20 Hz este considerată limita normală de joasă frecvență a auzului uman. Atunci când undele sinusoidale pure sunt reproduse în condiții ideale și la un volum foarte ridicat, un ascultător uman va putea identifica tonuri de până la 12 Hz. Sub 10 Hz este posibil să se perceapă ciclurile unice ale sunetului, împreună cu o senzație de presiune la nivelul timpanelor.
De la aproximativ 1000 Hz, gama dinamică a sistemului auditiv scade odată cu scăderea frecvenței. Această compresie este observabilă în contururile de nivel de zgomot egal și implică faptul că până și o creștere ușoară a nivelului poate schimba intensitatea percepută de la abia audibil la puternic. Combinat cu răspândirea naturală a pragurilor în cadrul unei populații, efectul său poate fi acela că un sunet de frecvență foarte joasă care este inaudibil pentru unii oameni poate fi puternic pentru alții.
Un studiu a sugerat că infrasunetele pot provoca sentimente de teamă sau frică la oameni. De asemenea, s-a sugerat că, deoarece nu este perceput în mod conștient, ar putea să-i facă pe oameni să simtă în mod vag că au loc evenimente ciudate sau supranaturale.
Un om de știință care lucrează la Laboratorul de Neuroștiințe Auditive al Universității din Sydney raportează dovezi din ce în ce mai numeroase că infrasunetele pot afecta sistemul nervos al unor persoane prin stimularea sistemului vestibular, iar acest lucru a arătat în modelele animale un efect similar cu răul de mare.
În cercetările efectuate în 2006, axate pe impactul emisiilor sonore ale turbinelor eoliene asupra populației din apropiere, infrasunetele percepute au fost asociate cu efecte precum enervarea sau oboseala, în funcție de intensitatea lor, cu puține dovezi care să susțină efectele fiziologice ale infrasunetelor sub pragul de percepție umană. Cu toate acestea, studii ulterioare au asociat infrasunetele inaudibile cu efecte precum senzația de plenitudine, presiune sau tinitus și au recunoscut posibilitatea ca acestea să perturbe somnul. Alte studii au sugerat, de asemenea, asocieri între nivelurile de zgomot ale turbinelor și tulburările de somn autodeclarate la populația din apropiere, adăugând în același timp că nu este încă pe deplin înțeleasă contribuția infrasunetelor la acest efect.
Într-un studiu realizat la Universitatea Ibaraki din Japonia, cercetătorii au declarat că testele EEG au arătat că infrasunetele produse de turbinele eoliene au fost „considerate a fi o neplăcere pentru tehnicienii care lucrează în apropierea unei turbine eoliene moderne de mari dimensiuni”.
Jürgen Altmann de la Universitatea de Tehnologie din Dortmund, un expert în arme sonice, a declarat că nu există dovezi fiabile privind greața și vărsăturile cauzate de infrasunete.
Nivelurile ridicate ale volumului la concerte, provenite de la rețelele de subwoofere, au fost citate ca fiind cauza colapsului pulmonar la persoanele care se află foarte aproape de subwoofere, în special în cazul fumătorilor care sunt deosebit de înalți și subțiri.
În septembrie 2009, studentul londonez Tom Reid a murit din cauza sindromului morții aritmice subite (SADS) după ce s-a plâns că „notele de bas puternice” îi „ajungeau la inimă”. Ancheta a înregistrat un verdict de cauze naturale, deși unii experți au comentat că basul ar fi putut acționa ca un factor declanșator.
Aerul este un mediu foarte ineficient pentru transferul vibrațiilor de joasă frecvență de la un transductor la corpul uman. Cu toate acestea, conectarea mecanică a sursei de vibrații la corpul uman oferă o combinație potențial periculoasă. Programul spațial american, îngrijorat de efectele nocive ale zborului cu rachete asupra astronauților, a comandat teste de vibrații care au folosit scaunele din cabina de pilotaj montate pe mese de vibrații pentru a transfera „nota maro” și alte frecvențe direct către subiecții umani. Au fost atinse niveluri de putere foarte ridicate, de 160 dB, la frecvențe de 2-3 Hz. Frecvențele de testare au variat de la 0,5 Hz la 40 Hz. Subiecții testați au suferit ataxie motorie, greață, tulburări vizuale, degradarea performanței sarcinilor și dificultăți de comunicare. Cercetătorii presupun că aceste teste reprezintă nucleul mitului urban actual.
