Mulți oameni din Occident interpretează budismul ca pe o cale de meditație care duce la iluminare.
Ceea ce poate mulți nu știu este că această interpretare diferă foarte mult de practica sa în Asia de Est.
Am petrecut mulți ani observând templele budiste din Taiwan și China continentală, iar cercetările mele au culminat în cartea „Chinese Pure Land Buddhism”. Această formă de budism îi învață pe oameni să apeleze la un buddha numit Amitābha în așteptarea faptului că, atunci când vor muri, acesta îi va duce în tărâmul său pur de buddha, un loc ideal pentru a urma practicile care îi vor conduce să devină buddha, sau ființe complet iluminate și eliberate.
Această formă de practică – centrală pentru budismul Tărâmului Pur – a apărut din budismul Mahayana, o ramură a budismului care a apărut în secolele I-VI d.Hr.
Buddhismul în China
Una dintre învățăturile inovatoare ale budismului Mahayana a fost aceea că cosmosul este locuit de milioane de budiști, nu doar de fondatorul istoric al religiei. Din moment ce toți acești buddha trebuiau să locuiască undeva, iar mediile lor trebuiau să fie la fel de pure ca și ei, a rezultat că există multe tărâmuri ale buddha.
Budismul Tărâmului Pur a învățat că tărâmul pur al lui Amitābha era accesibil oamenilor obișnuiți după ce au murit. Înainte de dezvoltarea budismului Tărâmului Pur, singura cale spre iluminare era o cale dificilă de studiu și practică, care nu era la îndemâna majorității oamenilor.
În China, învățătura Tărâmului Pur a făcut ca perspectiva eliberării de suferință și a atingerii buddhahood-ului să fie fezabilă pentru oamenii obișnuiți. În timp ce budismul Tărâmului Pur s-a răspândit și a devenit dominant în alte țări din Asia de Est, China este țara în care s-a născut.
Teoria karmei
Budiștii cred că toate ființele vii sunt blocate într-o buclă nesfârșită de nașteri și renașteri, iar norocul bun sau rău pe care îl experimentează rezultă din karma. Karma este o forță morală creată de faptele pe care cineva le face: Faptele virtuoase dau un noroc mai bun, în timp ce faptele rele sau chiar și doar ignorante aduc ghinion.
Se spune că karma determină viața viitoare în ceea ce privește sexul, inteligența și alte atribute personale, precum și mediul în care trăim.
Cum se crede că un buddha și-a purificat complet karma, corpul și mintea sa sunt lipsite de toate defectele, iar pământul pe care îl locuiește este perfect. Mai multe scrieri budiste descriu „ținuturile buddha” ca fiind paradisuri fără răutate morală și lipsite de orice pată.
Mulți budiști speră să se nască într-un buddha-land pentru a-și putea finaliza calea sub supravegherea directă a unui buddha.
Povestea fondatoare
Potrivit Sutrei, sau scrierii, despre Buddha al Vieții Infinite din nu mai târziu de secolul al treilea, un călugăr pe nume Dharmākara s-a hotărât să devină un buddha. După mult studiu și deliberare, el a făcut 48 de jurăminte care detaliau ce fel de buddha va fi și cum va arăta tărâmul său de buddha.
Majoritatea acestor jurăminte stabileau o scenă familiară credincioșilor: Ca buddha, el va fi puternic, înțelept și plin de compasiune. Pământul său ar fi magnific, iar ființele care l-ar împărți cu el ar fi atât de împlinite încât ar avea deja multe dintre puterile și atributele unui buddha. Printre acestea se numărau elocvența perfectă și capacitatea de a vedea și auzi de la distanțe mari.
Dar printre jurămintele înregistrate în Sūtra, cel de-al 18-lea a fost cel care a schimbat totul. Acest jurământ stipula că oricine pur și simplu îi aducea aminte de el înainte de moarte ar fi renăscut în tărâmul său de buddha:
„Dacă, atunci când voi atinge starea de buddha, ființele simțitoare din ținuturile celor zece direcții care mi se încredințează cu sinceritate și bucurie doresc să se nască în ținutul meu și se gândesc la mine chiar și de zece ori”, ar fi spus Dharmākara.
