Diagnosticul coagulării intravasculare diseminate (CID) trebuie să cuprindă atât informații clinice, cât și de laborator. Sistemul de punctare DIC al Societății Internaționale pentru Tromboză și Hemostază (ISTH) oferă o măsurare obiectivă a DIC. În cazul în care este prezentă CID, sistemul de punctaj se corelează cu observații clinice și rezultate cheie. Este important să se repete testele pentru a monitoriza scenariul care se schimbă în mod dinamic pe baza rezultatelor de laborator și a observațiilor clinice. Piatra de temelie a tratamentului CID este tratamentul afecțiunii de bază. Transfuzia de trombocite sau plasmă (componente) la pacienții cu CID nu ar trebui să se bazeze în primul rând pe rezultatele de laborator și ar trebui, în general, să fie rezervată pacienților care prezintă hemoragii. La pacienții cu CID și sângerare sau cu risc ridicat de sângerare (de exemplu, pacienții postoperatori sau pacienții care urmează să fie supuși unei proceduri invazive) și un număr de trombocite <50 x 10(9)/l trebuie luată în considerare transfuzia de trombocite. La pacienții fără sângerare cu CID, transfuzia profilactică de trombocite nu se administrează decât dacă se consideră că există un risc ridicat de sângerare. La pacienții sângerânzi cu CID și timp de protrombină (PT) și timp de tromboplastină parțială activată (aPTT) prelungit, poate fi utilă administrarea de plasmă proaspătă congelată (FFP). Aceasta nu trebuie instituită doar pe baza testelor de laborator, dar trebuie luată în considerare la cei cu sângerare activă și la cei care necesită o procedură invazivă. Nu există dovezi că infuzia de plasmă stimulează activarea continuă a coagulării. În cazul în care transfuzia de PFC nu este posibilă la pacienții cu hemoragie din cauza supraîncărcării cu lichide, se poate lua în considerare utilizarea concentratelor de factori, cum ar fi concentratul de complex protrombinic, recunoscând că acestea vor corecta doar parțial defectul, deoarece conțin doar factori selectați, în timp ce în CID există o deficiență globală a factorilor de coagulare. Hipofibrinogenaemia severă (<1 g/l) care persistă în ciuda înlocuirii cu FFP poate fi tratată cu concentrat de fibrinogen sau crioprecipitat. În cazurile de CID în care predomină tromboza, cum ar fi tromboembolismul arterial sau venos, purpura fulminantă severă asociată cu ischemie acrală sau infarct vascular cutanat, trebuie avute în vedere doze terapeutice de heparină. La acești pacienți la care se consideră că există un risc ridicat de sângerare coexistent, poate fi benefică utilizarea heparinei nefracționate (HNF) în perfuzie continuă, datorită timpului de înjumătățire scurt și reversibilității acesteia. Dozele ajustate în funcție de greutate (de exemplu, 10 mu/kg/h) pot fi utilizate fără intenția de a prelungi raportul APTT la 1,5-2,5 ori mai mare decât cel de control. Monitorizarea APTT în aceste cazuri poate fi complicată și este importantă observarea clinică a semnelor de sângerare. La pacienții în stare critică, care nu sângerează, cu CID, se recomandă profilaxia pentru tromboembolism venos cu doze profilactice de heparină sau heparină cu greutate moleculară mică. Luați în considerare tratarea pacienților cu sepsis sever și CID cu proteină C activată umană recombinantă (perfuzie continuă, 24 microg/kg/h timp de 4 d). Pacienților cu risc ridicat de sângerare nu trebuie să li se administreze proteină C activată umană recombinantă. Ghidul actual al producătorului recomandă să nu se utilizeze acest produs la pacienții cu un număr de trombocite <30 x 10(9)/l. În cazul unor proceduri invazive, administrarea de proteină C activată umană recombinantă trebuie întreruptă cu puțin timp înainte de intervenție (timpul de înjumătățire prin eliminare de aproximativ 20 min) și poate fi reluată câteva ore mai târziu, în funcție de situația clinică. În absența unor dovezi prospective suplimentare din studii randomizate controlate care să confirme un efect benefic al concentratului de antitrombină asupra parametrilor clinici relevanți la pacienții cu CID și care nu primesc heparină, administrarea de antitrombină nu poate fi recomandată. În general, pacienții cu CID nu trebuie să fie tratați cu agenți antifibrinolitici. Pacienții cu CID care se caracterizează printr-o stare hiperfibrinolitică primară și care prezintă o hemoragie severă ar putea fi tratați cu analogi ai lizinei, cum ar fi acidul tranexamic (de exemplu, 1 g la fiecare 8 h).