La începutul secolului, animați de ideile de libertate personală și politică și de energia și sublimul lumii naturale, artiștii și intelectualii au încercat să rupă legăturile convențiilor secolului al XVIII-lea. Deși operele lui Jean Jacques Rousseau și William Godwin au avut o mare influență, Revoluția Franceză și consecințele sale au avut cel mai puternic impact dintre toate. În Anglia, sprijinul inițial pentru Revoluție a fost în primul rând utopic și idealist, iar atunci când francezii nu au reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor, majoritatea intelectualilor englezi au renunțat la Revoluție. Cu toate acestea, viziunea romantică a luat și alte forme decât cea politică, iar acestea s-au dezvoltat rapid.
În Baladele lirice (1798 și 1800), un punct de cotitură în istoria literară, William Wordsworth și Samuel Taylor Coleridge au prezentat și ilustrat o estetică eliberatoare: poezia ar trebui să exprime, într-un limbaj autentic, experiența așa cum este filtrată prin emoția și imaginația personală; cea mai adevărată experiență trebuia să fie găsită în natură. Conceptul de sublim a întărit această întoarcere către natură, deoarece în ținuturile sălbatice puterea sublimului putea fi simțită cel mai imediat. Romantismul lui Wordsworth este probabil cel mai deplin realizat în marele său poem autobiografic, Preludiu (1805?50). În căutarea momentelor sublime, poeții romantici au scris despre minunat și supranatural, despre exotic și medieval. Dar ei au găsit, de asemenea, frumusețea în viețile oamenilor simpli din mediul rural și în aspecte ale lumii de zi cu zi.
A doua generație de poeți romantici i-a inclus pe John Keats, Percy Bysshe Shelley și George Gordon, Lord Byron. În marile ode ale lui Keats, sensibilitatea intelectuală și cea emoțională se contopesc într-un limbaj de o mare putere și frumusețe. Shelley, care a combinat lirismul înălțător cu o viziune politică apocaliptică, a căutat efecte mai extreme și, ocazional, le-a obținut, ca în marea sa dramă Prometheus Unbound (1820). Soția sa, Mary Wollstonecraft Shelley, a scris cea mai mare dintre romanele gotice, Frankenstein (1818).
Lord Byron a fost eroul romantic prototipic, invidia și scandalul epocii. A fost identificat continuu cu propriile sale personaje, în special cu Don Juan, rebel, ireverențios și cu înclinații erotice. Byron a investit lirica romantică cu o ironie raționalistă. Printre poeții romantici minori se numără Robert Southey?cel mai bine amintit astăzi pentru povestea Goldilocks și cei trei urși?Leigh Hunt, Thomas Moore și Walter Savage Landor.
Epoca romantică a fost, de asemenea, bogată în critică literară și alte proze nonficționale. Coleridge a propus o influentă teorie a literaturii în lucrarea sa Biographia Literaria (1817). William Godwin și soția sa, Mary Wollstonecraft, au scris cărți revoluționare despre drepturile omului, și ale femeilor. William Hazlitt, care nu a renunțat niciodată la radicalismul politic, a scris o critică literară strălucită și inteligentă. Maestrul eseului personal a fost Charles Lamb, în timp ce Thomas De Quincey a fost maestrul confesiunii personale. Publicațiile periodice Edinburgh Review și Blackwood’s Magazine, în care au fost publicați scriitori de frunte de-a lungul secolului, au fost forumuri majore de controverse, atât politice, cât și literare.
Deși marea romancieră Jane Austen a scris în timpul epocii romantice, opera ei sfidează clasificarea. Cu perspicacitate, grație și ironie, ea a conturat relațiile umane în contextul vieții rurale englezești. Sir Walter Scott, naționalist și romantic scoțian, a făcut ca genul romanului istoric să devină larg popular. Alți romancieri ai perioadei au fost Maria Edgeworth, Edward Bulwer-Lytton și Thomas Love Peacock, acesta din urmă remarcat pentru romanele sale excentrice care îi satirizează pe romantici.
- Introducere
- Tudorii și epoca elisabetană
- Epoca bacoviană, Cromwell, and the Restoration
- The Eighteenth Century
- The Romantic Period
- The Victorian Age
- The Early Twentieth Century
- The Postwar Era to the Present
- Bibliography
.