Raportul „A Review of Published Research on Low Frequency Noise and its Effects” (O trecere în revistă a cercetărilor publicate privind zgomotul de joasă frecvență și efectele sale) conține o listă lungă de cercetări privind expunerea la infrasunete de nivel înalt în rândul oamenilor și animalelor. De exemplu, în 1972, Borredon a expus 42 de bărbați tineri la tonuri la 7,5 Hz la 130 dB timp de 50 de minute. Această expunere nu a provocat alte efecte adverse decât somnolența raportată și o ușoară creștere a tensiunii arteriale. În 1975, Slarve și Johnson au expus patru subiecți de sex masculin la infrasunete la frecvențe cuprinse între 1 și 20 Hz, timp de opt minute la rând, la niveluri de până la 144 dB SPL. Nu a existat nicio dovadă a vreunui efect dăunător în afară de disconfortul urechii medii. Testele de infrasunete de mare intensitate pe animale au avut ca rezultat modificări măsurabile, cum ar fi modificări celulare și ruperea pereților vaselor de sânge.
În februarie 2005, emisiunea de televiziune MythBusters a folosit douăsprezece subwoofere Meyer Sound 700-HP – un model și o cantitate care a fost folosită pentru concerte rock importante. Gama normală de frecvențe de funcționare a modelului de subwoofer selectat a fost de 28 Hz până la 150 Hz, dar cele 12 incinte de la MythBusters fuseseră special modificate pentru o extindere mai profundă a basului. Roger Schwenke și John Meyer au dirijat echipa Meyer Sound în conceperea unei platforme speciale de testare care să producă niveluri sonore foarte ridicate la frecvențe infrasonice. Porturile de reglaj ale subwooferelor au fost blocate, iar cardurile de intrare ale acestora au fost modificate. Boxele modificate au fost poziționate într-o configurație de inel deschis: patru stive de câte trei subwoofere fiecare. Semnalele de test au fost generate de un analizor audio SIM 3, al cărui software a fost modificat pentru a produce tonuri infrasonice. Un analizor de nivel sonor Brüel & Kjær, alimentat cu un semnal atenuat de la un microfon de măsurare model 4189, a afișat și înregistrat nivelurile de presiune sonoră. Gazdele emisiunii au încercat o serie de frecvențe de până la 5 Hz, atingând un nivel de 120 decibeli de presiune sonoră la 9 Hz și până la 153 dB la frecvențe de peste 20 Hz, dar efectele fiziologice despre care se zvonea că ar fi avut loc nu s-au materializat. Toți subiecții testelor au raportat o oarecare anxietate fizică și dificultăți de respirație, chiar și o mică stare de greață, dar acest lucru a fost respins de gazde, menționând că sunetul la acea frecvență și intensitate mișcă rapid aerul în și din plămâni. Emisiunea a declarat că mitul notei maro a fost „spulberat.”
Infrasunetul este una dintre cauzele ipotetice ale morții celor nouă excursioniști ruși care au fost găsiți morți în trecătoarea Dyatlov (lângă Siberia) în 1959.
Experiment cu tonuri infrasonice de 17 HzEdit
La 31 mai 2003, un grup de cercetători din Marea Britanie a organizat un experiment în masă, în cadrul căruia au expus aproximativ 700 de persoane la o muzică îmbinată cu unde sinusoidale blânde de 17 Hz redate la un nivel descris ca fiind „aproape de limita auzului”, produsă de un subwoofer cu bătaie foarte lungă montat la două treimi din capătul unei țevi de canalizare din plastic de șapte metri lungime. Concertul experimental (intitulat Infrasonic) a avut loc în Sala Purcell pe parcursul a două reprezentații, fiecare dintre ele constând în patru piese muzicale. Două dintre piesele din fiecare concert au avut tonuri de 17 Hz redate dedesubt.
În cel de-al doilea concert, piesele care urmau să poarte un ton de 17 Hz au fost schimbate, astfel încât rezultatele testului să nu se concentreze pe o anumită piesă muzicală. Participanților nu li s-a spus ce piese includeau tonul cvasi-infrasonic de nivel scăzut de 17 Hz. Prezența tonului a dus la un număr semnificativ (22%) de respondenți care au declarat că s-au simțit neliniștiți sau întristați, că au avut frisoane pe șira spinării sau sentimente nervoase de repulsie sau frică.
