Context: Pe baza unui studiu retrospectiv efectuat de această unitate s-a sugerat că pacienților cu insuficiență ventilatorie acută trebuie să li se administreze un tratament cu oxigen controlat suficient pentru a crește tensiunea arterială a oxigenului (PaO2) la peste 6,6 kPa, cu adăugarea unui stimulent respirator dacă concentrația ionilor de hidrogen () a crescut peste 55 nmol/l și ventilație asistată dacă pacientul rămâne acidotic în ciuda acestor măsuri. Acest studiu a fost conceput pentru a verifica factorii de prognostic care determină supraviețuirea în insuficiența ventilatorie acută și pentru a determina rezultatul atunci când au fost puse în aplicare orientările noastre.
Metode: O sută treizeci și nouă de episoade de insuficiență respiratorie acută hipercapnică (tip II) au fost studiate prospectiv la 95 de pacienți internați cu exacerbări acute ale bolii pulmonare obstructive cronice. Pacienții trebuiau să aibă o PaO2 sub 6,6 kPa și o tensiune arterială a dioxidului de carbon (PaCO2) peste 6,6 kPa în timp ce respirau aer.
Rezultate: Mortalitatea asociată cu episoadele de insuficiență ventilatorie acută a fost de 12%. Pacienții care au murit au avut tendința de a fi mai în vârstă și au fost semnificativ mai acidotici, hipotensivi și uremici la admitere decât cei care au supraviețuit, dar au avut grade similare de hipoxemie și hipercapnie. Decesul a survenit în 10 din cele 39 de episoade în care tensiunea arterială a crescut la 55 nmol/l sau mai mult, comparativ cu șapte din cele 100 de episoade în care a rămas sub 55 nmol/l. Stimulentul respirator doxapram a fost utilizat în 37 de episoade și a fost asociat cu o reducere sub 55 nmol/l în decurs de 24 de ore în 23 de episoade. Ventilația asistată a fost utilizată în doar patru episoade.
Concluzie: Arterialitatea este un factor prognostic important pentru supraviețuire. Majoritatea pacienților tratați în conformitate cu liniile directoare prezentate mai sus pot fi gestionați cu succes fără ventilație asistată.