Digital History

Versiune pentru tipar

Politica de reținere Previous Next
Digital History ID 3403

Un articol din numărul din iulie 1947 al revistei Foreign Affairs, semnat X, propunea ca Occidentul să adopte o politică de „reținere” față de Uniunea Sovietică. Autorul articolului, George Kennan, care a înființat ambasada americană la Moscova în 1943, a cerut Statelor Unite să ia măsuri pentru a preveni expansiunea sovietică. El era convins că, dacă Uniunea Sovietică nu reușea să se extindă, sistemul său social se va prăbuși în cele din urmă.

Politica de reținere urma să adopte două abordări. O abordare a fost cea militară; cealaltă a fost cea economică. În 1947, secretarul de stat american George C. Marshall a propus un program de canalizare a ajutorului economic american către Europa. Confruntate cu o creștere rapidă a mărimii partidelor comuniste, în special în Franța și Italia, SUA a propus un program de ajutor economic direct.

Planul Marshall

În iunie 1947, George C. Marshall a propus acordarea de ajutor financiar țărilor europene. El a cerut europenilor să se pună de acord în mod colectiv asupra tipului de asistență de care aveau nevoie. Chiar și Uniunea Sovietică a fost invitată să participe la planificare.

Delegația sovietică a părăsit brusc summitul de la Paris pentru a discuta oferta lui Marshall. Când doi sateliți sovietici – Cehoslovacia și Polonia – au indicat că doresc să ia parte la Planul Marshall, Uniunea Sovietică a spus nu. Refuzul sovietic de a participa a facilitat asigurarea adoptării planului de către Congres. Atunci când guvernul cehoslovac a fost răsturnat în urma unei lovituri de stat comuniste, adoptarea de către Congres a fost asigurată.

Planul Marshall a angajat mai mult de 10% din bugetul federal și aproape 3% din produsul național brut al Statelor Unite pentru reconstrucția Europei de Vest. În următoarele 40 de luni, Congresul a autorizat un ajutor de 12,5 miliarde de dolari pentru a restabili sănătatea economică a Europei de Vest și pentru a opri răspândirea comunismului. Planul lui Marshall a costat de fapt foarte puțin Statele Unite, deoarece a fost plătit în mare parte din achizițiile europene de cărbune, culturi agricole și utilaje americane.

Soarta Germaniei

În martie și aprilie 1947, oficialii americani, britanici, francezi și sovietici s-au întâlnit la Moscova pentru a discuta despre viitorul Germaniei. Participanții nu au reușit să se pună de acord dacă să pună capăt ocupației Germaniei sau să reunifice țara. Eșecul conferinței i-a determinat pe Aliații occidentali să își unifice zonele de ocupație germane în iunie 1948 și să înființeze Germania de Vest.

Blocada de la Berlin

Râvnite de planurile occidentale de a crea o Germanie de Vest independentă, forțele sovietice au impus o blocadă care a tăiat traficul feroviar, rutier și maritim între Germania de Vest și Berlinul de Vest. O zi mai târziu, un pod aerian a început să transporte alimente și provizii pentru cele două milioane de locuitori ai Berlinului de Vest. Până în septembrie, podul aerian a transportat 4.500 de tone de provizii pe zi. În următoarele 11 luni, 277.000 de zboruri au adus 2,5 milioane de tone de provizii până când Uniunea Sovietică a ridicat blocada.

NATO

În aprilie 1949, cu o lună înainte ca Uniunea Sovietică să ridice blocada Berlinului, Statele Unite, Canada, Islanda și nouă națiuni europene au format NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord). Statele membre s-au angajat să își ofere asistență reciprocă împotriva unui atac armat și să coopereze în domeniul instruirii militare și al planificării strategice.

SUA au staționat trupe în Europa de Vest, asigurându-și aliații că își vor folosi descurajatorul nuclear pentru a-i proteja pe vest-europeni împotriva unui atac sovietic.

Admiterea Germaniei de Vest în NATO în 1955 a determinat Uniunea Sovietică și sateliții săi din Europa de Est să formeze o alianță militară concurentă numită Pactul de la Varșovia.

Precedent Următor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.