Faptul că și-a realizat scopul și a devenit buddha numit Amitābha a însemnat că jurământul a devenit realitate. Cu toate acestea, termenul „de zece ori” care se referea la gândurile lui Amitabha era vag. O altă scriptură, Sutra despre vizualizarea lui Buddha al vieții infinite, a clarificat faptul că trebuia doar să rostească numele acestui buddha de zece ori.
În plus, Dharmākara spusese, de asemenea, că cei care „comit cele cinci infracțiuni grave și abuzează de Dreapta Dharma” vor fi excluși. Această Sutră a eliminat astfel de restricții. Cele două scrieri au permis budiștilor obișnuiți să aspire la o renaștere în acest Tărâm Pur.
Tărâmul Pur în China
Buddhismul a intrat în China în urmă cu aproximativ 2.000 de ani și și-a dezvoltat un număr de adepți încet, pe măsură ce scrierile au devenit disponibile în traducere și misionarii au învățat să le comunice mesajul.
Povestea jurămintelor lui Dharmākara s-a dovedit deosebit de populară. Sūtra despre Buddha al Vieții Infinite a fost tradusă în chineză de mai multe ori, iar călugării erudiți au ținut prelegeri și au comentat sūtrele Tărâmului Pur.
Monahii și călugărițele au cântat Amitābha Sūtra în timpul devoțiunilor lor zilnice. Această sūtra, împreună cu cele două deja menționate, au devenit cele „Trei Sūtras ale Tărâmului Pur” care au ancorat tradiția emergentă.
Comentatorii chinezi anteriori ai acestor sūtras susțineau că era nevoie de mari rezerve de karma bună din trecut pentru a auzi măcar de aceste învățături. Ei predicau, de asemenea, că dacă mintea cuiva nu era purificată prin practici anterioare, atunci nu putea vedea Tărâmul Pur în toată splendoarea sa.
Încercarea de a deveni buddha
În secolele al șaselea și al șaptelea, trei călugări pe nume Tanluan, Daochuo și mai ales Shandao au oferit noi interpretări și practici care ofereau credincioșilor obișnuiți acces complet la Tărâmul Pur fără ca aceștia să fie nevoiți să îl câștige sau să îl merite.
În primul rând, ei au spus că renașterea în Tărâmul Pur este o „cale ușoară” în comparație cu „calea dificilă” a practicii budiste tradiționale.
În al doilea rând, că Buddha Amitābha îl ajută pe practicant adăugând „cealaltă putere” a sa la „puterea de sine” a credinciosului. Cu alte cuvinte, puterea buddha l-a ajutat direct pe credincios și l-a adus pe acesta în Tărâmul Pur. „Puterea proprie”, sau efortul propriu al credinciosului, putea avea efecte benefice, dar nu era suficientă pentru eliberare. Adăugarea puterii lui buddha garanta eliberarea la sfârșitul acestei vieți.
În al treilea rând, ei au definit practica principală ca fiind chemarea cu voce tare a numelui lui Amitābha. În textele originale nu era clar dacă practica consta în meditații dificile sau în invocarea orală, dar ei au precizat că simpla repetare a „Slavă lui Amitaqbha Buddha” îl va determina pe buddha să te transporte în Tărâmul Pur.
Tărâmul Pur nu era o destinație finală, precum raiul în creștinism. Scopul renașterii acolo era acela de a fi în mediul perfect pentru a deveni un buddha. Cineva ar trebui în continuare să depună eforturi pentru a deveni buddha, dar propria putere împreună cu cea a lui Amitābha ar garanta rezultatul final.
Gândiți-vă că vă aflați pe o scară rulantă. Dacă cineva nu poate merge deloc, aceasta îl va purta până sus, dar dacă cineva poate merge chiar și puțin, viteza sa se va combina cu mișcarea scării rulante pentru a-l duce mai repede acolo.
Cântarea numelui lui Buddha
Credincioșii Tărâmului Pur pot recita „Slavă lui Buddha Amitābha” în tăcere sau cu voce tare în timp ce numără repetițiile pe un rozariu; ei pot participa la practica de grup la un templu budist local; ei pot chiar să ia parte la retrageri de una, trei sau șapte zile care combină recitarea cu ritualuri de pocăință și meditație.
Aceasta rămâne până în prezent forma predominantă de practică budistă în Asia de Est.
.