La 15 martie 44 î.Hr. un grup de senatori romani l-a asasinat pe Iulius Caesar în timp ce acesta stătea pe podium la o ședință a Senatului. Dictatorul a căzut sângerând la moarte din cauza a 23 de lovituri de cuțit, sub privirile îngrozite ale celorlalți membri ai casei. Era puțin după prânz, în Ides of March, cum numeau romanii mijlocul lunii. Spectatorii nu știau încă, dar asistau la ultimele ore ale Republicii Romane. Dar cine era de vină?
După cum știu cititorii lui William Shakespeare, un Cezar muribund s-a întors către unul dintre asasini și l-a condamnat cu ultima suflare. A fost prietenul lui Caesar, Marcus Junius Brutus.
„Et tu, Brute?” – „Și tu, Brutus?”, este ceea ce Shakespeare îl pune pe Cezar să spună în Tragedia lui Iulius Cezar. Doar că Cezar nu a spus niciodată aceste cuvinte. Iar Brutus nu a fost nici cel mai apropiat prieten al său, nici cel mai mare trădător al său, nici pe departe.
Cel mai mare trădător a fost un alt om: Decimus Junius Brutus Albinus. Decimus era un văr îndepărtat al lui Marcus Brutus. Pentru că Shakespeare aproape că îl omite din poveste, Decimus este asasinul uitat. De fapt, el a fost esențial.
Shakespeare pune doi bărbați la conducerea complotului de a-l ucide pe Cezar, Brutus și Gaius Cassius Longinus (cel cu faimoasa „privire slabă și înfometată”). Shakespeare îl menționează pe Decimus, dar îi scrie greșit numele ca fiind Decius și îi minimalizează rolul. Dar surse antice, adesea trecute cu vederea, arată clar că Decimus a fost un lider al conspirației.
Brutus și alți conspiratori după uciderea lui Iulius Caesar. (Credit: Fototeca Gilardi/Getty Images)
Decimus era mai apropiat de Caesar decât Brutus sau Cassius. De fapt, ei s-au opus lui Caesar în timpul ascensiunii sale sângeroase la putere în timpul unui război civil. Abia când a început să câștige războiul au trecut la cauza sa. Cezar i-a grațiat pe Brutus și Cassius și i-a recompensat cu funcții politice, dar nu avea încredere în ei. Decimus era diferit. El a luptat întotdeauna pentru Cezar, niciodată împotriva lui, așa că a ocupat un loc în cercul intim al lui Cezar.
Decimus aparținea nobilimii romane, elita îngustă care conducea atât Roma, cât și un imperiu de zeci de milioane de oameni. Bunicul său a extins dominația Romei până la Atlantic, în Spania. Dar tatăl lui Decimus a avut o carieră mediocră, iar mama sa s-a aventurat în revoluție. Apoi a apărut Cezar și i-a oferit lui Decimus șansa de a restabili numele casei sale.
Decimus era un soldat în suflet, educat, dar aspru și ambițios, după cum arată corespondența sa supraviețuitoare. „Soldații mei au experimentat generozitatea și curajul meu”, scria Decimus. „Am purtat război împotriva celor mai războinice popoare, am capturat multe fortărețe și am distrus multe locuri”. A făcut toate acestea, scria el, pentru a-și impresiona oamenii, pentru a servi publicul și pentru a-și promova reputația.
Decimus s-a încălzit cu Cezar, un mare comandant și, pe deasupra, un erou de război. La vârsta de douăzeci de ani, Decimus s-a alăturat forțelor lui Caesar care luptau pentru a adăuga Galia (în linii mari, Franța și Belgia) la imperiul Romei. Decimus a câștigat o importantă bătălie navală în largul Bretaniei și a servit alături de Caesar în asediul de la Alesia (în Burgundia de astăzi) care a pecetluit victoria Romei în Galia.
Julius Caesar asediind Alesia, Galia, 52 î.Hr. (Credit: The Print Collector/Print Collector/Getty Images)
Mai târziu, dușmanii săi din senatul roman au încercat să-l deposedeze pe Caesar de putere, dar acesta a ripostat. A fost război civil și Decimus l-a ales pe Caesar. Încă o dată, Decimus a obținut o victorie pe mare, de data aceasta pe coasta mediteraneană a Galiei. Un Caesar recunoscător l-a numit pe Decimus guvernator interimar al Galiei, în timp ce Caesar a plecat să își provoace dușmanii în altă parte. După mai bine de patru ani de lupte grele, Caesar s-a întors triumfător la Roma în anul 45 î.Hr. cu Decimus alături de el. De ce, atunci, Decimus a ridicat un pumnal împotriva lui Caesar doar nouă luni mai târziu?
Mulți romani se temeau de puterea pe care o acumulase Caesar. În teorie, Roma era o republică constituțională. În practică, Roma s-a clătinat timp de decenii în pragul dictaturii militare. Acum, Cezar era primul dictator pe viață al Romei – un rege cu totul altceva decât numele. Și-a luat chiar și o regină ca amantă, Cleopatra din Egipt. În martie 44 î.Hr., ea a locuit în vila lui Caesar de la periferia Romei. Fiul ei mic era, susținea ea, copilul nelegitim al lui Cezar. Toate acestea erau prea mult pentru tradiționaliștii romani.