În prezentarea dovezilor în fața Asociației Britanice pentru Progresul Științei, profesorul Richard Wiseman a declarat: „Aceste rezultate sugerează că sunetele de joasă frecvență pot provoca oamenilor experiențe neobișnuite, chiar dacă aceștia nu pot detecta în mod conștient infrasunetele. Unii oameni de știință au sugerat că acest nivel de sunet poate fi prezent în unele locuri presupus bântuite și astfel îi determină pe oameni să aibă senzații ciudate pe care le atribuie unei fantome – descoperirile noastre susțin aceste idei.”
Relația sugerată cu aparițiile de fantomeEdit
Psihologul Richard Wiseman de la Universitatea din Hertfordshire sugerează că senzațiile ciudate pe care oamenii le atribuie fantomelor pot fi cauzate de vibrațiile infrasonice. Vic Tandy, ofițer experimentator și lector cu jumătate de normă la școala de studii internaționale și drept de la Universitatea Coventry, împreună cu Dr. Tony Lawrence de la departamentul de psihologie al universității, au scris în 1998 o lucrare intitulată „Ghosts in the Machine” pentru Journal of the Society for Psychical Research. Cercetările lor au sugerat că un semnal infrasonic de 19 Hz ar putea fi responsabil pentru unele apariții de fantome. Tandy lucra târziu, într-o noapte, singur, într-un laborator presupus bântuit de la Warwick, când s-a simțit foarte neliniștit și a putut detecta o pată gri cu coada ochiului. Când Tandy s-a întors cu fața la pata cenușie, nu a văzut nimic.
În ziua următoare, Tandy lucra la floretul său de scrimă, cu mânerul ținut în menghină. Deși nu era nimic care să o atingă, lama a început să vibreze sălbatic. O investigație mai amănunțită l-a făcut pe Tandy să descopere că ventilatorul de extracție din laborator emitea o frecvență de 18,98 Hz, foarte apropiată de frecvența de rezonanță a ochiului, dată ca fiind de 18 Hz de către NASA. Acesta, a conchis Tandy, era motivul pentru care văzuse o figură fantomatică – era, credea el, o iluzie optică cauzată de rezonanța globilor săi oculari. Camera avea o lungime de exact o jumătate de lungime de undă, iar biroul se afla în centru, provocând astfel o undă staționară care a cauzat vibrația foliei.
Tandy a investigat mai departe acest fenomen și a scris o lucrare intitulată The Ghost in the Machine. El a efectuat o serie de investigații în diverse locuri despre care se credea că sunt bântuite, inclusiv în subsolul Biroului de Informare Turistică de lângă Catedrala Coventry și în Castelul Edinburgh.
Infrasunete pentru detectarea detonărilor nucleareEdit
Infrasunetele sunt una dintre mai multe tehnici folosite pentru a identifica dacă a avut loc o detonare nucleară. O rețea de 60 de stații de infrasunete, pe lângă stațiile seismice și hidroacustice, alcătuiesc Sistemul Internațional de Monitorizare (IMS) care are sarcina de a monitoriza respectarea Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT). Stațiile de infrasunete IMS constau din opt senzori microbarometrici și filtre spațiale dispuse într-o rețea care acoperă o suprafață de aproximativ 1 până la 9 km2. Filtrele spațiale utilizate sunt țevi radiante cu orificii de intrare de-a lungul lungimii lor, concepute pentru a elimina variațiile de presiune, cum ar fi turbulențele vântului, pentru măsurători mai precise. Microbarometrele utilizate sunt concepute pentru a monitoriza frecvențe mai mici de aproximativ 20 hertzi. Undele sonore sub 20 hertzi au lungimi de undă mai mari și nu sunt ușor absorbite, permițând detectarea pe distanțe mari.
Lungimile de undă ale infrasunetelor pot fi generate artificial prin detonări și alte activități umane, sau natural prin cutremure, vreme severă, fulgere și alte surse. Ca și în cazul seismologiei criminalistice, sunt necesari algoritmi și alte tehnici de filtrare pentru a analiza datele colectate și a caracteriza evenimentele pentru a determina dacă a avut loc efectiv o detonare nucleară. Datele sunt transmise de la fiecare stație prin intermediul unor legături de comunicare securizate pentru analize ulterioare. O semnătură digitală este, de asemenea, încorporată în datele trimise de fiecare stație pentru a verifica dacă datele sunt autentice.
.