Până la sfârșitul anilor 1800, în Statele Unite au apărut mișcări de prohibiție, conduse de grupuri religioase care considerau alcoolul, în special beția, o amenințare pentru națiune. Mișcarea a atins apogeul în 1919, când Congresul a ratificat cel de-al 18-lea amendament, care interzicea fabricarea, transportul și vânzarea de băuturi alcoolice amețitoare. Prohibiția s-a dovedit a fi dificil de aplicat și nu a avut efectul scontat de eliminare a criminalității și a altor probleme sociale – dimpotrivă, a dus la o creștere a crimei organizate, deoarece contrabanda cu alcool a devenit o operațiune din ce în ce mai profitabilă. În 1933, deziluzia publică larg răspândită a determinat Congresul să ratifice cel de-al 21-lea Amendament, care a abrogat Prohibiția.
Originele Mișcării de temperanță
Un val de revizionism religios intens care a cuprins SUA în anii 1820 și 30 a dus la formarea unui număr de mișcări de prohibiție conduse de grupuri religioase care considerau alcoolul, în special beția, un „blestem național”. (Acest revizionism a contribuit, de asemenea, la inspirarea mișcării pentru a pune capăt sclaviei.) Prima legislație de temperanță a apărut în 1838, sub forma unei legi din Massachusetts care interzicea vânzarea de băuturi spirtoase în cantități mai mici de 15 galoane. Deși a fost abrogată doi ani mai târziu, statul Maine a adoptat prima lege de stat de interzicere în 1846, iar până la începutul Războiului Civil, o serie de alte state i-au urmat exemplul.
Încă din 1873, Uniunea Creștină a Femeilor pentru Temperanță (Women’s Christian Temperance Union – WCTU) din Ohio a cerut abolirea vânzării de alcool. În curând li s-a alăturat în această luptă și mai puternica Anti-Saloon League (ASL), fondată în 1893 în Ohio, dar care s-a extins ulterior într-o organizație națională care susținea candidați politici și făcea lobby pentru o legislație împotriva saloanelor. Începând din jurul anului 1906, ASL a condus un apel reînnoit pentru o legislație de prohibiție la nivel de stat. Prin discursuri, reclame și demonstrații publice în saloane și baruri, susținătorii prohibiției au încercat să convingă oamenii că eliminarea alcoolului din societate ar elimina sărăcia și viciile sociale, cum ar fi comportamentul imoral și violența fizică. O proeminentă susținătoare a temperanței, Carrie Amelia Moore Nation, născută în Kentucky (își spunea „Carry A. Nation”), a devenit cunoscută pentru tactici deosebit de violente împotriva a ceea ce ea numea „spiritele rele”. Pe lângă faptul că ținea discursuri de protest, Nation era cunoscută pentru că spărgea geamurile și oglinzile cârciumilor și distrugea butoaie de bere sau de whisky cu un topor. A fost arestată de numeroase ori și a devenit un nume cunoscut în întreaga țară pentru campania ei de „spargere a saloanelor”.
De la legislația de stat la cea federală privind prohibiția
Până în 1916, 23 din 48 de state adoptaseră o legislație anti-saloon. Multe au mers mai departe, interzicând și fabricarea băuturilor alcoolice. După alegerile parlamentare din acel an, membrii „uscați” (așa cum au devenit cunoscuți cei care erau în favoarea unei prohibiții naționale a alcoolului) au câștigat o majoritate de două treimi față de cei „umezi” în Congresul SUA. La 16 ianuarie 1919, numărul necesar de state a ratificat cel de-al 18-lea Amendament, care interzicea fabricarea, transportul și vânzarea de alcool pe teritoriul Statelor Unite; acesta avea să intre în vigoare în luna ianuarie a anului următor.
Mai târziu, în 1919, a fost promulgată Legea națională de prohibiție – cunoscută popular sub numele de Legea Volstead, după numele sponsorului său legislativ, reprezentantul Andrew J. Volstead din Minnesota – pentru a oferi guvernului mijloacele de a pune în aplicare prohibiția. Lacunele din această lege – cum ar fi faptul că băuturile alcoolice utilizate în scopuri medicinale, sacramentale sau industriale au rămas legale, la fel ca și băuturile din fructe sau struguri preparate în casă -, precum și diferitele grade de sprijin guvernamental de-a lungul anilor 1920 au împiedicat aplicarea prohibiției, care va rămâne mai mult un ideal decât o realitate.
Evenimente neașteptate
În timpul Prohibiției, fabricarea și vânzarea ilegală de băuturi alcoolice – cunoscută sub numele de „bootlegging” – a avut loc pe scară largă în Statele Unite. În zonele urbane, unde majoritatea populației se opunea Prohibiției, aplicarea legii era, în general, mult mai slabă decât în zonele rurale și în orașele mai mici. Poate că cea mai dramatică consecință a Prohibiției a fost efectul pe care l-a avut asupra crimei organizate din Statele Unite: pe măsură ce producția și vânzarea de alcool a devenit tot mai clandestină, aceasta a început să fie controlată de Mafia și de alte bande, care s-au transformat în întreprinderi criminale sofisticate care au obținut profituri uriașe din comerțul ilicit cu alcool.
Când a fost vorba de afacerea sa de contrabandă în plină expansiune, Mafia a devenit pricepută în a mitui poliția și politicienii pentru ca aceștia să nu se uite în altă parte. Al Capone din Chicago a apărut ca cel mai notoriu exemplu al acestui fenomen, câștigând aproximativ 60 de milioane de dolari anual din operațiunile de contrabandă și speakeasy pe care le controla. Pe lângă contrabanda cu alcool, jocurile de noroc și prostituția au atins noi culmi și în anii 1920. Un număr din ce în ce mai mare de americani au ajuns să învinovățească Prohibiția pentru această degradare și dezordine morală generalizată – în ciuda faptului că legislația intenționa să facă exact contrariul – și să o condamne ca fiind o încălcare periculoasă a libertății individuale.
Apeluri pentru abrogarea Prohibiției
Dacă sentimentul public se întorsese împotriva Prohibiției până la sfârșitul anilor 1920, apariția Marii Depresiuni nu a făcut decât să-i grăbească dispariția, deoarece unii au susținut că interzicerea alcoolului a privat șomerii de locuri de muncă și guvernul de veniturile atât de necesare. Eforturile grupului nepartizan Americans Against Prohibition Association (AAPA) au contribuit la dezamăgirea publicului. În 1932, platforma candidatului prezidențial democrat Franklin D. Roosevelt a inclus un punct pentru abrogarea celui de-al 18-lea amendament, iar victoria sa din noiembrie a aceluiași an a marcat un sfârșit sigur al Prohibiției.
În februarie 1933, Congresul a adoptat o rezoluție care propunea cel de-al 21-lea amendament la Constituție, care abroga atât cel de-al 18-lea amendament, cât și Legea Volstead. Rezoluția cerea convențiilor de stat, mai degrabă decât legislaturilor de stat, să aprobe amendamentul, reducând efectiv procesul la un referendum cu un singur stat și un singur vot, mai degrabă decât la un concurs de vot popular. În luna decembrie a aceluiași an, Utah a devenit cel de-al 36-lea stat care a ratificat amendamentul, obținând majoritatea necesară pentru abrogare. Câteva state au continuat prohibiția la nivel de stat după 1933, dar până în 1966 toate statele au renunțat la ea. De atunci, controlul băuturilor alcoolice în Statele Unite a fost în mare parte determinat la nivel local.
.