri pentru derviș.
Mulți prinți și împărați moguli vizitau adesea figuri sfinte importante – atât personaje musulmane, cât și nemusulmane – și, de asemenea, le primeau cu mare onoare la curte. Una dintre cele mai unice caracteristici ale Mughalilor a fost aceea că erau conducători musulmani care guvernau o populație în mare parte nemusulmană. Acesta este un fapt care îi diferențiază de alte state islamice din acea perioadă.
Miniaturile reflectă multe aspecte ale vieții mogulilor – literatura și istoria lor, ceremoniile de la curte, politica și personalitățile, plăcerile și interesele intelectuale. Împăratul Jahangir se mândrea cu cunoștințele sale în acest domeniu:
„În ceea ce mă privește, gustul meu pentru pictură și practica mea de a o judeca au ajuns la un asemenea punct încât, atunci când orice lucrare îmi este adusă în fața mea, fie a artiștilor decedați, fie a celor din zilele noastre, fără să mi se spună numele, pot spune pe loc că este opera unui astfel de om.”
Această miniatură împărtășește multe caracteristici ale îndelungatei tradiții a picturii islamice în miniatură. Are detalii incredibile atât în prim-plan, cât și în fundal, și culori bogate și subtile, cu o reprezentare apropiată și precisă a naturii.
.