- O nouă lucrare dezvăluie un caz convingător că un strămoș al omului dispărut a încercat să hiberneze.
- Dovezile provin din boli nutriționale care lasă urme permanente pe schelet.
- Acest grup de primate asemănătoare omului își petrecea iernile adăpostite în interiorul unor peșteri întunecate, dar sigure.
Într-un nou studiu, oamenii de știință își dezvăluie concluziile unei investigații cheie: au hibernat vreodată oamenii sau strămoșii lor?
Chiar dacă este dificil să se facă un caz concludent după mii de ani, cercetătorii au combinat observațiile din arhiva fosilă și cred că oamenii aveau o formă de capacitate de hibernare în trecutul îndepărtat.
Rezultatele arată prin dovezi cum ar fi structura osoasă și creșterea în timp, pe care oamenii de știință le pot folosi pentru a retroceda ceea ce mâncau și făceau oamenii în timpul ciclului sezonier.
Tap aici pentru a vota
Homo sapiens – adică noi!- a evoluat undeva în urmă cu aproximativ 300.000 de ani. În această cercetare, paleoantropologii din Grecia și Spania au studiat dovezi fosile de acum aproximativ 500.000 de ani, ceea ce face ca acestea să fie rămășițele unui strămoș dispărut asemănător omului. „am examinat colecția de schelete de hominizi din Sima de los Huesos, Peștera Mayor, Atapuerca, Spania, pentru a găsi dovezi de hiperparatiroidism, după o analiză amănunțită a literaturii de specialitate”, explică cercetătorii în lucrarea lor.
Localizarea în peșterile din Atapuerca, un sit arheologic prețios în care oamenii de știință au găsit peste 1.600 de fosile umane dintr-o perioadă cheie în cronologia evolutivă a lui Homo sapiens, este importantă pentru scopul specific al acestei cercetări. Peșterile sunt un adăpost natural, iar cercetătorii le studiază ca exemplu al unui tip de așezare timpurie, pe măsură ce oamenii au dezvoltat tehnologii, cum ar fi agricultura, care le-au permis să „prindă rădăcini”.”
Cele mai bune cărți despre evoluție
În acest caz, cercetătorii cred că acele rădăcini au inclus rămânerea în interiorul peșterilor o mare parte din timp, inclusiv în timpul lunilor reci și dificile de iarnă.
Astăzi, știm că animalele care hibernează merg pe o linie foarte fină de pregătire și subzistență, construind depozite de grăsime și activând declanșatori biologici pentru a reduce temperatura corpului și metabolismul. Dar, în timp ce oamenii moderni dispun de tehnologie care stăvilesc bolile nutriționale, de exemplu, strămoșii noștri preistorici nu au avut acest noroc.
În aceste absențe, care lasă urme fizice pe scheletul uman, cercetătorii și-au găsit indiciile. Iată doar o parte din lista de spălătorie a condițiilor de sănătate evidente:
„Am găsit tunelizare trabeculară și osteită fibroasă, resorbție subperiostală, semne de „stâlp de gard putrezit”, tumori brune, os nou subperiostal, condrocalcinoză, osteoplaci rahitice și spații goale între ele, craniotabe și perlaj al coastelor mai ales în populația adolescentă a acestor hominini. Acești hominini dispăruți au suferit anual de rahitism renal, hiperparatiroidism secundar și osteodistrofie renală asociată cu boala cronică de rinichi – tulburări minerale și osoase (CKD-MBD). Sugerăm că aceste boli au fost cauzate de hibernarea prost tolerată în hibernacole cavernoase întunecate.”
Cercetătorii au găsit multe exemple de distrugere sau slăbire a scheletului pe baza unei înțelegeri existente că aceste semne sunt cauzate de boli. Și datorită naturii periodice – care se întâmplă anual, dar nu în mod constant – ei cred că pot pune aceste daune sezoniere pe seama unui compromis de supraviețuire făcut de strămoșii noștri.
Aceștia au ales să-și petreacă cea mai rea parte a anului încercând să doarmă în interiorul unor peșteri relativ sigure, iar pentru a face asta, au sacrificat nutriția și vitamina D de la soare.
Tap aici pentru a vota
Ce înseamnă toate acestea? Ei bine, metabolismul uman este neobișnuit în sine, dar se încadrează, de asemenea, în imaginea de ansamblu a modului în care au evoluat mamiferele și apoi mamiferele umanoide. Pentru a hiberna este nevoie chiar și de un alt pas dincolo de ceea ce avem noi – nu numai pentru a arde suficient combustibil alimentar pentru a ne menține corpurile cu sânge cald în funcțiune, ci și pentru a stoca și expulza în siguranță suficient pentru a supraviețui.
Înțelegerea speciilor care au reușit această performanță ar putea ajuta arheologii să înțeleagă de ce Homo sapiens a apărut ca fiind cel care este încă aici..