„Când un bou omoară un bărbat sau o femeie, boul să fie ucis cu pietre, iar carnea lui să nu fie mâncată, dar stăpânul boului să nu fie tras la răspundere. Dar, dacă boul a fost obișnuit în trecut să facă sânge, iar proprietarul lui a fost avertizat, dar nu s-a abținut, și dacă omoară un bărbat sau o femeie, boul va fi ucis cu pietre, iar proprietarul lui va fi și el pedepsit cu moartea” (v. 28-29).
– Exodul 21:28-32
Joseph Fletcher se numără printre cei mai influenți intelectuali ai secolului XX. Fletcher, un preot episcopalian care a devenit ateu mai târziu în viață, este cunoscut mai ales pentru cartea sa Situation Ethics: The New Morality (Noua moralitate). Publicată pentru prima dată în 1966, cartea a consolidat poziția lui Fletcher ca unul dintre fondatorii sistemului cunoscut sub numele de etica situațională.
Fletcher a respins abordarea tradițională bazată pe lege a eticii creștine în favoarea transformării circumstanțelor fiecărei situații particulare în norma după care se decide ce este bine și ce este rău. Nu că ar fi respins în mod explicit orice absolut moral, pentru că el a spus că principiul care trebuie urmat în fiecare decizie etică este că trebuie să facem ceea ce cere dragostea în situația particulară cu care ne confruntăm. Dar Fletcher nu a definit ceea ce cere dragostea în funcție de vreo normă fixă, transcendentă; mai degrabă, situația în sine determină cel mai iubitor răspuns. Astfel, de exemplu, adulterul ar putea fi cel mai iubitor lucru într-o anumită situație, în timp ce iubirea ar putea cere castitate în alta.
Problema eticii situaționale nu este că ne cheamă să ținem cont de circumstanțele situației etice. Jurisprudența biblică, de fapt, ne arată că aplicarea corectă a legii lui Dumnezeu în orice context necesită să cunoaștem cât mai mult posibil despre specificul contextului în care se ia decizia (a se vedea, de exemplu, Deut. 22:23-27; 1 Cor. 7:12-16). Problema nu este nici măcar faptul că a face ceea ce cere dragostea este un principiu rău, deși este reducționist, deoarece Domnul ne-a dat multe principii și porunci transcendente. La urma urmei, apostolul Pavel ne spune că „dragostea nu face rău aproapelui; deci dragostea este împlinirea Legii” (Rom. 13:10). Astfel, dacă Îl iubim pe Dumnezeu și pe ceilalți în mod corect, vom fi urmat celelalte principii etice pe care Domnul ni le-a revelat.
În cele din urmă, etica lui Fletcher este greșită pentru că separă legea lui Dumnezeu de dragoste. Suntem obligați din punct de vedere moral, în orice situație, să facem ceea ce cere dragostea; cu toate acestea, adevărata lege regală a eticii creștine este că ar trebui să facem întotdeauna ceea ce cere Dumnezeul dragostei – nu ceea ce credem noi că cere dragostea. Nu ne este permis să definim singuri dragostea. În calitate de creaturi decăzute, confundăm în mod obișnuit propriile noastre opinii cu ceea ce Creatorul nostru definește ca fiind dragoste. Dar nu îndrăznim să facem acest lucru, deoarece Ioan spune: „Dumnezeu este dragoste” și, prin urmare, numai Dumnezeu determină ce este dragostea (1 Ioan 4:8). Dacă vrem să împlinim porunca Domnului de a iubi, trebuie să ne uităm la legea Sa pentru a identifica adevărata iubire.
Coram Deo
Păcătoșii justifică tot felul de decizii neevlavioase apelând la ceea ce cred ei că dragostea îi obligă să facă. Aceasta este o eroare gravă. Noi nu suntem creaturi autonome care pot fi legi pentru noi înșine în ceea ce privește aflarea a ceea ce înseamnă dragostea. În schimb, trebuie să ne încredem în singura sursă sigură pentru a defini dragostea – Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vrem să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele, trebuie să definim dragostea în conformitate cu standardul pe care ni l-a dat Domnul.
Pasaje pentru studiu suplimentar
Levitic 19:18, 34
Josua 22:1-6
Galateni 5:14
1 Ioan 3:18
.