Originea svasticii
Cuvântul svastică provine din sanscrită svastika, care înseamnă „noroc” sau „bunăstare”. Motivul (o cruce cu cârlige) pare să fi fost folosit pentru prima dată în Eurasia, încă de acum 7000 de ani, reprezentând probabil mișcarea soarelui pe cer. Până în prezent, este un simbol sacru în hinduism, budism, jainism și odinism. Este o imagine obișnuită pe templele sau casele din India sau Indonezia. De asemenea, svastica are o istorie veche în Europa, apărând pe artefacte din culturile europene precreștine.
„Descoperirea” și semnificațiile sale în Europa modernă
Simbolul a cunoscut o resurgență în secolul al XIX-lea, ca urmare a interesului tot mai mare al europenilor pentru civilizațiile antice din Orientul Apropiat și India. În timpul săpăturilor sale extinse, arheologul german Heinrich Schliemann a descoperit crucea cu cârlige pe situl Troiei antice. El a făcut legătura cu forme similare găsite pe ceramică în Germania și a speculat că era un „simbol religios semnificativ al strămoșilor noștri îndepărtați”. Alți savanți și gânditori europeni au legat simbolul de o cultură ariană comună care se întindea între Europa și Asia.
La începutul secolului al XX-lea, svastica a fost folosită pe scară largă în Europa. Avea numeroase semnificații, cea mai comună fiind un simbol al norocului și al auspiciilor.
Aproprierea svasticii ca simbol nazist
Cu toate acestea, munca lingviștilor europeni și a altor cercetători a fost preluată de grupurile rasiste, pentru care svastica era un simbol al „identității ariene” și al mândriei naționaliste germane. Această conjectură a descendenței culturale ariene a poporului german este probabil unul dintre principalele motive pentru care Partidul Nazist a adoptat în mod oficial svastica sau Hakenkreuz (ger., cruce cu cârlige) ca simbol al său în 1920.
Partidul Nazist nu a fost singurul partid care a folosit svastica în Germania. După Primul Război Mondial, o serie de mișcări naționaliste de extremă-dreapta au adoptat svastica. Ca simbol, aceasta a fost asociată cu ideea unui stat „pur” din punct de vedere rasial. În momentul în care naziștii au preluat controlul asupra Germaniei, conotațiile svasticii s-au schimbat pentru totdeauna.
În Mein Kampf, Adolf Hitler a scris: „În Mein Kampf, Adolf Hitler a scris: „În Mein Kampf, Adolf Hitler a scris:
„Eu însumi, între timp, după nenumărate încercări, am stabilit o formă finală; un steag cu un fond roșu, un disc alb și o svastică neagră în mijloc. După lungi încercări, am găsit, de asemenea, o proporție precisă între dimensiunea steagului și dimensiunea discului alb, precum și forma și grosimea svasticii.”
Schema de culori pentru steagul nazist s-a inspirat în mod intenționat din culorile steagului Germaniei imperiale (1871-1918), care încă rezona cu mulți germani care respingeau democrația și Republica de la Weimar. Combinația de culori cu svastica a creat un logo puternic, o marcă comercială care a devenit indisolubil legată de Partidul Nazist. Majoritatea partidelor politice din Germania democratică nu aveau un logo politic; Partidul Comunist și Partidul Nazist au fost excepții.
Svastica a devenit cel mai ușor de recunoscut simbol al propagandei naziste, apărând pe steagul la care se referea Hitler în Mein Kampf, precum și pe afișe electorale, brățări, medalioane și insigne pentru organizații militare și de altă natură. Un simbol puternic menit să stârnească mândria arienilor, svastica a produs, de asemenea, teroare în rândul evreilor și al altor persoane considerate dușmani ai Germaniei naziste.
Simbol nazist: Svastica în cel de-al Treilea Reich
La scurt timp după ce a preluat puterea în 1933, regimul lui Hitler a înlocuit steagul negru-roșu-auriu al Republicii de la Weimar, impus prin constituție, care fusese legat de tradițiile democratice ale Germaniei. La 12 martie 1933, președintele Paul von Hindenburg și Adolf Hitler au emis un decret prin care se stabilea că, de acum înainte, vechiul drapel imperial german (negru-alb-roșu) urma să fie arborat împreună cu steagul cu svastică. „Aceste steaguri”, scria edictul,
„fac legătura între trecutul glorios al Imperiului German și renașterea puternică a națiunii germane. Împreună, ele întruchipează puterea statului și solidaritatea interioară a cercurilor naționale ale poporului german!”