Dar ambiția, mai degrabă decât principiile politice, l-a întors pe Decimus împotriva lui Caesar. Scrisorile lui Decimus sugerează un om căruia îi păsa mai mult de onoare decât de libertate. El dorea distincția unui triumf sau a unei parade formale a victoriei la Roma, dar Cezar i-a refuzat-o, deși a acordat acest privilegiu generalilor mai mici. Fără îndoială, dictatorului îi plăcea să-și distribuie favorurile încet, pentru a-și ține oamenii în alertă. L-a recompensat pe Decimus în alte moduri, dar afrontul a rămas dureros.
Apoi a fost ascensiunea tânărului strănepot al lui Caesar, Gaius Octavius, doar un adolescent și nu un soldat, dar un politician talentat și viclean. Lui Decimus nu cred că i-a plăcut să-l vadă pe Octavius înlocuindu-l în stima lui Caesar. O altă posibilă influență asupra lui Decimus a fost soția sa, care provenea dintr-o familie care se opunea lui Caesar.
În iarna anului 44 î.Hr. Cassius a fost la originea conspirației pentru uciderea lui Caesar. Ca și Decimus și Brutus, Cassius aparținea nobilimii. Era un soldat profesionist, ca și Decimus, dar și un intelectual, ca și Brutus. Un om de acțiune, Cassius l-a inspirat pe Brutus să acționeze. Brutus nu era soldat, dar era un filozof și orator și foarte admirat la Roma. Decimus s-a alăturat și el complotului, la fel ca peste 60 de romani importanți.
Moartea lui Caesar, pictată de Jean-Léon Gerome. (Credit: Fine Art Images/Heritage Images/Getty Images)
Ca maestru al ambuscadelor în trecut, Cassius ar fi putut veni cu planul de a-l surprinde pe Caesar în Senat. Decimus, însă, a făcut ca rotițele să se învârtă. Dintre toți conspiratorii, doar el avea încrederea lui Caesar. Caesar l-a avut chiar și pe Decimus alături de el la un dineu în noaptea dinaintea asasinării sale. În dimineața zilei de Sânziene, Cezar a decis brusc să nu meargă la ședința Senatului, probabil din cauza zvonurilor de conspirație.
Nu este chiar adevărat că un ghicitor l-a avertizat pe Cezar să se ferească de „Ferește-te de Sânzienele lui martie!”, așa cum spune Shakespeare. De fapt, prezicătorul l-a avertizat pe Cezar cu o lună mai devreme să se ferească de o perioadă de 30 de zile care se termină în „Ides of March”, adică de perioada cuprinsă între 15 februarie și 15 martie. Dar Idile veniseră în cele din urmă.
Când au aflat că Cezar a rămas acasă, complotiștii l-au trimis pe Decimus la casa lui Cezar pentru a-l convinge să participe totuși la ședința senatului. Decimus și-a făcut treaba. L-a făcut pe dictator să se răzgândească și Caesar a mers la ședință – unde a fost apoi ucis.
VIDEO: Iulius Cezar: Liderul roman Iulius Caesar a fost înjunghiat de 23 de ori de o gloată de senatori răzvrătiți în anul 44 î.Hr. Ar fi fost posibil ca el să fi supraviețuit suficient de mult timp pentru a rosti celebrele sale ultime cuvinte?
Apoi Decimus a asigurat securitatea ucigașilor. El deținea o trupă de gladiatori care se dublau ca forță de poliție privată. Aceștia i-au escortat pe asasini în siguranță pe Colina Capitolină și au păzit perimetrul în zilele tensionate care au urmat.
La început, poporul roman i-a susținut pe asasini ca apărători ai libertății constituționale, dar s-a răzgândit când a văzut forța susținătorilor lui Caesar. Decimus a fost criticat în mod special pentru că apropierea sa de Caesar a făcut ca trădarea lui să pară cu atât mai gravă.
Decimus a părăsit curând Roma pentru a conduce o armată în nordul Italiei și a apăra ceea ce el considera a fi cauza republicii. Deși a început în forță, a fost depășit de Octavius. Numit ca moștenitor și fiu adoptiv al lui Caesar în testamentul acestuia, Octavius s-a aliat mai întâi cu Decimus și apoi s-a întors împotriva lui. La un an și jumătate după „Ides of March”, Decimus a fost abandonat de soldații săi, capturat de dușmanii săi și executat. Un an mai târziu, Brutus și Cassius au pierdut o bătălie și s-au sinucis. Octavius, în schimb, și-a continuat ascensiunea sângeroasă spre putere și, în cele din urmă, a ajuns primul împărat al Romei. În cele din urmă a purtat numele de Augustus.
Dacă Decimus a fost atât de important pentru asasinarea lui Caesar, de ce nu este mai bine cunoscut? În parte pentru că Brutus a monopolizat publicitatea favorabilă. Prietenii și familia sa i-au șlefuit imaginea în publicații după moartea sa. Romanii de mai târziu l-au privit pe Brutus cu admirație și au pus bazele elogiului lui Shakespeare despre Brutus ca fiind „cel mai nobil roman dintre toți.”
Nu la fel și Decimus. Spre deosebire de Brutus, Decimus nu a fost un palavragiu și nici nu a avut admiratori cu fler literar pentru a-i spune povestea. Cu toate acestea, rolul său apare în anumite relatări antice mai puțin cunoscute. Deși Shakespeare s-a folosit foarte puțin de ele, ele supraviețuiesc și astăzi. Și astfel, înregistrările ne permit să recuperăm povestea asasinului uitat al lui Caesar.
Barry Strauss predă istoria la Universitatea Cornell. Este autorul cărții The Death of Caesar: the Story of History’s Most Famous Assassination (Moartea lui Cezar: povestea celui mai faimos asasinat din istorie)
.