Psihologii folosesc multe metode de cercetare și au apărut distincții categorice ale acestor metode. Metodele pot fi clasificate în funcție de tipul de date pe care le produc: calitative sau cantitative – și ambele sunt folosite pentru cercetare pură sau aplicată.
Psihologia tinde să fie eclectică, aplicând cunoștințe din alte domenii. Unele dintre metodele sale sunt folosite în cadrul altor domenii de cercetare, în special în științele sociale și comportamentale.
Metode experimentaleEdit
Domeniul psihologiei utilizează în mod obișnuit metode experimentale în ceea ce este cunoscut sub numele de psihologie experimentală. Cercetătorii proiectează experimente pentru a testa ipoteze specifice (abordarea deductivă) sau pentru a evalua relații funcționale (abordarea inductivă).
Metoda de experimentare presupune ca un experimentator să schimbe o anumită influență – variabila independentă (IV) – asupra subiecților cercetării și să studieze efectele pe care aceasta le produce asupra unui aspect așteptat – variabila dependentă (DV) – al comportamentului sau experienței subiecților. Alte variabile pe care cercetătorii le iau în considerare în experimentare sunt cunoscute sub numele de variabile străine și sunt fie controlabile, fie confuze (mai multe variabile în joc).
Variabilele confuze sunt variabile externe care nu sunt luate în considerare atunci când se realizează un experiment. Deoarece nu sunt controlate, ele pot distorsiona rezultatele experimentelor și pot oferi o concluzie falsă sau nesigură. De exemplu, psihologul Seymour Feshbach a efectuat un experiment pentru a vedea în ce măsură violența de la televizor (variabila independentă), afecta agresivitatea la băieții adolescenți (variabila dependentă). El și-a publicat rezultatele într-o lucrare intitulată Televiziune și agresivitate în 1971. Lucrarea a arătat că, în unele cazuri, lipsa violenței la televizor i-a făcut pe băieți mai agresivi. Acest lucru s-a datorat unei variabile de confuzie, care în acest caz a fost frustrarea. Acest lucru înseamnă că variabilele străine sunt importante de luat în considerare atunci când se proiectează experimente și că au apărut multe metode pentru a le controla științific. Din acest motiv, multe experimente în psihologie sunt efectuate în condiții de laborator, unde pot fi reglementate mai strict.
Altfel, unele experimente sunt mai puțin controlate. Cvasi-experimentele sunt cele pe care un cercetător le înființează într-un mediu controlat, dar nu controlează variabila independentă. De exemplu, Michael R. Cunningham a folosit un cvasi-experiment pentru a „…măsura fizicul în atractivitatea fizică”. Pe de altă parte, în experimentele de teren, experimentatorul controlează o variabilă independentă (făcând-o variabilă de control), dar nu controlează mediul în care are loc experimentul. Experimentatorii aplică uneori mai puține controale, ca o modalitate de a diminua potențialele prejudecăți. Într-un experiment adevărat, participanții sunt aleși la întâmplare pentru a elimina șansele de părtinire ale experimentatorului.
Metode observaționaleEdit
Cercetarea observațională, (un tip de cercetare non-experimentală, corelațională), implică observarea de către cercetător a comportamentului continuu al subiecților săi. Există mai multe metode de cercetare observațională, cum ar fi observațiile participante, observațiile neparticipante și observațiile naturaliste.
Observațiile participante sunt metode care presupun ca un cercetător să se alăture grupului social particular pe care îl studiază. De exemplu, psihologul social, Leon Festinger și asociații săi, s-au alăturat unui grup numit The Seekers pentru a-i observa. Căutătorii credeau că sunt în contact cu extratereștrii și că extratereștrii le-au spus că lumea este pe cale să se sfârșească. Când evenimentul prezis nu s-a întâmplat, Festinger și asociații săi au observat cum s-au schimbat atitudinile membrilor grupului. Ei și-au publicat rezultatele într-o carte din 1956 intitulată When Prophecy Fails (Când profeția eșuează). David Rosenhan a publicat în 1973 o revistă care a implicat cercetări prin observații participante. vezi: On being sane in insane places.
