Jaf armat
Scoaterea banilor sau a bunurilor aflate în posesia altei persoane, din persoana sau din prezența imediată a acesteia, prin forță sau prin intimidare.
Jaf armat este o infracțiune de furt și poate fi clasificată ca furt prin forță sau prin amenințare cu forța. Elementele infracțiunii de tâlhărie includ utilizarea forței sau intimidarea și toate elementele infracțiunii de furt. Pedeapsa pentru jaf este întotdeauna mai severă decât pentru furt calificat.
Potrivit statisticilor Biroului Federal de Investigații (FBI), în 2001 au avut loc 422.921 de incidente de jaf. Acest număr a fost semnificativ mai mic decât în deceniul precedent. FBI a estimat că, între 1992 și 2001, numărul jafurilor din Statele Unite a scăzut cu 37,1 %. Conform statisticilor din 2001, jafurile au reprezentat 29,4 la sută din infracțiunile violente din Statele Unite și au costat victimele un total de 532 de milioane de dolari. Pierderea medie pe victimă în acel an a fost de 1258 dolari.
Elementele generale ale jafului sunt luarea de bunuri personale sau de bani din persoana sau din prezența altei persoane, folosirea forței reale sau implicite, lipsa consimțământului din partea victimei și intenția de a fura din partea infractorului. Nu este necesară nici deliberarea, nici premeditarea și nici o cerere expresă pentru bunurile respective.
Robbery requires a taking of property from the person or presence of the victim, which means that the taking must be from the victim’s possession, whether actual or constructive. Bunurile se află în persoana victimei dacă se află în mâna sa, în buzunarul hainelor pe care le poartă sau dacă sunt atașate în alt mod de corpul sau de hainele sale. Expresia „din prezența” sau „în prezența” a fost interpretată ca însemnând apropierea sau controlul, mai degrabă decât în raza vizuală a victimei. De exemplu, un tâlhar ia bunuri din prezența victimei dacă tâlharul încuie victima într-o cameră și apoi ia bunurile de valoare din altă cameră. Există o proximitate suficientă chiar dacă victima nu poate vedea prin pereți în camera în care sunt depozitate obiectele de valoare.
Bunurile luate trebuie să fie suficient de aproape de victimă și suficient de mult sub controlul acesteia încât, dacă hoțul nu ar fi folosit violența sau intimidarea, victima ar fi putut împiedica luarea. De exemplu, dacă un tâlhar folosește forța pentru a imobiliza un proprietar într-un loc, în timp ce un complice ia bunurile proprietarului dintr-un loc aflat la câțiva kilometri distanță, distanța dintre proprietar și bunurile acestuia este de așa natură încât proprietarul nu ar fi putut împiedica luarea chiar dacă ar fi fost liber să încerce să intervină.
Un jaf trebuie să includă, de asemenea, o luare sau o asportare, o transportare prin care bunurile sunt luate din posesia victimei și transferate în posesia tâlharului. Infracțiunea este completă atunci când tâlharul intră în posesia bunurilor, chiar și pentru scurt timp. Hoțul nu trebuie să transporte bunurile departe de prezența fizică a persoanei care le deține în mod legal sau chiar să fugă cu ele. Cea mai mică schimbare de loc este suficientă pentru a stabili transportul. Odată ce tâlharul intră în posesia bunurilor, infracțiunea este completă, chiar dacă tâlharul abandonează ulterior bunurile.
Bunurile personale care sunt luate trebuie să aibă o anumită valoare, dar valoarea acestora este irelevantă. Infracțiunea de tâlhărie poate fi comisă chiar dacă bunurile luate au o valoare redusă. Valoarea monetară reală nu este esențială, atâta timp cât se pare că bunul a avut o anumită valoare pentru persoana jefuită.
Bunurile nu trebuie să fie luate de la proprietar sau de la deținătorul titlului legal. Hoțul poate jefui pe cineva care are în posesie sau în custodie un bun, deși acea persoană nu este proprietarul acestuia. Persoana de la care a fost luat bunul trebuie să fi exercitat controlul asupra acestuia.
Săvârșirea furtului trebuie să fie realizată fie prin forță, fie prin intimidare. Acest element este esența și caracteristica distinctivă a infracțiunii. Luarea prin forță fără intimidare este furt calificat drept furt calificat. Luarea prin intimidare fără utilizarea forței reale este, de asemenea, jaf. Forța și intimidarea sunt cerințe alternative și oricare dintre ele este suficientă fără cealaltă.