Două luni mai târziu, la 19 mai 1933, guvernul nazist a interzis ca „simbolurile istoriei germane, ale statului german și ale revoluției naționale să fie folosite în public într-un mod care ar putea afecta sentimentul de demnitate al acestor simboluri”. Legislația urmărea să împiedice publicitarii privați, companiile și alte persoane să folosească svastica și alte simboluri sau imagini naziste în comercializarea bunurilor și serviciilor lor comerciale fără aprobarea regimului. În acel moment, piața germană era inundată de produse – inclusiv cafea, țigări și tăvițe pentru prăjituri – inscripționate cu svastici, chipul lui Hitler sau alte simboluri. Noua lege făcea ca producătorii de produse neautorizate să fie supuși unor proceduri penale.
Stadionul Reichului și legile rasiale de la Nürnberg
La mitingul anual al Partidului Nazist de la Nürnberg din septembrie 1935, guvernul german a adoptat o nouă legislație menită să-i priveze și mai mult de drepturi pe evreii din Germania. Printre așa-numitele legi rasiale de la Nürnberg a fost inclusă Legea steagului Reichului (15 septembrie 1935), care a declarat că de acum înainte steagul cu svastică va constitui steagul național oficial al Reichului german. În aceeași zi, guvernul a adoptat Legea pentru protecția sângelui german și a onoarei germane, care interzicea căsătoriile și relațiile sexuale între cetățenii cu „sânge german sau cu cei de același sânge” și evrei. O altă prevedere preciza că evreilor le era interzis să arboreze noul drapel german (svastica) și să arboreze culorile naționale.
Impulsul din spatele Legii steagului Reichului a fost furia regimului nazist față de evenimentele din New York din vara și toamna anului 1935. La 26 iulie, câteva sute de demonstranți antinaziști s-au adunat în jurul pachebotului german de pasageri, SS Bremen, care a acostat atunci la debarcaderul din New York pentru a protesta față de recentele incidente antievreiești din Berlin. Un grup de protestatari a smuls steagul cu svastica de la prova navei și l-a aruncat în râu. Poliția din New York a arestat mai mulți dintre manifestanți. Guvernul german a emis imediat un protest oficial către autoritățile americane.
Ca răspuns la o hotărâre judecătorească care i-a eliberat pe cei mai mulți dintre acuzați, guvernul nazist a adoptat Legea steagului Reichului.
Prohibiții postbelice privind utilizarea svasticii și controverse culturale
După înfrângerea Germaniei naziste în 1945, guvernele aliate care conduceau națiunea au scos în afara legii organizațiile naziste. Simbolurile și propaganda acestora au fost îndepărtate, iar difuzarea lor ulterioară a fost incriminată. Guvernele germane ulterioare au continuat interzicerea simbolurilor și propagandei naziste, inclusiv a svasticii. Astăzi, în Germania și în alte state europene, afișarea publică a simbolurilor naziste, inclusiv pe internet, este interzisă prin lege, iar persoanele care încalcă aceste condiții sunt supuse unor proceduri penale.
În Statele Unite, este legal să se afișeze simboluri și propagandă nazistă datorită tradițiilor și legilor țării care protejează libertatea de exprimare.
În diferite momente și în diferite națiuni, svastica a devenit o pictogramă culturală controversată. Unele bande de motocicliști din Statele Unite, începând cu anii 1950, au purtat însemne naziste pentru a-și evidenția natura de proscriși. La sfârșitul anilor 1970, unii artiști și entuziaști punk rock au afișat în mod deschis svastica ca simbol al rebeliunii tinerești împotriva status quo-ului.
Câteodată, simbolurile naziste capătă conotații neutre sau chiar pozitive în țări cu puține sau nici o legătură cu istoria ideologiei naziste și a crimelor în masă. Svastica ca simbol al nazismului, alte semne naziste și chiar figura lui Adolf Hitler au căpătat o nouă viață în unele țări, unde au ajuns să semnifice unitatea națională, puterea, disciplina, anticolonialismul, precum și legea și ordinea publică. Simboluri precum svastica au o istorie îndelungată. Pentru a evita neînțelegerile și abuzurile, persoanele ar trebui să ia în considerare contextul și utilizarea din trecut a simbolurilor naziste și a simbolurilor în general.