În cadrul studiului, medicii au folosit un medicament numit piridostigmină pentru a trata un pacient pediatric care se confrunta cu complicații imediate ale terapiei cu toxină botulinică și un altul cu complicații întârziate la mușchii îndepărtați. În ambele cazuri, medicii au recunoscut din timp complicațiile și au tratat pacienții cu doza maximă de piridostigmină adecvată greutății lor.
Toxina botulinică nu este doar un tratament cosmetic pentru riduri. Ea blochează nervii care controlează tonusul muscular, determinând mușchii să se relaxeze, ceea ce o face un instrument util pentru neurologii și otolaringologii care tratează un grup de tulburări nervoase numite distonii – probleme cu tonusul muscular – care afectează capul și gâtul. De exemplu, poate reduce hipersalivația, spasmele din laringe și spasmele musculare ale paraliziei cerebrale.
Cu toate acestea, pot apărea complicații rare, dar grave, la tratamentul cu toxină botulinică. Atunci când toxina botulinică este injectată într-un mușchi, aceasta poate uneori să se deplaseze înapoi pe nervi și să provoace o paralizie neintenționată a mușchilor apropiați sau îndepărtați. În aceste cazuri, un medicament numit piridostigmină poate inversa paralizia prin încurajarea mușchilor să se contracte.
Antidotul oficial al toxinei botulinice este dificil de procurat rapid și are nevoie de câteva zile pentru a acționa, în timp ce piridostigmina începe să amelioreze simptomele în câteva ore. Tratamentul timpuriu este esențial pentru pacienții care prezintă complicații în urma terapiei cu toxină botulinică, deoarece simptomele pot progresa până la dificultăți de înghițire sau de respirație, potrivit Lucindei A. Halstead, M.D., profesor asociat în cadrul Departamentului de Otorinolaringologie al MUSC și autor principal al studiului.
„Observăm un efect profund la persoanele care nu pot înghiți. Administrăm piridostigmina și efectul este în câteva ore”, a spus Halstead. „Pacienții mănâncă din nou în câteva zile.”
În primul caz, medicii au tratat o pacientă în vârstă de un an care avea dificultăți de înghițire. Pacienta avea antecedente de pneumonie prin aspirație, în care alimentele sau saliva sunt inhalate în plămâni în loc să treacă în esofag, și era dependentă de un tub de gastrostomie implantat în abdomen pentru nutriție. În timpul înghițirii, un set de mușchi numiți constrictori faringieni trebuie să se contracte pentru a împinge alimentele spre esofag, în timp ce un alt mușchi numit cricofaringian trebuie să se relaxeze simultan pentru ca alimentele să treacă în esofag. Medicii au observat un cricofaringe slab relaxat și au injectat mușchiul cu toxină botulinică pentru a-l forța să se relaxeze, astfel încât pacientul să poată ține mâncarea în jos.
A doua zi, însă, pacientul a fost internat în spital cu sufocare, vărsături și dificultăți de respirație. Un studiu de deglutiție a dezvăluit că, într-adevăr, cricofaringele ei se relaxase, așa cum era prevăzut, dar că se relaxaseră și constrictorii faringieni care trebuie să se contracte pentru a împinge alimentele spre esofag. Ca urmare, era aproape incapabilă să înghită.
Pacientei i s-a administrat piridostigmină prin sonda de gastrostomie pentru a se opune efectelor toxinei botulinice, în ideea că toxina se răspândise neintenționat la constrictorii faringieni vecini, determinându-i să se relaxeze. Două zile mai târziu, pacienta respira normal și a fost externată în a treisprezecea zi de la internare. O lună mai târziu, ea nu avea semne de aspirație și a continuat să se amelioreze. Tubul ei de gastrostomie a fost îndepărtat șase luni mai târziu.
În cel de-al doilea caz, unei paciente de sex feminin în vârstă de opt ani i s-a administrat o injecție de toxină botulinică în glandele salivare pentru a trata salivația excesivă. Ea a prezentat un răspuns excelent la același tratament cu șase luni înainte. Cu toate acestea, la șapte zile după injecție, s-a întors la spital, incapabilă să mănânce sau să bea fără să se înece. Un studiu de înghițire a arătat că faringele ei nu se curăța complet de alimente în timpul înghițirii. Pacientei i s-a administrat piridostigmină pe cale orală și a început să se amelioreze rapid. În decurs de o săptămână, mânca din nou în mod normal.
Aceasta este prima raportare a medicilor care tratează complicațiile de la terapia cu toxină botulinică cu piridostigmină la pacienții pediatrici. Piridostigmina este un medicament disponibil pe scară largă pentru miastenia gravis, o tulburare care provoacă slăbiciune musculară. Este sigură, dar poate provoca încetinirea ritmului cardiac la pacienții cu antecedente de probleme cardiace. Nu este un antidot pentru toxina botulinică, dar se opune efectelor acesteia prin prevenirea descompunerii acetilcolinei, care este necesară pentru contracția musculară. La ambii pacienți, medicamentul a fost administrat în doze similare cu cele utilizate pentru tratarea miasteniei gravis.
Acest studiu subliniază necesitatea ca medicii să fie atenți la complicațiile cauzate de terapia cu toxină botulinică la copii și adulți, recunoscând că astfel de probleme pot să nu apară imediat și pot apărea în mușchii aflați la distanță de locul de injectare. Această recunoaștere este critică în cazul pacienților care au dificultăți de înghițire sau de respirație.
„Atunci când un pacient a primit prea multă toxină botulinică, există un punct în care strategiile de gestionare a simptomelor nu mai sunt benefice pentru pacient”, a spus Halstead. „Piridostigmina este o intervenție activă pentru a modula efectele terapiei cu toxină botulinică.”
.