O altă metodă de cercetare observațională este observația non-participantă. În special metodele naturaliste sunt metode care studiază pur și simplu comportamente care apar în mod natural în medii naturale – fără manipulare din partea observatorului. Evenimentele studiate trebuie să fie naturale și nu puse în scenă. Acest fapt conferă cercetării observaționale naturaliste o validitate ecologică ridicată. În timpul observațiilor naturaliste, cercetătorii pot evita să interfereze cu comportamentul pe care îl observă folosind metode discrete, dacă este necesar.
Ambele tipuri de metode observaționale sunt concepute pentru a fi cât mai fiabile posibil. Fiabilitatea poate fi estimată folosind fiabilitatea inter-observator, adică prin compararea observațiilor efectuate de cercetători diferiți. Fiabilitatea intra-observator înseamnă estimarea fiabilității unei observații folosind o comparație a observațiilor efectuate de același cercetător. Fiabilitatea studiilor efectuate este importantă în orice domeniu al științei.
Pentru o perspectivă statistică a fiabilității, vezi și Fiabilitate (statistică).
Metode descriptiveEdit
Toate procesele științifice încep cu o descriere bazată pe observație. Teoriile se pot dezvolta ulterior pentru a explica aceste observații sau pentru a clasifica fenomenele asociate. În metodologia științifică, conceptualizarea din cercetarea descriptivă precede ipotezele din „cercetarea explicativă”.
Un exemplu de dispozitiv descriptiv folosit în cercetarea psihologică este jurnalul, care este folosit pentru a înregistra observațiile. Există o istorie a utilizării jurnalelor în cadrul psihologiei clinice. Printre exemplele de psihologi care le-au folosit se numără B.F. Skinner (1904-1990) și Virginia Axline (1911-1988). Un caz special de jurnal în acest context, care are o importanță deosebită în psihologia dezvoltării, este cunoscut sub numele de biografia copilului și a fost folosit de psihologi precum Jean Piaget.
Alte metode de înregistrare pot include video sau audio. De exemplu, psihologii criminaliști înregistrează interogatoriile în custodie pentru a ajuta la aplicarea legii.
Studii de cazEdit
Un studiu de caz – sau un raport de caz – este o analiză intensivă a unei persoane, a unui grup sau a unui eveniment care subliniază factorii de dezvoltare legați de context. Studiile de caz pot fi descriptive sau explicative. Studiile de caz explicative explorează cauzalitatea pentru a identifica principiile de bază. Cu toate acestea, există o dezbatere cu privire la faptul dacă studiile de caz contează ca metodă de cercetare științifică. Psihologii clinicieni folosesc cel mai des studiile de caz, în special pentru a descrie evenimente și condiții anormale, care sunt deosebit de importante în cercetarea clinică. Sigmund Freud a folosit pe scară largă studiile de caz pentru a-și formula teoria psihanalizei.
Studii de caz celebre includ: Anna O. și Omul Șobolan din Geniul lui Freud, care este unul dintre cele mai severe cazuri de izolare socială înregistrate vreodată, și Washoe, un cimpanzeu care a fost primul non-uman care a învățat să comunice folosind limbajul american al semnelor.
StudiileEdit
Interviurile și chestionarele se intruduc ca un element străin în
mediul social pe care l-ar descrie, ele creează precum și măsoară atti-tudini, suscită roluri și răspunsuri atipice, sunt limitate la cei care sunt accesibili și care vor coopera, iar răspunsurile obținute sunt produse în parte de dimensiuni ale diferențelor individuale irelevante
pentru subiectul în cauză. Webb et alMetode neobstructive: Nonreactive research in the social science (1966).
Bradburn et al. (1979) au constatat o tendință a respondenților la sondaje de a supra-raporta comportamente dezirabile din punct de vedere social atunci când sunt intervievați folosind metode mai puțin anonime.
