comerțul internațional
Schimbul de bunuri și servicii între țări prin intermediul EXPORTURILOR și IMPORTURILOR. Fluxurile comerciale internaționale au crescut substanțial în perioada de după 1995, înregistrând o rată medie anuală de creștere de 6,2%, mult mai rapidă decât creșterea producției mondiale, care a fost în medie de numai 2,8% în aceeași perioadă. În 2002, comerțul de mărfuri în termeni valorici s-a ridicat la 6 272 miliarde de dolari SUA, din care comerțul cu produse finite și intermediare a reprezentat 76%, în timp ce produsele alimentare de bază, materiile prime și combustibilii au reprezentat restul. În 2002, serviciile comerciale (în special serviciile bancare și financiare, transporturile, călătoriile și turismul) au totalizat 1 570 miliarde de dolari SUA. În ceea ce privește distribuția regională a comerțului internațional, Europa de Vest predomină, reprezentând 42% din exporturile mondiale în 2002, urmată de Asia 26%, America de Nord 15%, America Latină 6%, Europa Centrală și de Est 5%, Orientul Mijlociu 4% și Africa 2%. Țările industrializate mai vechi continuă să domine comerțul internațional, după cum arată Fig. 100, dar
o serie de țări recent industrializate, în special Hong Kong/China, ies în evidență. Se va observa că cei 10 exportatori principali reprezintă împreună 56% din totalul comerțului cu mărfuri. În ansamblu, aceleași țări au dominat comerțul cu servicii comerciale.
Deși comerțul dintre ȚĂRILE DEZVOLTATE din punct de vedere industrial și ȚĂRILE ÎN DEZVOLTARE continuă să fie important (bazat pe un schimb de bunuri diferite, de exemplu, produse manufacturate tranzacționate pentru produse alimentare de bază și materii prime), acesta este acum eclipsat de comerțul dintre țările industrializate însele (bazat pe un schimb de bunuri similare, de ex.de exemplu, autoturisme schimbate pentru autoturisme – a se vedea TEORIA PREFERENȚEI-SIMILARITĂȚII a comerțului internațional, în special Fig. 146).
O altă caracteristică importantă a comerțului internațional este că, în timp ce structurile de export ale țărilor dezvoltate sunt caracterizate de o gamă diversificată de produse manufacturate, țările în curs de dezvoltare tind să fie excesiv de dependente, pentru AVANTAJ COMPARATIV, de unul sau două produse alimentare de bază sau materii prime. De exemplu, principalul export al SUA în 2002 (aeronave) a reprezentat 7% din totalul exporturilor sale, iar principalul export al Regatului Unit în 2002 (petrol) a reprezentat 4% din totalul exporturilor sale; în schimb, cuprul a reprezentat 82% din totalul exporturilor Zambiei, cafeaua 96% din totalul exporturilor Ugandei, zahărul și mierea 75% din totalul exporturilor Cubei și tutunul 66% din totalul exporturilor din Malawi.
Comerțul internațional a fost mult timp completat de investițiile internaționale ca mecanism de alocare și transfer de resurse, dar în ultimele decenii INVESTIȚIILE STRĂINE au devenit semnificativ mai importante, odată cu creșterea SOCIETĂȚII MULTINAȚIONALE (MNC). CMN utilizează, de obicei, o combinație de export/import și investiții străine directe deținute în comun/deținute integral în unități de producție și filiale de vânzări pentru a-și obține necesarul de factori de producție și pentru a-și vinde produsele pe piețele externe (a se vedea STRATEGIA DE SERVICII PE PIAȚA STRĂINĂ). În consecință, multinaționalele au o influență puternică atât asupra volumului total, cât și asupra direcției comerțului internațional.
Comerțul transfrontalier se bazează, în general, pe AVANTAJELE COMPARATIVE pe care țările le au în ceea ce privește furnizarea anumitor produse, oferind baza unei diviziuni internaționale a muncii (localizarea producției). Variațiile dintre țări în ceea ce privește avantajul comparativ se reflectă atât în ceea ce privește structurile de costuri diferențiate ale acestora (adică competitivitatea prețurilor), cât și nivelurile diferite de calificare (adică competitivitatea diferențierii produselor). Acestea, la rândul lor, sunt determinate în mare măsură de înzestrarea cu factori de bază a țării (resurse naturale, forță de muncă și capital) și de gradul de maturitate economică (nivelul venitului pe cap de locuitor, nivelul general al costurilor și al prețurilor, competențele științifice și tehnice etc.). Disponibilitatea resurselor și competențele indică gama de produse pe care o țară este capabilă să le furnizeze din punct de vedere tehnic, în timp ce costul relativ, prețul și factorii de diferențiere a produselor dictează care dintre aceste produse este oportun din punct de vedere economic ca țara să le producă, adică produsele pentru care are un avantaj comparativ față de alte țări. Modul în care țările au evoluat ca state politice nu ține cont de punctele forte și punctele slabe economice ale acestora. Prin intermediul comerțului internațional, țările pot valorifica punctele lor forte economice, îmbunătățindu-și astfel nivelul de trai real.
Comerțul internațional poate aduce unei țări atât câștiguri de consum, cât și de producție. Un astfel de comerț permite țărilor să consume unele bunuri și servicii mai ieftin prin importul acestora și, de asemenea, să obțină unele resurse și produse din alte țări care, altfel, ar fi total indisponibile deoarece producătorii interni nu sunt în măsură să le furnizeze (de exemplu, o materie primă rară sau un produs de înaltă tehnologie). Comerțul internațional promovează eficiența productivă prin încurajarea realocării resurselor de la domeniile economiei cel mai bine deservite de importuri către industrii în care țara însăși are un avantaj comparativ față de partenerii comerciali.
Considerarea beneficiilor comerțului internațional sugerează că optimizarea acestor beneficii este cel mai bine realizată prin condiții de LIBERTATE A COMERȚULUI (i.adică absența restricțiilor asupra comerțului, cum ar fi TARIFELE și CUVINTELE), un punct de vedere căruia comunitatea internațională i-a conferit valabilitate operațională prin înființarea ORGANIZAȚIEI MONDIALE A COMERȚULUI și formarea diferitelor ZONE DE LIBER COMERȚ regional. Cu toate acestea, în practică, beneficiile comerțului internațional sunt adesea împărțite în mod inegal între țări, ceea ce tinde inevitabil să producă situații în care interesul național este pus înaintea obligațiilor internaționale, ceea ce duce la impunerea unilaterală de măsuri protecționiste (a se vedea PROTECȚIONISM). În plus, modul în care au evoluat modelele de comerț mondial nu a fost în avantajul anumitor țări în curs de dezvoltare care s-au specializat într-o gamă restrânsă de produse de bază pentru care cererea mondială a crescut lent.
Lucrările comerciale internaționale ale unei țări afectează BALANȚA DE PLATĂ a acesteia, în măsura în care exporturile aduc venituri în valută, în timp ce importurile necesită finanțare în valută. PIAȚA VALUTARĂ acționează ca o conductă pentru cumpărarea și vânzarea de valută străină utilizată pentru finanțarea comerțului. Performanțele comerciale internaționale ale unei țări vor afecta valoarea monedei sale naționale atunci când este tranzacționată în raport cu monedele altor țări, adică CURSUL DE SCHIMBARE. A se vedea GAINS FROM TRADE, THEORY OF INTERNATIONAL TRADE, TRADE INTEGRATION, COUNTERTRADE, DUMPING.
.