Dipol electric, pereche de sarcini electrice egale și opuse ale căror centre nu sunt coincidente. Un atom în care centrul norului negativ de electroni a fost deplasat ușor față de nucleu de un câmp electric extern constituie un dipol electric indus. Atunci când câmpul extern este îndepărtat, atomul își pierde dipolaritatea. O moleculă de apă (H2O), în care doi atomi de hidrogen ies în afară pe o parte și formează împreună cu atomul de oxigen ca vertex un unghi de 105°, constituie un dipol electric permanent. Partea de oxigen a moleculei este întotdeauna oarecum negativă, iar partea de hidrogen oarecum pozitivă. Un dipol electric poate fi și de dimensiuni mari, cum ar fi un fir lung și drept folosit ca antenă de emisie radio pe care electronii sunt împinși înainte și înapoi, făcând ca un capăt să fie negativ și celălalt pozitiv, cu inversarea polarității la fiecare jumătate de ciclu.
Într-un câmp electric, un dipol suferă un cuplu, tinzând să se rotească astfel încât axa sa devine aliniată cu direcția câmpului electric. Valoarea cuplului, cea mai mare atunci când dipolul se află în unghi drept față de câmpul electric, depinde nu numai de intensitatea câmpului electric, ci și de separarea celor două sarcini electrice și de mărimea acestora. Dacă fiecare sarcină are o mărime q și distanța de la centrul sarcinii negative la cel al sarcinii pozitive este d, produsul qd este definit ca fiind momentul de dipol electric. Mărimea acestuia indică cuplul maxim exercitat asupra unui anumit dipol electric pe unitatea de valoare a câmpului electric înconjurător în vid. Momentul de dipol electric, un vector, este direcționat de-a lungul liniei de la sarcina negativă spre sarcina pozitivă. Momentele de dipol tind să se îndrepte de-a lungul direcției câmpului electric înconjurător.
Pentru că momentul de dipol electric are dimensiunile de sarcină electrică înmulțită cu deplasarea, unitatea sa în sistemul metru-kilogram-secundă este coulomb-metrul; în sistemul centimetru-gram-secundă este esu-centimetrul.