Metode psihometriceEdit
Psihometria este un domeniu de studiu care se ocupă cu teoria și tehnica măsurării psihologice. O parte a domeniului se ocupă de măsurarea obiectivă a aptitudinilor și cunoștințelor, a abilităților, atitudinilor, a trăsăturilor de personalitate și a realizărilor educaționale.
Metode arhivisticeEdit
Cercetarea arhivistică poate fi definită ca fiind studiul datelor existente. Datele existente sunt colectate pentru a răspunde la întrebările de cercetare. Sursele de date existente pot include înregistrări statistice, arhive de sondaje, istoricul anterior și înregistrări scrise.
Metode transversaleEdit
Cercetarea transversală este o metodă de cercetare utilizată adesea în psihologia dezvoltării, dar utilizată și în multe alte domenii, inclusiv în științele sociale și educație. Acest tip de studiu utilizează diferite grupuri de persoane care diferă în ceea ce privește variabila de interes, dar care împărtășesc alte caracteristici, cum ar fi statutul socioeconomic, mediul educațional și etnia.
De exemplu, cercetătorii care studiază psihologia dezvoltării ar putea selecta grupuri de persoane care sunt remarcabil de asemănătoare în majoritatea domeniilor, dar care diferă doar în ceea ce privește vârsta.
Metode longitudinaleEdit
Cercetarea longitudinală este un tip de metodă de cercetare utilizată pentru a descoperi relații între variabile care nu sunt legate de diferite variabile de fond. Această tehnică de cercetare observațională implică studierea aceluiași grup de indivizi pe o perioadă extinsă de timp.
Datele sunt colectate pentru prima dată la începutul studiului, iar apoi pot fi colectate în mod repetat pe toată durata studiului. În unele cazuri, studiile longitudinale pot dura mai multe decenii.
Metode interculturaleEdit
Psihologia interculturală este o ramură a psihologiei care analizează modul în care factorii culturali influențează comportamentul uman.
Metode de cohortăEdit
În esență, cohorta se referă la persoane care au aproximativ aceeași vârstă. Atunci când cercetătorii efectuează diferite tipuri de studii (de exemplu, studii de dezvoltare/studii transversale), ei folosesc cohorte pentru a vedea cum se compară persoane de vârste diferite cu privire la un anumit subiect la un moment dat. De exemplu, un cercetător poate compara efectele unui nou ajutor de studiu în trei cohorte diferite: elevi de clasa a X-a, elevi de clasa a XI-a și elevi de clasa a XII-a. În acest fel, se poate examina ajutorul de studiu pe trei niveluri de clasă diferite.
Metode computaționaleEdit
Disciplină situată la granița dintre inteligența artificială și psihologie. Se ocupă cu construirea de modele computerizate ale proceselor cognitive umane și se bazează pe o analogie între mintea umană și programele de calculator. Creierul și computerul sunt văzute ca sisteme de manipulare a simbolurilor de uz general, capabile să susțină procese software, dar nu se face nici o analogie la nivel hardware.
Metode neobservateEdit
Termenul de măsuri neobsesive a fost inventat pentru prima dată de Eugene Webb, Campbell, Schwartz și Sechrest într-o carte din 1966, Unobtrusive methods: Nonreactive research in the social science, în care au descris metodele care nu implică inducerea directă de date de la subiecții cercetării. De exemplu, dovezile pe care oamenii le lasă în urmă în timp ce traversează mediul lor fizic sunt neobservate. Metodele nedistructive ocolesc prejudecățile, cum ar fi prejudecata de selecție și prejudecata experimentatorului, care rezultă din cercetător și din intruziunea acestuia. În consecință, totuși, aceste metode reduc controlul cercetătorului asupra tipului de date colectate.
Web și alții consideră aceste metode ca fiind un instrument suplimentar care poate fi folosit împreună cu metodele reactive și intruzive mai comune.
.