Toată lumea care are o alergie are o poveste de origine, o poveste despre cum a descoperit că sistemul său imunitar o ia razna atunci când o anumită moleculă intră în corpul său. Există sute de milioane de astfel de povești. Numai în SUA, se estimează că 18 milioane de persoane suferă de febra fânului, iar alergiile alimentare afectează milioane de copii americani. Prevalența alergiilor în multe alte țări este în creștere. Lista alergenilor include – dar nu se limitează la – latexul, aurul, polenul (ambrozia, iarba de cocos și iarba de porc sunt deosebit de rele), penicilina, veninul de insecte, arahidele, papaya, înțepăturile de meduză, parfumul, ouăle, fecalele acarienilor, nucile pecan, somonul, carnea de vită și nichelul.
După ce aceste substanțe declanșează o alergie, simptomele pot fi de la enervante la mortale. Apare urticaria, buzele se umflă. Febra fânului aduce răceală și înțepături în ochi; alergiile la alimente pot provoca vărsături și diaree. Pentru o minoritate ghinionistă, alergiile pot declanșa o reacție potențial fatală la nivelul întregului corp, cunoscută sub numele de șoc anafilactic.
Alergiile apar de obicei, dar nu întotdeauna, pentru prima dată în copilărie. Dar de ce unii oameni fac alergii și alții nu? Alergiile au tendința de a se transmite în familie, astfel încât genetica poate fi unul dintre vinovați. De fapt, erorile într-o genă care ajută la reglarea sistemului imunitar sunt asociate cu rate mai mari de alergii. Mediul în care creșteți contează, de asemenea. Faptul că ați fost expus la un alergen în copilărie vă face mai puțin probabil să dezvoltați efectiv o alergie la acesta. Persoanele care cresc în ferme, în familii numeroase și în țările în curs de dezvoltare tind, de asemenea, să aibă mai puține alergii, deși există o mulțime de excepții, în parte datorită geneticii. Ideea este că, în copilărie, ei întâlnesc mai mulți microbi și paraziți care au co-evoluat cu societățile tradiționale de vânători-culegători și că un sistem imunitar întărit de un baraj de agenți patogeni este mai puțin probabil să reacționeze exagerat la alergeni.
Pentru cei care suferă de alergii, opțiunile actuale de tratament sunt limitate: antihistaminicele pot opri răspunsul inflamator, steroizii pot ajuta la reducerea sistemului imunitar, iar EpiPens poate salva vieți. O opțiune mai permanentă este imunoterapia. Expunerea deliberată și controlată la cantități din ce în ce mai mari ale unui alergen poate învăța sistemul imunitar că, până la urmă, acesta nu este periculos.
Ar putea exista tratamente mai eficiente dacă oamenii de știință ar înțelege alergiile, dar la baza reacțiilor alergice stă o rețea nebănuită de cauze. Celulele sunt trezite, substanțele chimice eliberate, semnalele transmise. Oamenii de știință au cartografiat doar parțial acest proces. Și există un mister și mai mare care stă la baza acestei rețele biochimice: de ce fac oamenii alergii?
Ipoteza igienei propune că sistemul nostru imunitar reacționează exagerat la substanțele inofensive deoarece nu există suficiente substanțe dăunătoare în jur pentru a-l antrena să le discrimineze. Rămâne însă întrebarea de ce unele lucruri (polenul, o înțepătură de albină) sunt mult mai susceptibile decât altele (mazărea, o înțepătură de țânțar) de a provoca o reacție alergică severă. O teorie este că alergenii au anumite proteine care se aseamănă cu cele găsite pe viermii paraziți (în mod ironic, același tip de creatură care poate fi folosită pentru a trata alergiile). Atunci când sistemul nostru imunitar recunoaște un vierme parazit, acesta produce același tip de anticorpi care răspund la alergeni – anticorpi care sunt, de fapt, destul de neobișnuiți. Cu toate acestea, o teorie concurentă sugerează că aceste substanțe „inofensive” nu sunt, de fapt, inofensive: că noi răspundem la alergeni nu pentru că aceștia amintesc sistemului nostru imunitar de viermii paraziți, ci pentru că, de fapt, ne deteriorează fizic celulele, mărunțindu-le în bucăți. În acest model, alergiile sunt prima linie de apărare împotriva moleculelor toxice, pe care strămoșii noștri le-au întâlnit probabil în mediul lor mult mai des decât o facem noi astăzi. Pentru o discuție mai lungă despre aceste două teorii, citiți acest articol. Pentru mai multe informații despre alergiile sezoniere, urmăriți această lecție TED-Ed.
Credite imagine: TED-Ed. Biografii ale autorilor: Eleanor Nelsen este un educator TED-Ed. Carl Zimmer este redactor științific pentru Mosaic, unde puteți citi o versiune mult mai lungă a acestui articol. Pentru a afla ceva nou în fiecare săptămână, înscrieți-vă aici pentru buletinul informativ TED-Ed.
.