Forța trebuie să fie suficientă pentru a efectua transferul proprietății de la victimă la hoț. Ea trebuie să echivaleze cu o violență personală reală. Linia dintre jaf și furt calificat asupra persoanei nu este întotdeauna ușor de trasat. De exemplu, atunci când un hoț smulge o poșetă din mâna proprietarului atât de brusc încât proprietarul nu poate opune nicio rezistență, forța implicată nu este suficientă pentru a constitui un jaf. Prin urmare, această infracțiune ar fi furt. Cu toate acestea, dacă are loc o luptă pentru poșeta înainte ca hoțul să intre în posesia acesteia, există suficientă forță pentru ca furtul să fie considerat jaf. Același lucru este valabil și în cazul furtului din buzunare. În cazul în care victima nu este conștientă de furt, nu a avut loc un jaf, iar infracțiunea este furt calificat. Dar dacă victima îl prinde pe hoțul de buzunare în flagrant și se luptă fără succes pentru a păstra posesia, infracțiunea hoțului de buzunare devine furt calificat.
Durata particulară a forței devine importantă numai atunci când este luată în considerare în legătură cu gradul infracțiunii sau cu pedeapsa care urmează să fie impusă. Nu sunt necesare probe care să stabilească o vătămare corporală sau o lovitură, sau o forță suficientă pentru a învinge orice rezistență pe care victima era capabilă să o ofere.
Un tâlhar poate, de asemenea, să facă victima neajutorată prin mijloace mai subtile. Forța constructivă include demonstrații de forță, amenințare și alte mijloace care împiedică victima să își exercite liberul arbitru sau să se opună luării bunurilor. Administrarea de băuturi alcoolice sau de droguri în scopul de a produce o stare de inconștiență sau de stupefacție reprezintă folosirea forței în scopul jafului. Forța constructivă va susține o acuzație de tâlhărie.
Intimidarea înseamnă a pune în temere. Acuzatul trebuie să provoace în mod intenționat frica și să inducă o teamă rezonabilă de pericol, dar nu neapărat o mare teroare, panică sau isterie în victimă. Teama trebuie să fie suficient de puternică pentru a învinge rezistența victimei și a determina victima să se despartă de bunuri. Victima care nu se teme de vătămări din partea tâlharului atâta timp cât face ceea ce spune tâlharul, dar care se așteaptă la vătămări dacă refuză, este totuși „pusă în temere” în sensul tâlhăriei.
Punerea victimei în temere de vătămări corporale este suficientă. Teama poate fi stârnită prin cuvinte sau gesturi, cum ar fi amenințarea victimei cu o armă. Amenințarea cu vătămarea corporală imediată sau cu moartea nu trebuie să fie îndreptată împotriva proprietarului bunului. Ea poate fi adresată unui membru al familiei proprietarului, altor rude sau chiar unei persoane din compania proprietarului.Forța sau intimidarea trebuie fie să preceadă, fie să fie contemporană cu luarea bunurilor pentru a constitui un jaf. Violența sau intimidarea după preluare nu constituie jaf. Cu toate acestea, dacă forța are loc atât de repede după preluare încât face parte din aceeași tranzacție, violența este, din punct de vedere juridic, concomitentă cu preluarea. Forța sau intimidarea folosită după sustragere și doar ca mijloc de evadare nu este o bază suficientă pentru o acuzație de jaf.
Dacă o lege nu prevede altfel, un jaf nu poate fi comis fără intenție criminală. Hoțul trebuie să aibă o Intenție specifică de a jefui proprietarul bunului. Elementul de forță sau intimidare nu este un substitut pentru intenția de a fura.
Intenția infractorului trebuie să fie determinată din cuvintele și acțiunile sale. O persoană care ia cu forța un bun din greșeală sau pur și simplu ca o glumă, fără intenția de a-l priva pe proprietar de bunul respectiv în mod permanent, nu se face vinovată de jaf. Intenția de a fura trebuie să fie prezentă în momentul în care bunul este luat, dar premeditarea nu face parte din intenția criminală necesară pentru comiterea jafului.
Majoritatea legilor privind jaful fac distincție între jaful simplu și jaful agravat. Cei mai comuni factori agravanți sunt faptul că tâlharul era înarmat cu o armă mortală sau a declarat că are o armă, că tâlharul a provocat efectiv vătămări corporale grave sau că tâlharul a avut un complice.
Există trei legi federale importante privind tâlhăria. Federal Bank Robbery Act (18 U.S.C.A. § 2113) pedepsește jaful de bunuri aflate în custodia sau în posesia oricărei bănci naționale sau a oricărei bănci care este asigurată de guvernul federal. Două dispoziții (18 U.S.C.A. §§ 2112, 2114) pedepsesc jaful în cazul în care bunurile sustrase provin din poșta americană sau sunt bunuri aparținând guvernului federal. Legea Hobbs (18 U.S.C.A. § 1951) pedepsește obstrucționarea comerțului interstatal prin jaf.
Lecturi suplimentare
„Criminalitatea în Statele Unite”. Site-ul web al Biroului Federal de Investigații. Disponibil online la <www.fbi.gov/ucr/cius_01/01crime2.pdf> (accesat la 26 august 2003).
LaFave, Wayne. 2003. Drept penal substanțial. Ed. a 2-a. St. Paul, Minn.: West Group.
.